Salut, vreau să mă ajutaţi ,nu ştiu ce să fac: Sunt într-o relaţie cu o fata... - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Salut, vreau să mă ajutaţi ,nu ştiu ce să fac: Sunt într-o relaţie cu o fata…

Sfatulparintilor » Specialist relatii, cuplu, dinamica sexuala » Salut, vreau să mă ajutaţi ,nu ştiu ce să fac: Sunt într-o relaţie cu o fata…

Sunt într-o relaţie cu o fată de vreo 9 luni. La început totul era bine şi frumos, ca-n filme.Peste vreo 5 luni, întîmplător, am aflat de la un coleg de serviciu, în timp ce serveam o cafea şi discutam despre cine şi cu cine se întîlneşte , că el se cunoaşte cu prietena mea. Desigur a apărut la mine întrebare de unde se cunosc,la care el mi-a spus că au fost vecini şi au copilărit împreună . Mai tîrziu am telefonat-o şi am întrebat-o pe ea şi mi-a spus că au fost împreună vreo 6 luni şi au fost foarte apropiaţi … Din clipa aceea parcă mi s-a întors totul cu picioarele în sus. Gîndul acesta a început să mă deranjeze foarte tare, tot imi spuneam că e normal să fi avut relatii pînă la mine ,dar de ce tocmai cu el. Am început să o evit un pic,am devenit mai agresiv un pic cu ea, uneori fiind doar in doi imi aduceam aminte de faptul că a fost cu el. Am hotărît să încerc să trec peste aceasta şi ne-am mutat să trăim împreună, tot speram că-mi va trece ,dar nu a fost să fie.De fiecare dată cînd îl vedeam sau cînd îl văd la serviciu se trezeşte îm mine o ură de nedescris,dar încerc să nu dau pe faţă.La început îl evitam un pic ,dar am înţeles că nu schimb nimic.
Mai tîrziu am avut nişte probleme mari la serviciu urmată de o o perioada foarte grea (am stat acasă 2 luni),ea m-a susţinut mult din toate punctele de vedere, dar peste vreo 2 luni relatia noastră a început să se destrame, am început să devin impulsiv,nu mai eram acel pe care putea să se bazeze, ne certam foarte mult, reproşuri ,cuvinte urîte în adresa ambilor iar ea se ducea acasă şi îi povestea tot mamei sale şi într-o zi a plecat acasă fiindcă maică-sa i-a zis că dacă nu vine singurică, atunci o va aduce ea inapoi. A urmat 1 lună de învinuiri reciproce după care o lună nu am vorbit deloc.
Cînd am venit la serviciu l-am văzut pe el şi iarăşi s-a trezit în mine ura.
M-am mai văzut după aceasta cu ea, văd că aşteaptă un pas de la mine pentru ca să fim împreună şi eu vreau să fiu cu ea, numai că un singur lucru mă opreşte ,gîndul că a fost cu el ,ştiind că el e un tip tare şmecher . Tot încerc să accept realitatea şi nu pot. Ce să fac ?

 

 

Raspuns psiholog Miruna Stănculescu

Ce are “el” aşa de special? Ce face să fie o problemă că a fost “tocmai cu el”? Ce comparaţii faci între tine şi el? Dacă răspunsul la întrebările acestea te face să realizezi că te simţi mai prejos decat fostul “rival”, atunci acest lucru ar putea explica înverşunarea ta faţă de el.

Miruna Stănculescu, psiholog

www.mirunastanculescu.ro

Data articol: 26/04/2015