Șase zile de distracții unice pentru întreaga familie la Festivalul Opera Copiilor 2018 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Șase zile de distracții unice pentru întreaga familie la Festivalul Opera Copiilor 2018

Sfatulparintilor » vitrina » Șase zile de distracții unice pentru întreaga familie la Festivalul Opera Copiilor 2018
Festivalul Opera Copiilor 2018

Între 29 mai și 3 iunie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, îi așteaptă pe cei mici împreună cu familiile lor la cea de-a patra ediție a Festivalului Opera Copiilor (FOC). Timp de șase zile, în curțile interioare și în cele trei săli ale instituției din Calea Giulești nr. 16, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole, de activități și surprize pregătite special pentru ei cu ocazia Zilei Copilului, de la Aventura Park și expoziții cu pești și fluturi vii până la povești care vor fi citite de artiști, soliști și sportivi renumiți.

 

În zilele de 29 și 30 mai, copiii vor avea ocazia să vadă spectacole invitate din Timișoara, Oradea și Iași. Pe 29 mai, la Sala UnderGrant, de la ora 11:00, cei mici se vor putea întâlni cu frumoasa poveste a lui Aladin în spectacolul „O mie și una de frontiere” a Teatrului Regina Maria din Oradea. Pe 29 și 30 mai, pe Scena Mare din Amfiteatru, un spațiu nou amenajat în curtea Operei Comice, cu ocazia FOC, se va juca spectacolul „Sarea în bucate” al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, de la ora 11:00 și de la ora 13:00. În 30 mai, pe scena din Amfiteatru se va juca spectacolul „Alice în Țara Minunilor” de la Ateneul din Iași.

 

Premiera Sunetul muzicii

Între 1 și 3 iunie, Opera Comică pentru Copii a pregătit unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul propriu, dar și cea mai așteptată premieră a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Celebrul musical, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, va avea câte două reprezentații pe zi pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, în zilele de 1, 2 și 3 iunie. Spectacolul are o durată de 150 de minute, cu o pauză, și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

 

„Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea <<delete>> la tot ceea ce știe despre acest important reper artistic, așa cum e <<Sunetul Muzicii>>. Fiecare producție aduce ceva nou, fiecare spune aceeași poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanțe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuție de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroși când lucrează decât adulții. Știu mult mai bine ce au de făcut și au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut și am niște revelații extraordinare la repetiții, mă simt un norocos, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu recent realizat de Ioana Marinescu.

 

Pe 1 iunie, cei mici vor putea vedea spectacolele „Cu Nino în Europa”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Eliza, micuța florăreasă”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, premiera musicalului „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare, și Gala Școlilor de Balet, la ora 20:00, în Amfiteatru. Pe 2 iunie sunt programate spectacolele „Viața lui Mozart”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Mirandolina”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare și Gala Cantus Mundi, de la ora 20:00, pe Scena Mare din Amfiteatru. Ultima zi a Festivalului Opera Copiilor aduce pe scenele Operei Comice alte spectacole la fel de frumoase și iubite: basmul simfonic „Petrică și Lupul”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Fata babei și Fata moșului”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant și musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare. Cea de-a șasea ediție FOC se va încheia cu Gala Operei Comice pentru Copii – Muzica Desenelor Animate, care va începe la ora 20:00 în Amfiteatru, unde invitați de onoare vor fi Paula Seling și Orchestra Camerata Regală, dirijor Andrei Tudor.

 

Jocuri și activități distractive la cea de-a patra ediție FOC

Pe parcursul întregului Festival Opera Copiilor, întreaga familie se va putea bucura de o mulțime de activități cu intrarea liberă: jocuri, concursuri și campionate de oratorie, de șah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictură și desen. Cei mici se vor putea distra în voie la piscina cu bile și la Aventura Park, cu o tiroliană de 50 de metri, perete de escaladă, 4 tobogane gonflabile și un balon cu aer cald. Echipa Operei Comice îi invită pe copii și pe adulți deopotrivă să viziteze cele două expoziții interactive cu acvarii cu pești exotici și cu fluturi vii, cea din urmă fiind amplasată pe acoperișul clădirii. Odată ajunși aici, vizitatorii vor putea să privească cerul și stelele cu ajutorul telescoapelor profesionale amplasate cu această ocazie pe acoperișul Operei Comice pentru Copii.

 

În cadrul FOC va fi deschis și un târg educațional, cu peste 50 de expozanți, iar în fiecare zi copiii vor putea asculta povești citite de artiști renumiți, printre care soprana Felicia Filip, campioana olimpică, mondială și europeană la spadă Loredana Dinu și dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu. Lor li se vor alătura solistele Margareta Pâslaru, Paula Seling, Lucia și Teodora Buciu, jurnalistele Larisa Popa și Cristina Herea, actrițele Marcela Motoc și Camelia Varga și solistul Fang Shuang, care au acceptat invitația Operei Comice și vor citi poveștile lor preferate copiilor, într-un spațiu prietenos, amenajat în Curtea Medievală.

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Data articol: 26/05/2018