Psiholog Miruna Stănculescu: Ce se întâmplă când adolescentul descoperă oglinda?

by Sfatul Parintilor | 09/10/2015 20:09

Adică momentul acela în care îți dai seama că progenitura ta, cea căreia nu-i păsa cum arată când iese din casă, nu mai poate trece prin fața oglinzii fără să rămână acolo cel puțin 10 minute pentru retușuri. Sau momentul la care același copil care vorbea cu tine despre “câte în lună și în stele” îți explică acum “ce rost are, oricum nu înțelegi nimic”. Ori poate exact momentul la care un coș devine o tragedie și motiv de “nu vezi cum arăt, nu vreau să ies pe stradă”. Sună cunoscut? Nu te panica. Toate acestea sunt scenarii comune și nu reflectă o problemă a relației dintre tine și copilul tău, ci un stadiu firesc de dezvoltare. În mod ironic, deși se lasă cu mult deranj în familie, reflectă trecerea la un ultim stadiu, superior, de gândire și achizitionarea unei noi forme de centrare pe sine, ambele benefice pentru trecerea la stadiul de adult.Dacă te consolează cu ceva, tot pe acolo ai trecut și tu, părintele lui. Oricare dintre noi, adulții de azi, am trecut pe acolo, chiar dacă manifestările au fost diferite.

Dar hai să vedem ce se petrece, științific vorbind. În preajma adolescenței odraslei, mulți părinți sunt deja obișnuiți cu egocentrismul copilului lor. Doar că până la adolescență acesta este mai puțin ermetic pentru că are legătură cu aspecte concrete. Copilul vrea sau nu vrea ceva, dar lucrurile se opresc aici. Odată cu trecerea la adolescență preocupările devin mai abstracte și mai ermetice pentru că implică centrarea pe gânduri și pe probleme conceptuale. Este momentul achiziționării metacogniției, adică a capacității de a avea gânduri despre gânduri, respectiv achiziționarea capacității de a mă uita la mine în timp ce fac lucruri și a avea o opinie despre asta. Această nouă capacitate îi dă adolescentului nu numai posibilitatea de a-și conștientiza mai bine propriile gânduri, dar și preocuparea pentru gândurile celorlalți. Ca orice lucru de pe lumea asta, și această abilitate vine cu o perioadă de acomodare. Care la început face dificilă diferențierea între gândurile lui și cele ale celorlalți.

David Elkind[1] ne poveștește că egocentrismul adolescentului se bazează pe două concepte: cel de audiență imaginară și cel de fabulare personală. Primul se referă la convingerea că ceilalți îl urmăresc cu predilecție și îi evaluează aproape permanent comportamentul și înfățișarea. Așa încât nesiguranța adolescentină se transformă în presupunerea că pot fi ținta criticii și ridiculizării. De aici se iscă nevoia de a fi în ton cu cerințele grupului de referință, adică motivul pentru care refuză să iasă din casă fără pantalonii preferați. Și tot de aici se naște și refuzul autodezvăluirii. Cel de-al doilea concept se referă la credința distorsionată a adolescentului care tinde să creadă că este special, că experiența lui este unică, că nu este guvernat de legile naturale ale existenței și că este protejat de rău, de pericol. Fabularea personală stă atât la baza impresiei că ceea ce trăiesc este special și unic și, în consecință, nu pot fi înțeleși, cât și la baza comportamentelor riscante.

Fragilitatea adolescentului este legată și de multitudinea alternativelor pe care le descoperă ca fiind potențial posibile ca evoluții viitoare sau ca alternative de viață. De unde și tendința către reverie și către retragerea într-o lume imaginară în care adultului i se interzice accesul.

Conceptele de mai sus aruncă ceva lumină, peste majoritatea comportamentelor inexplicabile ale adolescenților. Da, majoritatea sunt puțin dotați cu empatie (posibilitatea de a te pune în locul celuilalt), dar asta tocmai pentru că adolecența este momentul potrivit pentru a o experimenta.

Pentru a depăși cele două concepte și pentru ajunge la stadiul de gândire a adultului echilibrat, adolescentul are nevoie de experimentare și de expunere socială. Nu toți adolescenții reușesc însă să facă asta și sunt sigură că poți găsi în anturajul tău exemple de adulți care se poartă de parcă ar fi în centrul atenției și care cred că sunt “mai speciali” decât alții. Așa că ce e de făcut dacă copilul tău de ieri se transformă în extraterestrul adolescent de azi? În primul rând, e util de știut că egocentrismul începe să se atenueze în jur de 16 ani, odată ce este achiziționată capacitatea de a face diferența dintre propriile percepții și cele ale altora. E util să îți aduci aminte de propria adolescență și, de vreme ce tu ai achiziționat empatia, să o folosești. Îți amintești cât de dificil era să iei atunci decizii și cât te îngrozea posibilitatea că ai fi putut face o alegere greșită? Și cât de frustrant era că altul “știa ce e bun pentru tine”? Respectă-i experiența și nu începe discuțiile cu “atunci când eram de vârsta ta”. Nu-i minimiza temerile pentru că doar tu ști, cu mintea de acum, că e mult mai ușor decât pare; el e doar la începutul drumului și știe încă doar că se teme, nu și că va reuși.

Înarmează-te cu răbdare, nimic nu se petrece peste noapte. Chestia este că nu ai cum să îți ferești copilul de durerile conștientizării de sine sau de greșelile pe care ți-ai dori să nu le facă, dar poți face procesul mai ușor și mai eficient printr-o relație părinte-copil care să îi ofere ajutor, în ciuda comportamentelor și aparenței neprietenoase.

 

Autor psiholog Miruna Stănculescu

www.mirunastanculescu.ro

Endnotes:
  1. David Elkind: http://www.amazon.com/David-Elkind/e/B000APYAII

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/adolescenti/educatie-adolescenti/psiholog-miruna-stanculescu-ce-se-intampla-cand-adolescentul-descopera-oglinda/