Cum sa nu-ti mai faci griji ca te ingrasi cand esti gravida - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum sa nu-ti mai faci griji ca te ingrasi cand esti gravida

Sfatulparintilor » Sarcină » În timpul sarcinii » Cum sa nu-ti mai faci griji ca te ingrasi cand esti gravida
griji ca te ingrasi cand esti gravida

De cand Demi Moore a pozat goala si insarcinata pentru coperta Vanity Fair (si alte celebritati i-au urmat exemplul), gravidele obisnuite nu prea mai au sanse sa se simta bine si frumoase in corpul lor. In special daca pana la sarcina erai o femeie supla, cu trup lucrat, care-si respecta cu sfintenie dieta, schimbarile suferite de corpul tau pe parcursul sarcinii pot deveni o sursa de stres, chiar daca stii ca Demi Moore era puernic retusata pe coperta celebrei reviste.

Claire Mysko si Magali Amadei, autoarele cartii “Sarcina asta ma face sa arat grasa? Ghidul esential pentru a-ti iubi corpul inainte si dupa nastere”, si-au propus sa invete mamele sa renunte la negativism, sa nu se mai compare cu manechinele insarcinate si sa nu mai fie obsedate de fiecare gram adaugat in timpul sarcinii. Cele doua scriitoare raspund pe scurt pentru Babble.com catorva dintre cele mai arzatoare intrebari despre sarcina, increderea in sine si imaginea femeilor despre propriul corp.

Ce poate face o femeie ca sa aiba un corp sanatos si o imagine de sine sanatoasa in timpul sarcinii?

E bine ca femeile sa renunte la mentalitatea “trebuie sa slabesc” inainte sa ramana insarcinate. Cand o femeie care tine diete de slabit de aproape o viata ramane insarcinata si e nevoita sa renunte la regim, deseori nu stie sa se hraneasca, ceea ce nu e deloc sanatos pentru o gravida si o proaspata mama. Cel mai bine sa te concentrezi pe sanatate, nu pe cantar si sa te gandesti ce fel de atitudine fata de mancare si sport vrei sa transmiti copilului tau. Vrei ca fiul sau fiica ta sa priveasca sportul ca pe o modalitate de a arde calorii pentru a ajunge la o anumita marime de haine? Sau vrei sa se bucure de miscare si activitatea fizica?

Citeste si: 7 motive sa-ti iubesti corpul de gravida. Nu conteaza cat esti de rotunjoara!

Ce pot face viitoarele mamici cand devin tot mai stresate din cauza ca le trebuie haine tot mai incapatoare si cantarul continua sa arate cifre tot mai mari?

Mutati-va atentia de la cantar si infatisare la ceea ce face corpul vostru in aceasta perioada si bucurati-va de asta. Daca numerele de pe cantar si cele de la haine va declanseaza atacuri de anxietate, renuntati sa va mai uitati la ele. Nu va mai urcati pe cantar, spuneti-i doctorului sa nu va zica ce greutate aveti decat daca afecteaza sanatatea voastra sau a copilului si puneti la pastrare hainele stramte inainte chiar sa fie nevoie sa va cumparati altele mai mari. Treceti direct la haine lejere.

Sunt femei care sunt ingrijorate de schimbarile prin care trece corpul lor, dar se tem sa spuna ceva de teama sa nu fie considerate superficiale sau sa fie intelese gresit.

Unele femei se simt frumoase si sunt fericite in fiecare secunda a sarcinii, altele se cred urate / grase tot timpul sarcinii, iar cele mai multe… au zile cand se simt frumoase si zile cand nu le vine sa iasa din casa. Toate aceste trairi sunt normale si n-aveti de ce sa va simtiti vinovate pentru niciuna dintre ele. Sigur ca e sanatos sa te simti bine in pielea ta, dar asta nu inseamna ca strici totul daca sunt zile cand nu iti place cum arati. Nimeni nu-i perfect. Cel mai important e sa nu iti ascunzi ingrijorarile si ar fi de ajutor daca ai putea discuta cu alte femei care au trecut sau trec prin aceeasi experienta.

Insa evita cu orice pret sa cazi intr-un tipar negativist, in care gasesti mereu motive sa-ti detesti corpul, ba ca ti s-au ingrosat coapsele, ba ca ai burta uriasa, ba ca ai degetele umflate. Genul acesta de anxietati de durata sunt deseori simptomul unor insecuritati mai profunde cum ar fi lipsa de control asupra propriului trup, perfectionism sau tare din copilarie si de acestea trebuie sa te ocupi ca sa te eliberezi de fixatia pe aspectele negative ale corpului tau.

Te mai poate interesa: Salariata gravidă nu a beneficiat de indemnizația de maternitate. Despre prestarea muncii fără încheierea contractului în formă scrisă

Cum sa reactioneze femeile insarcinate cand sunt tinta unor comentarii lipsite de tact din partea prietenilor, partenerilor de viata sau chiar a strainilor?

Nu prea ai cum controla ce spun alti oameni, insa poti sa te pregatesti pentru aceasta eventualitate luand decizia sa nu intri intr-o intreaga conversatie neplacuta. Daca cineva intreaba cate kilograme ai pus, poti raspunde linistita: “Prefer sa nu vorbesc despre asta” sau “Habar n-am!”, dupa care poti schimba subiectul vorbind despre cat de fericita esti si cum abia astepti sa vezi copilul.

Imagine de วัฒนา ลอยมา de la Pixabay

Data articol: 22/05/2022