Aparitia primului dintisor al puiului tau e un motiv de mandrie, dar si inceputul unor practici sanatoase de igiena, cu care trebuie sa il obisnuiesti de mic. De fapt, igiena orala a micutului se face chiar de la nastere, asa ca nu astepta sa treaca timpul pana ii cresc dintisorii ca sa te preocupi de dantura lui.
De altfel, dintii bebelusului incep sa se dezvolte inca din a 14 saptamana de sarcina, chiar daca nu au erupt deocamdata si tu nu ii vezi. Iata de ce mamicile sunt sfatuite sa curete delicat gingiile micutilor cu un tifon umed, si asta dupa fiecare hranire, pentru a indeparta placa bacteriana care poate cauza mai tarziu asa-numitele carii de biberon.
Citeste mai departe alte lucruri importante despre dintisorii puiului tau, pe care e bine sa le stii din timp, ca sa nu ai surprize.
1. Primul care creste e si primul care cade
Cam asta ar fi regula generala. Pentru majoritatea micutilor, primii dintisori care apar sunt incisivii centrali inferiori (adica acei doi dinti de jos situati la mijlocul mandibulei), si tot ei sunt primii care cad. Totusi, daca puiului tau i-au crescut mai intii incisivii centrali superiori (ce doi dintisori de sus), probabil acestia vor fi primii care vor „pleca“. Dintii de lapte incep de cada in jurul varstei de 5-6 anisori, insa pot cadea si mai devreme, la 4 ani, sau mai tarziu, la 7. In principiu, cu cat eruptia dentara
se produce mai repede, cu atat si dintii de lapte cad mai timpuriu.2. Dureaza luni intregi ca sa cada un dinte
Din momentul in care incepe sa se clatine si pana cand tii dintisorul in mana e cale lunga. In functie de mai multi factori – cand descoperi ca dintele sta sa cada, cat de mult sta bebelusul cu degetelele in gurita si il clatina, tipul de alimente pe care le consuma –, poate dura si pana la 7 saptamani (sau chiar mai mult) ca puiul tau sa piarda un dinte de lapte. Daca au trecut 2 luni si dintele inca nu a cazut, mergi cu micutul la stomatolog, pentru ca s-ar putea sa fie nevoie de o extractie dentara.
Citeste si: Caderea dintilor de lapte la copii. Varsta si recomandari pentru parinti
3. Cateodata, dintii permanenti cresc peste cei de lapte
Acest lucru se intampla la 10% dintre copii, fiind descris – foarte plastic – ca „dinti de rechin“. Iata ce se intampla mai exact: in momentul in care apar dintii permanenti, acestia dizolva radacina dintilor de lapte, care cad si fac astfel loc pentru dintii noi. Insa, daca dintii de lapte nu au apucat sa cada sau cei permanenti nu au suficient loc sa se dezvolte, natura alege calea cea mai simpla: dintii permanenti incep sa creasca in spatele celor de lapte.
Micutilor le cresc astfel doua siruri de dintisori (de unde si paralela cu rechinii), insa nu e cazul sa te alarmezi: e ceva temporar. In majoritatea cazurilor, nu vor aparea niciun fel de probleme, pentru ca dintii permanenti vor reveni la locul lor imediat ce cad dintisorii de lapte. Totusi, daca vi se intampla asta, e bine sa mergi la dentist pentru un consult, ca specialistul sa se asigure ca totul e bine.
4. Desi eruptia dentara e dureroasa, caderea dintilor de lapte nu doare deloc
Te poti linisti – nu va trebui sa o iei de la capat cu inelele gingivale. Nu doar ca pierderea dintilor de lapte nu e dureroasa, dar nici cresterea danturii permanente nu ii va provoca micutului vreun disconfort. Totusi, un dinte care se clatina poate fi uneori incomod, in special in timpul hranirii, precum si un nesfarsit pretext pentru mofturi si lacrimi. Inarmeaza-te cu rabdare (si vigilenta!), pentru ca micul smecher va incerca sa te joace pe degete ca sa obtina dulciuri, jucarii sau alte privilegii.
In cazul in care copilul se plange de dureri, ii poti da ibuprofen (nu inainte de a vorbi cu medicul de familie). Sub nicio forma nu incerca sa tragi de un dinte care se clatina, ca sa il faci sa iasa mai repede – chiar daca te gandesti ca i-ai face un bine micutului, de fapt expui radacina si gingia la un risc de infectie. Nu face pe dentistul amator: profesionistii sunt acolo din motive intemeiate!
5. Dintii de lapte cariati inseamna probleme dentare mai tarziu in viata
Iata de ce e foarte important sa ai grija de dantura micutului de timpuriu si sa il protejezi de cariile de biberon. Cum spuneam si la inceput, ingrijirea dintilor incepe inca din perioada sarcinii, cand alimentatia mamei este cruciala pentru dezvoltarea micutului (inclusiv a danturii lui). Mai apoi, trebuie sa acorzi o atentie deosebita dietei tale in perioada de alaptare, pentru ca meniul tau poate influenta cresterea dintisorilor de lapte ai copilului.
Te mai poate interesa: Ce poti face cu celulele stem din dintii de lapte ai copiilor
Indrumari pentru mamici
Cum dintii de lapte cariati strica dantura permanenta, facandu-ti puiul sa petreaca multe ore pe scaunul dentistului mai tarziu in viata, iata cateva sfaturi utile care va vor scuti de multe neplaceri:
– Nu lasa bebelusul sa adoarma cu biberonul in gura, daca in sticluta are lapte, ceai sau suc (doar apa e in regula): aceste lichide, oricat de pretioase ar fi pentru cresterea lui, contin zahar, care favorizeaza aparitia cariilor de biberon.
– Curata-i mereu gingiile dupa masa cu un tifon umed, pentru a preveni cariile de biberon. Zaharul din alimente trebuie curatat frecvent de pe gingii si dintisori, pentru ca altfel cariile iti vor impiedica puiul sa se hraneasca. Mai mult, cariile aparute la varste fragede fac ca bacteriile sa se instaleze permanent in gura copilului, ducand la o viata intreaga de probleme dentare.
– Incepe periajul dintilor imediat ce au inceput sa erupa: foloseste o pasta cu fluor si o periuta moale, special creata pentru copii, si deprinde-ti micutul cu igiena dentara inca de la primul dintisor aparut. Invata-l sa-si perieze dintii de 2 ori pe zi, atat pe partea din fata cat si din spate – cat e prea mic, curata-i tu dintisorii in locul lui. Periajul ar trebui sa dureze in total 2 minute, daca micutului i-au crescut toti dintisorii de lapte (20 la numar).
– Nu baga in gura suzeta bebelusului – Chiar daca suna ciudat, e posibil sa faci asta fara sa-ti dai seama, in gluma, in joaca sau ca sa-ti distrezi puiul cand plange si e agitat. Trebuie sa stii insa ca bacteriile raspunzatoare pentru aparitia cariilor pot trece foarte usor de la mama la copil, asa ca evita sa bagi in gura suzeta micutului sau sa impartiti tacamurile la masa (nu gusta mancarea bebelusului direct din lingurita cu care il hranesti).
Autor: Alexandra NEDELCU
foto: Depositphotos.com