Sarcină/Sarcina pe săptămâni

Sarcina pe saptamani: Saptamana 20

01 martie 2014, , Vizualizări: ...

Baiat sau fata? In jurul a 20 de saptamani, o ecografie iti poate raspunde la intrebare. O perioada extrem de incarcata cu emotii. Scrie-ti pe hartie toate intrebarile care iti vin in minte si adreseaza-i-le medicului care iti urmareste sarcina la urmatoarea intalnire.

 

 

 

Cum e copilul

Marime: 16,4 cm

Greutate: 300 g

Este cat… o banana

banana - sfatulparintilor.ro - freedigitalphotos.net

 

Ajuns la „varsta” de 20 de saptamani, bebelusul tau se pregateste pentru urmatoarea etapa din dezvoltarea lui. Organele interne se apropie de locul in care ar trebui sa stea, rinichii sunt in pozitia corespunzatoare si au deja forma caracteristica de bob de fasole. Testiculele (ovarele) sunt la locul lor. Creierul continua sa creasca. Dintii incep sa-i apara (este vorba despre mugurii dentari), iar acum bebelusul tau poate inghiti. Daca pana acum nu i-ai simtit miscarile, pregateste-te in viitorul apropiat pentru „marea intalnire”.

In ultimele patru saptamani micutul tau a avut o evolutie fantastica, micutul lui trup qvatruplandu-si greutatea. Este suficient de mare ca sa-i simti miscarile si chiar poti sa-ti dai seama daca doarme sau e treaz. De asemenea, daca pui muzica sau indrepti o lumina puternica spre abdomen, bebelusul va reactiona imediat la acesti stimuli.

Bebelusul exerseaza respiratia, desi plamanii lui nu sunt inca „maturi”. Urechile sunt complet functionale si e bucura de toate zgomotele intrauterine. Toate organele micutului tau sunt formate, iar in urmatoarea perioada copilul doar va creste. Te poti obisnui inca de pe acum si cu ideea ca vei deveni… bunica. Daca bebelusul tau este fetita, uterul este complet format, iar ovarele ei au deja 6 milioane de ovule.

In cazul in care n-ai facut pana acum ecografia morfologica fetala pentru semestrul doi, cel mai probabil urmeaza sa o faci. Medicii recomanda a aceasta ecografie sa fie facuta intre 18 si 22 de saptamani. La aceasta ecografie vei putea vedea si sexul copilului (asta in cazul in care nu se ascunde foarte bine). Daca este baiat, testiculele inca nu au coborat in scrot, se afla inca in abdomen, insa nu trebuie sa te ingrijorezi. Pana la nastere vor cobori.

Pana la “varsta” de 20 de saptamani, piciorusele sunt contorsionate, asa ca medicului ii este destul de greu sa masoare in lungime bebelusul. Asa s-a stabilit standardul de masuratoare de la cap la fund. Dupa 20 de saptamani, insa, bebelusul se masoara de la cap la degetele de la picioare.

Intestinele lui acumuleaza meconiu, substanta ce va deveni primul scaun al bebelusului, imediat dupa nastere. Alti bebelusi il elimina in uter sau in timpul travaliului.

 

Anul viitor, in aceasta perioada: copilul va avea 32 de saptamani!

 

 

 

Cum e mama

Felicitari! Ai ajuns la jumatatea drumului! Pentru ca te simti bine si hormonii isi fac si ei meseria, s-ar putea sa simti in aceasta perioada un libido crescut. Daca medicul nu ti-a recomandat contrariul, poti face sex linistita. Pe langa faptul ca te apropie din nou de sotul tau, sexul este un foarte bun calmant. Nu te ingrijora nici daca nu ai chef de sex. La unele femei, hormonii de sarcina reduc libidoul. Cu toate acestea, o mica giugiuleala cu partenerul nu strica. Va va ajuta sa depasiti momentele tensionate din sarcina.

 

Te-ai obisnuit pana acum si cu hainele de gravida, si cu miscarile bebelsului (multe dintre ele produse de stranuturile micutului), si cu durerile de spate. Indigestia, arsurile la stomac si flatulenta te insotesc si ele si se vor accentua pe masura se copilul creste si apasa din ce in ce mai mult pe diverse organe. Mainile, picioarele ti se vor umfla si vei  simti un oarecare disconfort din aceasta pricina. Nimic neobisnuit, insa pentru orice simptom care ti se pare ingrijorator, nu ezita sa ceri sfatul medicului, chiar daca la final se dovedeste a fi o „prostie”. Nu trebuie sa-ti fie rusine sa intrebi ce te nelinisteste.

 

Vei observa, de asemenea, ca parul si unghiile iti cresc mai repede decat pana acum. Tot hormonii sunt implicati si in aceasta poveste. Pentru ca sangele circula mai repede, unghiile nu numai ca se intaresc, dar cresc si mult mai repede. La fel si parul, dar nu numai cel de pe cap, ci si parul de pe maini, picioare, axila, buza superioara si zona pubiana. Toate vor reveni la normal, din fericire, dupa ce nasti.

