8 mituri despre cresterea bebelusilor

by Sfatul Parintilor | 09/11/2023 18:10

Proaspetii parinti sunt mereu bombardati de sfaturi cu privire la cum sa isi creasca bebelusul[1]. Unele sfaturi pe care le auzi sunt logice, insa altele sunt foarte daunatoare pentru copilul tau.

Iata 8 mituri despre cresterea celor mici[2] pe care este bine sa le stii:

Mitul #1: Glucoza data nou nascutilor in spital este buna pentru ei  

Realitatea: Laptele de mama este cea mai buna hrana pentru un nou nascut si este singurul aliment de care el are nevoie. Primul lapte produs de sanul mamei se numeste colostru, este galbui transparent si este extrem de bogat in substante nutritive unice care ii intaresc imunitatea si il protejeaza de infectiile primelor saptamani de viata. Colostrul contine si nutrientii necesari pentru o digestie buna a nou nascutului.

Mai mult, a alapta imediat dupa nastere ajuta si bebelusul sa suga bine mai tarziu. Altfel, unii nou nascuti se obisnuiesc cu tetina biberonului si refuza sanul.

6 mituri periculoase despre cresterea copiilor. Ignora aceste sfaturi![3]

Mitul #2: Daca sfarcurile nou nascutului sunt infundate, trebuie sa le storci pentru ca ele contin lapte

Realitatea: Lapte in sfarcurile sugarului este un fenomen normal. A le strange sau stoarce insa pot deteriora canalele sanului pentru toata viata, in special in cazul bebeluselor.

 
Mitul #3: Scutecele pot cauza picioare cracanate

Realitatea: Scutecele nu duc la cracanarea picioarelor. Este firesc ca bebelusii sa fie cracanati pana la un anumit punct. De regula, picioarele li se indreapta in primii ani de viata. Insa daca copilul are tendinta de a fi cracanat, poate fi vorba de o afectiune mai serioasa cauzata de lipsa de suficienta vitamina D in corp. De aceea e important sa ii dai copilului din prima zi de viata supliment de vitamina D asa cum iti prescrie medicul.

Mitul #4: Iesirea dintilor cauzeaza diaree

Realitatea: Iesirea dintilor poate face ca bebelusul sa fie agitat, dar nu ii cauzeaza diaree in adevaratul sens al cuvantului. Poate avea scaune mai moi din pricina salivei in exces pe care o inghite. Dar de aici pana la un episod clasic de diaree este cale lunga. Insa, iesirea dintilor coincide ca perioada cu momentul cand copilul incepe sa se tarasca de-a busilea si sa manance mancare solida, asa ca este expus la mai multi germeni si microbi si la o dieta noua, ambele fiind cauze de diaree.

7 mituri false despre somnul bebelusului. Atentie sa nu cazi in capcana![4]

Mitul #5: Este important sa infesi copilul foarte strans ca sa ii protejezi coloana vertebrala de vatamare atunci cand este ridicat

Realitatea: Bebelusii au coloane vertebrale extrem de solide si nu este nevoie sa ii infasori corpul in exces. De regula si destul de des, o mama lipsita de experienta careia ii e frica sa nu scape copilul, il infasa in exces ca sa se simta ea in siguranta, pentru ca nu ii mai pare asa de fragil. Insa o infasare in exces impiedica dezvoltarea normala a copilului si expunerea sa suficienta la soarele care ii intareste oasele. Asadar, imbraca copilul confortabil in primele saptamani de viata, nu exagera.

Mitul #6: Cand bebelusul este bolnav, ii poti da aceeasi doctorie pe care medicul ti-a prescris-o data trecuta, fara a-l mai duce la un nou consult

Realitatea: Nu ii da niciodata nicio doctorie fara sa te consulti cu medicul pediatru. Este decizia lui care medicament si in ce doza trebuie luata la fiecare nou episod de imbolnavire a copilului.

Mitul #7: Practici traditionale de la un botez al copilului, cum ar fi sa il expui la zgomote puternice sau sa il tii in brate, leganandu-l in exces, nu sunt daunatoare copilului

Realitatea: Leganarea bebelusului (balanganirea lui in nestire) ii poate cauza hemoragie la creier in timp ce zgomotele puternice ii pot afecta ireversibil timpanul urechii.

Mitul #8: A lua temperatura copilului cu termometrul in rect este metoda cea mai buna de masurare a ei

Realitatea: Medicii stiu sa practice aceasta metoda fara a-i dauna copilului, insa multi parinti nu au experienta. Daca termometrul este introdus in rect intr-un unghi gresit, poate cauza o leziune pe peretele rectal al copilului. O alegere mai buna poate fi sa investesti intr-un termometru care masoara temperatura in ureche, aceasta metoda este si cea mai igienica, rapida si putin invaziva. Chiar daca temperatura rectala da valoarea cea mai exacta a temperaturii copilului, poti ceda la cateva zecimale exacte masurate rectal pentru siguranta si confortul copilului.

Citeste si: Febra la copii. Ce inseamna si cum poate fi ea combatuta[5]

© Bociek666 | Dreamstime Stock Photos[6] & Stock Free Images[7]

Endnotes:
  1. creasca bebelusul: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/graficele-de-crestere-la-copii-cand-e-cazul-sa-ne-ingrijoram/
  2. cresterea celor mici: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/ingrijire-bebelusi/crestere-bebelusi-crestere-copii-grafice-crestere-copii-hopuri-de-crestere-bebelusi-plange-bebe/
  3. 6 mituri periculoase despre cresterea copiilor. Ignora aceste sfaturi!: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/6-mituri-periculoase-despre-cresterea-copiilor-ignora-aceste-sfaturi/
  4. 7 mituri false despre somnul bebelusului. Atentie sa nu cazi in capcana!: https://sfatulparintilor.ro/bebelusi/ingrijire-bebelusi/7-mituri-false-despre-somnul-bebelusului-atentie-sa-nu-cazi-in-capcana/
  5. Febra la copii. Ce inseamna si cum poate fi ea combatuta: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/sanatate-bebelusi/febra-la-copii-ce-inseamna-si-cum-poate-fi-combatuta/
  6. Dreamstime Stock Photos: http://www.dreamstime.com/
  7. Stock Free Images: http://www.stockfreeimages.com/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/bebelusi/ingrijire-bebelusi/mituri-bebelusi-crestere-bebelusi-crestere-copii/