Ultimele

GatesteUsor.ro: Castraveti murati in saramura

Retetele tale » GatesteUsor.ro: Castraveti murati in saramura
Castraveti murati in saramura

Murarea castravetilor este o metoda de conservare care presupune scufundarea lor intr-o combinatie de apa cu sare, numita saramura, si diverse condimente.
La noi in tara se mureaza tot felul de alimente, de la castraveti, gogosari, ardei, varza, conopida, sfecla, pepeni, struguri, pere, mere, pana la peste si carne. Suntem foarte inventivi in ceea ce priveste muraturile.

Sa vedeti ce usor se mureaza Castravetii in saramura:

Timp de Preparare: 60 minute
Timp de Coacere: 10 minute
Portii: 6
Alergeni: Mustar

 

Ingrediente Castraveti murati in saramura


castraveti – 2,5 kg
marar uscat – cateva fire
frunze de visin – cateva bucati
ardei iute – 2 bucati
boabe de piper – 2 linguri
boabe de mustar – 2 linguri
usturoi – 1 capatana
foi de dafin – cateva frunze
ceapa – 1 bucata
radacina de hrean – 2 bucati
apa – 3 litri
sare – 3 linguri

 

Mod de preparare Castraveti murati in saramura


Mai intai va trebui sa cumparati cei mai mici castraveti pe care ii gasiti, deoarece aceia sunt cei mai buni. Eu am folosit doua kilograme si jumatate de castraveti micuti pe care i-am pus la murat intr-un borcan de 5 litri.
Spalati foarte bine castravetii si lasatii la inmuiat o ora in apa rece.
Apoi pregatiti saramura: intr-o oala amestecati apa cu sarea, boabele de mustar si de piper. Se pune pe foc si se lasa pana cand sarea se topeste complet. Nu trebuie sa fierbeti amestecul, doar sa il lasati pana cand se dizolva sarea.
Intre timp feliati ceapa.
Castraveti murati in saramura
Pregatiti borcanul: la fundul borcanului in care veti face castravetii, aranjati jumatate din cantitatea de frunze de visin, foi de dafin, marar uscat. Puneti peste cateva rondele de ceapa, usturoi si bucatele de hrean curatat bine.
Incepeti sa aranjati castravetii in pozitie verticala in borcan. Daca folositi un borcan mare, asa cum am folosit eu, probabil ca vor intra in doua randuri. Intre castraveti aranjati bucatele de hrean, ardeiul iute, usturoi si rondele de ceapa.
Dupa ce ati umplut borcanul cu toate ingredientele puneti peste castraveti restul de foi de dafin, marar uscat si frunze de visin. Se umple borcanul cu saramura facuta anterior.
Castravetii murati in saramura se tin in camara 3-4 saptamani si apoi sunt gata de servit.
Sa aveti pofta la Castraveti murati in saramura!


Pentru reteta video si multe alte retete interesante vizitati-ne!

Reteta video este aici

Data articol: septembrie 30, 2020