Copiii si retelele de socializare - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Copiii si retelele de socializare

Sfatulparintilor » Școlari » Educație scolari » Copiii si retelele de socializare

Foarte multi copii au un cont pe retelele de socializare, sub varsta permisa (13 ani), iar multi dintre ei cu acordul parintilor. De ce vor copiii sa aiba propriul lor cont? Pentru ca e cool, pentru ca e considerat un element de a fi acceptat si de a apartine in colectivitate, pentru ca cei mici vor sa fie in randul lumii lor, prea timpuriu conectata la lumea celor mari si cu discernamant. De ce vor ei, stim. O problema spinoasa si pe larg dezbatuta este insa: cat este de bine sa-ti lasi copilul sa acceseze un site creat, totusi, pentru adulti?

Incepem cu o povestioara ce apartine Rebeccai Coleman, mama a doi copii, autoarea cartii “Regatul copilariei”: Intr-o zi fiica mea de 11 ani vine si imi spune in timp ce trebaluiam prin bucatarie: “Mami, un domn mi-a cerut prietenia si nu stiu daca ar trebui sa-i dau accept?!” si imi spune nume de care nu auzisem niciodata. “Avem prieteni comuni?”, intreb. “NU”, “Il cunosti?”. “Nu!” Era tot ce aveam nevoie sa aflu. Raspunsul meu a fost, “Nu, nu, nu!”.

Cu siguranta multi parinti s-au confruntat cu aceasta problema. Pentru copii poate fi o noua zi pe retelele de socializare, dar pentru parinti poate fi un adevarat Vest salbatic. In aceste situatii pot exista doua probleme – un risc major (un potential pedofil) sau unul mai mic in comparatie cu primul (dar totusi periculos), tentatia de a oferi prea multe informatii cu caracter personal.

 

Statistici despre copii si retelele de socializare

Statistici prezentate anul trecut de consumerreports.org spun ca 7,5 milioane de copii cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani sunt prezenti pe unul dintre cele mai mari site-uri de socializare. De asemenea,  un studiu publicat in noiembrie anul trecut in jurnalul academic american First Monday,  arata ca 55 la suta din parintii cu copii de 12 ani au declarat ca si-au lasat copiii sa aiba cont, iar 76% dintre acestia chiar i-au ajutat sa-si faca un cont. Avand in vedere faptul ca politica site-ului interzice logarea copiilor sub 13 ani, este clar ca parintii si-au dat acordul modificarii datei nasterii, astfel incat cei mici sa poata fi “admisi”.

 

Ce se poate intampla cel mai rau copiilor de pe retelele de socializare?

Majoritatea parintilor se intreaba “Ce se poate intampla cel mai rau?”. Raspunsurile le vor veni foarte repede in minte: un posibil pedofil sau alt strain care incearca sa afle cat mai multe informatii personale de la copii, profitand astfel de naivitatea lor. Insa la fel de periculosi pot deveni si unii dintre copiii cu conturi. Aflati dincolo de ecran, ei pot prinde curajul de a face fapte rele pe care in realitate nu le-ar face.

Iata un exemplu petrecut in New Jersey, Statele Unite. Un baietel de 14 ani a fost acuzat ca a terorizat psihic prin intermediul unei retele de socializare un baietel de 12 ani pe care era suparat din cauza unei fete. Mesajele au mers pana intr-acolo incat baiatul de 12 ani a fost amenintat ca va fi legat cu o sfoara de o masina si va fi tarat pana se va face bucati. In curtea scolii, ar fi sunat ca o amenintare din partea unui indragostit furios. Insa odata ce exista si dovada scrisa, pana la “ridicarea” lui de catre polisti n-a mai fost decat un pas.

Se pare ca fetele simt altfel retelele de socializare decat baietii. Potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center si American Life Project, una din trei fete care utilizeaza astfel de site-uri spun ca persoanele de varsta lor de acolo sunt “rautacioase” cu celelalte. Numai unu din 11 baieti cred acelasi lucru.

“O fata de 9, 10, 11 ani este prea mica pentru a intelege repercusiunile. Este o varsta la care se construieste respectul de sine, iar daca nu are pe ce se baza, va esua”, spune La Grange, psiholog cu specializare in problemele adolescentilor. Una dintre clientele sale, in varsta de 12 ani, a fost hartuita si umilita si chiar nevoita sa schimbe scoala in urma unor postari rautacioase. De cealalta parte a baricadei, o alta fata, de 14 ani, foarte populara in scoala sa, i-a povestit ca poate ruina orice colega, daca vrea,  doar spunand despre ea pe site-urile de socializare ca este “urata”, “femeie usoara” sau “fraiera”.

In Sydney, Australia, o familie a fost terorizata de fotografii pornografice si mesaje de amenintare trimise mamei, fetitei de 12 ani si prietenilor acesteia din urma. Dupa ce au intrat in alerta, organele federale s-a descoperit ca in spatele amenintarilor era o alta fetita, de 12 ani.

Intr-un alt stat din SUA, un baiat de 11 ani si o prietena de-a lui de 12 ani, si-au petrecut intreaga dupa-amiaza umilind o alta colega de scoala, in varsta de 12 ani. I-au “spart” contul si au postat in numele ei mesaje provocatoare la adresa unor baieti, i-au dat numerele de telefon si adresa de acasa. Parintii victimei au facut plangere la politie, cei doi copii urmand sa suporte consecintele faptelor sale.

 

Reguli la care ar trebui sa va ganditi cand vine vorba de retelele de socializare

Daca va lasati sau nu copiii sa-si faca un cont pe retelele de socializare este strict o hotarare care va apartine. Exista totusi cateva reguli de care copiii, dar si parintii ar trebui sa tina cont:

– ar fi de preferat sa nu se dea “accept” la persoane necunoscute

– fotografiile care se posteaza pot fi copiate si redistribuite oriunde in Univers

– parintii ar trebui sa fie “prieteni” pentru a urmari postarile, si chiar sa le stie parola pentru a avea control asupra informatiilor postate

– parintii nu ar trebui sa posteze pe peretele copiilor. Exista diferente de limbaj intre adulti si adolescenti care pot fi interpretate intr-un mod neplacut de colegii copilului, astfel incat acesta sa devina tinta glumelor proaste

– limitarea timpului petrecut pe retelele de socializare ar putea fi o solutie. 10 minute se pot transforma foarte usor in ore, timp pe care nu-l va mai aloca lectiilor.

Grea decizie, deci, pentru parinti. Daca ii lasi ii expui unor riscuri, de care toata lumea trebuie sa fie constienta. Daca nu ii lasi le creezi sentimentul de “izolare” sociala: nu va rata numai o invitatie la o petrecere postata de colegi de clasa doar pe “peretele” propriu, dar va rata si pozele de dupa eveniment, comentariile si glumele ce vor urma.

 

Data articol: 01/02/2012