A doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, cea la disciplina obligatorie a profilului, se amână cu o zi, din cauza codului roșu de caniculă anunțat pentru marți, 30 iunie. Proba va avea loc miercuri, 1 iulie, potrivit Ministerului Educației.
Este vorba despre proba Ec), susținută la matematică sau istorie, în funcție de profilul absolvenților. Inițial, examenul era programat pentru marți, 30 iunie.
Ministerul Educației precizează că decizia a fost luată prin ordin de ministru și are caracter excepțional, în contextul avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de marți. Autoritățile spun că măsura urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a personalului implicat în organizarea examenului, dar și asigurarea unor condiții mai bune de examinare.
Potrivit ministerului, amânarea vizează exclusiv proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului. Celelalte date din calendarul examenului național de Bacalaureat rămân neschimbate.
Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
foto: Depositphotos.com
