Prima bancă de celule stem într-un spital de stat

by Sfatul Parintilor | 03/05/2012 13:00

Prima bancă de celule stem hematopoietice de la Institutul Clinic Fundeni îndeplineşte în totalitate standardele Agenţiei Naţionale de Transplant şi pe cele europene care reglementează activitatea de procesare şi conservare a celulelor vii.

”Banca de celule stem reprezintă un compartiment special dedicat în totalitate procesării şi stocării de celule stem hematopoietice, asigurând o puritate a aerului de peste 99% pentru spaţiul unde se desfăşoară activităţile de prepararea şi validare a grefonului medular”, a explicat joi dr. Carmen Orban, managerul Institutului. Banca de celule stem asigură condiţii pentru procesarea celulelor stem hematopoietice atât pentru pacienţii cărora li se efectuează transplant medular la institut, cât şi pentru donatorii voluntari ale căror celule stem vor fi procesate aici.

”Înfiinţarea acestei bănci vine în contextul în care Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este în curs de finalizare, ceea ce presupune accesul pacienţilor la celule de la donatori neînrudiţi pentru transplant, atât din Registrul Naţional, cât şi din Registrele Internaţionale interconectate la acesta”, a explicat dr. Carmen Orban.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET[1].

Endnotes:
  1. REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/prima-banca-de-celule-stem-intr-un-spital-de-stat_938721.html#ixzz1tnbKbXhN

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/sarcina/celule-stem-familie-parinti/prima-banca-de-celule-stem-intr-un-spital-de-stat/