Bebeluși/Îngrijire bebelusi

9 medicamente pe care sa nu le dai NICIODATA bebelusului

medicamente pe care sa nu le dai bebelusului - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - family-960449_1920

Orice parinte sa teme de momentul in care puiul lui se imbolnaveste. Adesea, in incercarea de a-si ajuta micutul, parintii fac insa unele greseli, o parte dintre ele cu consecinte serioase. Una dintre aceste greseli este administrarea medicamentelor „dupa ureche“, fara consultul si avizul medicului. Iata de ce e bine sa intrebi intotdeauna pediatrul inainte de a-i da pastile copilului tau, cu atat mai mult in primii ani de viata. Bebelusii sunt cu precadere mai vulnerabili la efectele secundare produse de medicamente, asa incat gandeste-te de doua ori inainte de a-i da pastile, chiar daca sunt fara reteta sau medicamente naturiste.

Cand micutul tau e bolnav, e bine sa mergi cu el la medic, indiferent daca simptomele iti par sau nu grave.

Chiar si o raceala banala e bine sa fie tratata numai cu medicamentele indicate de pediatru. Poate cea mai mare greseala a parintilor este sa le administreze copiilor, in astfel de cazuri, medicamente pe care le iau si ei. Poate fi vorba de un simplu analgezic sau de un remediu pentru raceala – pastilele destinate adultilor nu sunt potrivite pentru copii!

In cazul in care micutul tau se simte rau (are varsaturi sau eruptii cutanate) dupa ce a luat pastile, mai ales daca acestea nu au fost avizate de specialist, cheama imediat medicul de familie. De asemenea, daca bebelusului ii e rau si banuiesti ca a inghitit accidental pastile (ai gasit un flacon desfacut langa el), mergi cu el la pediatru. Pentru a evita astfel de probleme, tine intotdeauna medicamentele cat mai departe de copii (intr-un loc ferit si inchis, la care sa nu poata ajunge in lipsa ta) si nu le administra pastile decat la sfatul pediatrului. Unele medicamente sunt deosebit de periculoase pentru cei mici, in special pentru bebelusi. Chiar daca tu (sau copiii tai mai mari) le-ati luat fara probleme, juniorul tau poate fi in pericol daca ii dai astfel de pastile.

Iata care sunt acestea:

1. Aspirina

Nu ii da niciodata bebelusului aspirina sau alte medicamente care contin aspirina, decat daca asa ti-a spus medicul pediatru. Aspirina ii poate face pe copii vulnerabili la aparitia sindromului Reye, o boala rara dar fatala. Verifica intotdeauna medicamentele pentru copii pe care le cumperi de la farmacie ca sa vezi daca au sau nu aspirina si citeste cu atentie etichetele (cateodata, aspirina este trecuta in lista de ingrediente sub numele de „salicilat“ sau „acid acetilsalicilic“). Daca bebelusul tau face febra sau are alte simptome de raceala, in loc de aspirina, intreaba medicul daca ii poti da acetaminofen sau ibuprofen, insa tine minte ca ibuprofenul nu trebuie administrat micutilor care nu au implinit inca varsta de 6 luni.

2. Medicamente pentru tuse si raceala (fara reteta)

In caz de gripa sau raceala, dar si contra tusei, parintii sunt tentati sa cumpere pentru bebelusi medicamente uzuale, disponibile fara reteta si pe care ei insisi le-au luat de multe ori. Iata de ce e important sa stii ca nu trebuie sa faci niciodata asta. Studiile au arata ca aceste medicamente nu functioneaza in cazul copiilor atat de mici, deci nu le pot trata simptomele, ba mai mult, pot fi chiar periculoase, in special daca sunt administrate in doze mai mari decat cele recomandate. Pe langa efectele secundare pe care le pot provoca de obicei, cum sunt somnolenta, problemele de stomac, eruptiile cutanate si urticaria, medicamentele pentru tuse si raceala pot determina la bebelusi si alte reactii, mai severe: ritm cardiac alert, convulsii si chiar deces. In fiecare an, mii de copilasi ajung la Urgente din cauza supradozei de medicamente contra tusei si racelii. Daca bebelusul tau a racit, incearca sa-i alini simptomele prin cateva remedii casnice, ca de exemplu administrarea de lichide calde, desfundarea nasului cu ajutorul pompitei speciale[1] si folosirea unui umidificator ca sa-l ajuti sa respire mai bine.

3. Medicamente antivomitive

La fel ca aspirina, medicamentele pentru starile de greata si varsaturi (antiemetice) nu trebuie administrate bebelusilor decat la indicatia medicului. Majoritatea acceselor de voma sunt destul de scurte, iar cei mici le pot face fata fara ajutorul pastilelor. In plus, medicamentele antivomitive prezinta o serie de riscuri si posibile complicatii, care le pot face periculoase. In cazul in care bebelusul tau are varsaturi si incepe sa se deshidrateze din cauza lor, cere sfatul medicului despre ce poti face ca sa-l ajuti, dar nu ii da niciodata pastile din proprie initiativa.

4. Medicamente destinate adultilor

Asa cum am mai aratat, parintii isi inchipuie ca pot da bebelusilor medicamentele pe care le iau si ei si ca totul va fi bine atat timp cat le administreaza o doza mai mica. Acest lucru este insa foarte periculos. Chiar si siropurile pe care le dai copiilor mai mari pot pune in pericol bebelusul, pentru ca, in cazul lui, o picatura de sirop va fi mult mai concentrata decat pentru fratiorii lui mai mari. Citeste intotdeauna prospectul medicamentelor si, daca nu se specifica in mod clar care este doza potrivita pentru varsta si greutatea micutului tau, nu ii administra acel tratament.

