Sfat Gradinite
Sfatul Parintilor

Stiri

Ce să faci când copilul este supărat, nervos sau ostil

crize nervi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com
Când un copil se supără şi se poartă ca atare, prima reacţie a multor părinţi este să-l întrebe de ce este supărat. Ei cred că dacă copilul îşi înţelege sentimentele, va fi capabil să să-şi controleze comportamentul mai bine.

Însă, potrivit specialiştilor în comportamentul copiilor ai site-ului empoweringparents.com, aceasta este o credinţă greşită.

Este nevoie să se discute cu copiii ce-i enervează sau îi supără. Însă adesea, copiii, inclusiv adolescenţii, nu sunt pot încă să reflecteze asupra sentimentele lor. Tocmai de aceea, când un adult stă jos şi îl întreabă pe junior “Cum simţi supărarea?”, “De ce ai făcut asta?”, de multe ori micuţul se închide în sine.

Principalul motiv este că un copil nu ştie cum se simte. Este supărat, este nervos, nu-i place ceva sau crede că ceva nu este corect. Se gândeşte ce ar putea să-i justifice comportamentul. Aşa că va spune: “Sunt supărat pentru că nu este corect. L-ai lăsat pe X să facă Y, însă mie nu mi-ai fi permis să procedez la fel”. Se va obişnui să dea vina pe alţii pentru comportamentul lui.

 

Citeste continuarea aici.

Cuvinte cheie: , , , ,

Gradinita

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100

Comenteaza