Ultimele

Crap sălbatic de Dunăre la cuptor, gătit după gustul pescarilor

Retetele tale » Crap sălbatic de Dunăre la cuptor, gătit după gustul pescarilor
Crap sălbatic de Dunăre la cuptor

O femeie sensibilă, delicată și, totodată, cu mâini puternice. Mâini care știu să frământe aluatul. Fată de la țară, cum se zice – fiind născută în același sat cu bunică-mea dinspre tată, în Rucărul mușcelean – este în același timp un omm respectat de o lume-ntreagă. Și când spun lume, mă gândesc la lumea de dincoo de granițele țării. Marele atuu al Corneliei Ghișoi este că e pricepută în bucătărie. Dar câte femei nu sunt așa? Da, dar ea este o profesionistă a gastronomiei. Și-o să vă aud întrebându-mă ce-i cu asta, căci multe alte femei lucrează în bucătăriile restaurantelor. E-adevărat, însă ea este unică. Este unica Lady Chef a României.

De 30 de ani, de când lucrează ca bucătar, a strâns și a creat sute, poate mii de rețete.

Și pentru că nu-i place să țină pentru ea ceea ce știe, o parte dintre ele le-a așezat într-o carte: „Rețetele Corneliei”. Dintre acele preparate care poartă amprenta ei am ales-o pentru domniile voastre pe aceasta:

 

Ingrediente Crap sălbatic de Dunăre la cuptor

Ai trebuință de: 900 g Crap de Dunăre filetat, 200 g ceapă, 30 g usturoi, 200 g ardei capia copt, 400 g roșii, 250 g țelină frunze și rădăcină, 200 g ardei gras, 150 ml vin alb, 100 ml ulei, boabe de piper, sare.

 

Mod de preparare Crap sălbatic de Dunăre la cuptor

Se tranșează crapul în bucăți potrivite, se condimentează, se crestează pe partea cu piele, iar în aceste crestături se introduc usturoiul și roșiile tăiate mărunt. Se așază într-o tavă unsă cu ulei și se introduce la cuptor timp de 10 minute. Ardeiul gras, ceapa, rădăcina de țelină și ardeiul capia se călesc în uleiul rămas de la pește. Se adaugă sare, piper, roșii decojite și tăiate cubulețe, frunze de țelină tăiate julienne și boabe de piper.

Într-o tavă se așază legumele călite, iar deasupra crapul. Se stropește cu vin și se introduce din nou la cuptor timp de 10 minute.

– rețetă din volumul ”Rețete Corneliei” de Lady Chef Cornelia Ghișoi, 2010.

 

Afla si alte retete delicioase pe AntenaSatelor.ro.

Incearca si aceasta reteta video

foto: Depositphotos.com

Data articol: august 3, 2022