5. Medicamente prescrise pentru alti copii

Medicamentele eliberate pe baza de reteta si care sunt destinate altor copii (un fratior sau o sora mai mare) ori sunt sunt prescrise pentru a trata o alta boala vor fi intotdeauna ineficiente, si ar putea fi chiar periculoase pentru bebelusul tau, asa ca nu ii administra niciodata asa ceva. Cand puiul tau are nevoie de pastile, da-i-le doar pe acelea prescrise exclusiv pentru el si pentru afectiunea de care sufera.

6. Medicamente expirate

Arunca intotdeauna medicamentele expirate, indiferent daca sunt sau nu cu reteta, imediat ce au depasit termenul de valabilitate. De asemenea, nu folosi niciodata pastilele care au devenit friabile (se sfarama usor) sau si-au pierdut culoarea – cu alte cuvinte, daca nu mai arata la fel ca atunci cand le-ai cumparat (e valabil si pentru tine si ceilalti membri ai familiei, nu doar pentru bebelus!). Dupa ce data valabilitatii a expirat, medicamentele nu mai sunt eficiente si pot chiar dauna.
Daca nu stii ce sa faci cu pastilele expirate[2], intreaba farmacistul care e cea mai buna cale de actiune. In general, nu e o idee buna sa le arunci in toaleta, pentru ca pot contamina panza freatica, infiltrandu-se in sursa de apa potabila. Cu toate acestea, unele medicamente pot fi atat de periculoase pentru bebelusi incat autoritatile sanitare recomanda mai degraba sa le arunci in vasul de toaleta decat in cosul de gunoi, unde pot fi gasite de copii sau de animalele de casa.
Consulta prospectul fiecarui medicament pentru a afla care e cea mai buna modalitate de a te debarasa de el, iar daca nu gasesti acolo niciun fel de informatie despre acest lucru, preda pastilele expirate farmacistului sau intreaba daca exista pe plan local vreun program de colectare a medicamentelor vechi si inutilizabile. In cazul in care nu e disponibila niciuna dintre optiunile de mai sus, varsa continutul flacoanelor, foliilor si sticlutelor de medicamente intr-o punga sau un recipient inchis ermetic, dupa ce ai pus inauntru si ceva nepalatabil (necomestibil), cum ar fi zatul de cafea sau nisipul din litiera pisicii, astfel incat sa nu atraga atentia animalelor care il pot gasi.

7. Doze prea mari de acetaminofen

Unele dintre analgezice si medicamente impotriva febrei contin acetaminofen, asa ca trebuie sa ai grija sa nu le dai copiilor o doza separata din aceasta substanta daca iau deja astfel de pastile. In cazul in care nu stii cu exactitate ce contin medicamentele pe care le administrezi celor mici, vorbeste cu medicul de familie si nu le da acetaminofen sau ibuprofen decat daca asa iti spune el.

8. Tablete masticabile

Tabletele masticabile sau orice alt gen similar de medicamente sunt un pericol de inecare pentru bebelusi. Daca puiul tau a trecut deja la alimentatia solida[3] si vrei sa-i administrezi tablete, intreaba medicul sau farmacistul daca poti sa le pisezi si sa le adaugi in iaurt sau in piureurile pentru bebelusi[4]. Bineinteles, va trebui sa te asiguri ca micutul mananca tot din lingurita, ca sa poata primi doza completa de medicament!

9. Sirop de ipecac

Siropul de ipecac se foloseste pentru inducerea varsaturilor in cazul ingerarii accidentale de substante daunatoare, cu scopul de a facilita eliminarea toxinei din organism, motiv pentru care parintii erau sfatuiti inainte sa tina mereu un flacon la indemana. Insa medicii nu mai recomanda acum folosirea acestui sirop, in principal pentru ca nu exista dovezi clare ca el ajuta in tratamentul otravirii accidentale. Mai mult, siropul de ipecac poate face uneori mai mult rau decat bine, mai ales daca micutul vomita dupa ce a ingerat o substanta caustica sau dupa ce i-a fost administrat un alt remediu, cum este carbunele medicinal. (De altfel, carbunele activat este tratamentul standard pentru otravirea accidentala in cazul copiilor, dar trebuie intotdeauna administrat de catre medic.)

Autor: Alexandra NEDELCU

Imagine de Gerd Altmann[5] de la Pixabay[6]

Endnotes:
  1. desfundarea nasului cu ajutorul pompitei speciale: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/ingrijire-bebelusi/cum-se-desfunda-corect-nasul-bebelusului/
  2. ce sa faci cu pastilele expirate: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/relaxare-si-wellness/ai-pastile-expirate-si-nu-stii-ce-sa-faci-cu-ele-vezi-cum-trebuie-sa-procedezi/
  3. puiul tau a trecut deja la alimentatia solida: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/sanatate-bebelusi/cele-mai-comune-intrebari-despre-alimentatia-solida-la-bebelusi/
  4. piureurile pentru bebelusi: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/alimentatie-bebelusi/cum-sa-faci-singura-piureurile-pentru-bebelusi/
  5. Gerd Altmann: https://pixabay.com/ro/users/geralt-9301/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=960449
  6. Pixabay: https://pixabay.com/ro/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=960449
 

Vizualizări: 104968
 

Cuvinte cheie: , , , , , ,