 

Marea ecografie

Medicii recomanda in jurul saptamanii 20 o ecografie morfologica fetala pentru a urmari dezvoltarea micului. Sarcina fiind destul de mare, ecografia va fi mai clara decat precedentele. Se vor face masuratori ale diverselor parti ale corpului bebelusului. Cel mai probabil ti  se va cere sa ai vezica urinara plina pentru ca micutul sa nu aiba prea mult spatiu de “manevra” si sa poata fi linistit. Aceasta ecografie dureaza cel putin 30 de minute si, in functie de aparat, poate fi inregistrata pe suport digital sau pe hartie, astfel incat mamele sa poata avea amintiri “palpabile” din aceasta perioada. Daca vrei sa ti se inregistreze ecografia vorbeste inainte la laboratorul la care faci ecografia. Medicul iti va spune daca ese baiat sau fata, insa daca nu vrei sa afli si sa pastrezi suspansul pana la nastere, cere-i asta medicului inainte de a face ecografia. Acuratetea determinarii sexului in saptamana 20 este de 80-90%. Insa unii copii nu vor sa-si dezvaluie partile intime, asa ca se mai intalnesc situatii in care medicul nu poate spune nimic cu certitudine in ceea ce priveste sexul.

Este sau nu ecografia de la 20 de saptamani necesara? Unii medici o recomanda, altii spun ca nu neaparat. Mai ales daca rezultatele de pana acum arata ca sarcina se dezvolta normal si fara probleme. In cazul mamelor cu probleme in derularea sarcinii, se pot face ecografii si de doua ori pe saptamana. Un caz particular este Japonia, tara in care gravidelor li se face o ecografie la fiecare vizita la medicul care urmareste sarcina.

 

Nume copii

Daca n-ai ales inca numele pentru copilas, ar fi timpul. Nu de alta, insa pe ultima suta de metri s-ar putea sa fii mult prea emotionala si sa nu faci cea mai inteleapta alegere. Poti cauta in arborele genealogic al familiei un nume interesant sau poti consulta pe Internet nume de copii si semnificatia lor. Daca te hotarasti pentru doua nume, fii atenta si la initiale, astfel incat combinatia lor sa nu genereze cuvinte nepotrivite.

 

Alimentatia in sarcina

Este foarte important ce consumi in perioada sarcinii. Unul dintre cele mai importante elemente de care ai nevoie in aceasta calatorie este fierul. El ajuta la formarea hemoglobinei, partea din globulele rosii care  transportara oxigenul la celule. Carnea rosie este cea mai buna sursa de fier. Daca nu iti place carnea sau esti vegetariana, sursele vegetale de fier sunt cele derivate din soia, spanacul, sucul de prune, stafidele sau cerealele imbogatite cu fier.

 

Sarcina si somnul

Sforaitul, arsurile stomacale si indigestia, crampele musculare, carceii, vizitele dese la toaleta, toate acesta vor contribui la fragmentarea somnului. Pentru o pozitie confortabila in somn, incearca sa dormi pe o parte, cu genunchii indoiti, cu o perna sprijinita de spate, alta sub burta si o alta perna, intre picioare. Poti incerca si pernele speciale pentru gravide.

Un alt simptom cu care te poti confrunta in timpul noptii este transpiratia. Din pricina hormonilor, a schimbarii metabolismului si a greutatii, iti este mai cald decat de obicei. Pastreaza in dormitor o temperatura acceptabila si imbraca-te cat mai lejer posibil. Alege hainele din fibre naturala si evita materialele sintetice care capteaza umezeala si ti se lipesc de piele.

Chiar si ridicatul din pat se va transforma in curand intr-o piatra de moara. Nu te ingrijora si nu te ridica brusc. Poti ameti!

 

 

Cat iei in greutate?

La jumatatea sarcinii ar trebui sa ai in plus intre 2,5 si 4,5 kg. Asta nu inseamna neaparat ca ai mancat nesanatos. In cea mai mare parte, aceste kilograme sunt reprezentate de volumul crescut al sangelui, greutatea uterului si a lichidului amniotic, greutatea bebelusului. Daca ai urmat un regim alimentar sanatos si echilibrat, mare parte din aceste kilograme le vei pierde la nastere si la cateva saptamani dupa aceea.

 

Sfat

Poti lua in considerare cursurile de nastere. Te pot ajuta sa depasesti anxietatea si temerile legate de nastere.

 

 

 

Cum e tatal

Desigur, si tu te intrebi: baiat sau fata? In functie de raspunsul la aceasta intrebare poti lua mai multe hotarari. Te poti gandi mai usor la un nume sau poti incepe decorarea camerei bebelusului. Sau, pur si simplu, poti relationa altfel cu el stiind daca este baiat sau fata. Subiectele de „discutie” nu mai sunt generale, ci personalizate, in functie de sex.

Daca te inscrii in randul taticilor care vor sa nu stie sexul bebelusilor este o alegere perfect normala si nu trebuie sa-ti faci griji de ce va zice lumea. Momentul in care vei primi felicitarile de dupa nastere „Felicitari, ai o fetita!” sau „Felicitari, ai un baiat!” este intens si demn de un film.

 

 

VIDEO

 

Nota: Fiecare copil se dezvolta in ritmul lui, chiar si in burtica. Informatiile sunt prezentate cu titlu informativ. Pentru orice nelamurire cere sfatul medicului care iti urmareste sarcina.

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Sarcina pe saptamani

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu