Ultimele

Paine simpla. Paine de casa fara framantare

Retetele tale » Paine simpla. Paine de casa fara framantare
Paine simpla, Paine de casa fara framantare

Va propun astazi o reteta usoara de paine de casa fara framantare, ideala pentru gospodinele sau mamicile care nu au timp de framantat. Este o painica pufoasa si aerata, cu un gust nemaipomenit. Pentru aceasta minunata painica trebuie sa-i multumesc Iuliei, pentru ca ne-a impartasit aceasta minunata reteta.

 

Ingrediente Paine de casa fara framantare

-750 gr. făină normală (tip 55)
-2 linguriţe de drojdie uscată (sau echivalentul în drojdie proaspătă ~30 gr.)
-2 linguriţe rase de sare
-600 ml. de apa caldă (dar nu fierbinte)

 

 

Mod de preparare Paine de casa fara framantare

Într-un castron mai mare se amestecă faina cu drojdia şi sarea. Dacă utilizaţi drojdie proaspătă, dizolvaţi-o în 100 ml de apă caldă din cei 600 ml prevăzuţi iniţial, şi adăugaţi-o în faină odată cu restul apei.
Se amestecă vîrtos ingredientele pînă la omogenizare. Nu se frământă!Aruncaţi puţină făină peste aluat şi acoperiţi castronul cu folie de plastic sau cu un capac perfect adaptat castronului. Ideea este ca fermentaţia drojdiei să se facă în mediu umed şi călduţ.Se lasă la crescut aluatul 2 ore. Dacă temperatura ambiantă e mai ridicată de 20°C, 1 oră jumătate e suficient, dacă dimpotrivă e mai rece, puteţi lasă mai mult. Aluatul e moale, lipicios şi plin de bule de aer.După ce aluatul a crescut, încălziţi cuptorul la 240-250°C. După ce aluatul a crescut, încălziţi cuptorul la 240-250°C.

Dacă cratiţa, tava, tuciul, în fine, recipientul pe care-l veţi utiliza, are tendinţa să lipească, puneţi hârtie de copt înainte de a pune aluatul, sau încingeţi vasul în cuptor în timp ce acesta se încălzeşte, ca să fie fierbinte în momentul în care puneţi aluatul. Eu am incalzit o cratita emailata cu tot cu capac in cuptor inainte de a pune painea.Cu o lingură, dezlipiţi aluatul din castronul în care a stat la crescut şi răsturnaţi-l în recipientul în care îl veţi coace. Puneţi un capac adaptat vasului, şi coaceţi acoperit 40-50 de minute (depinde de cuptor şi de puterea lui). Apoi se scoate capacul şi se mai coace descoperită încă 15-20 minute, scăzând temperatura la 180-200°C. Pâinea se încearcă dacă e coaptă bine ciocănind cu degetul în coaja de pe fund, trebuie să sune a gol! Dacă vi se pare necesar, o mai lasaţi câteva minute pe gratar în cuptor.

Incearca si aceasta reteta video

Data articol: ianuarie 5, 2023