FILM: Dragoste si alte dependente

by Sfatul Parintilor | 21/01/2011 15:47

Ia-ti de mana jumatatea si du-te sa vezi un film romantic dragut, emotionant, cu oameni frumosi si complet nepotriviti unul pentru altul, care se indragostesc impotriva vointei lor.

 

Jamie e un as in vanzarile de produse farmaceutice. Tanar, sexy, lipsit de scrupule, nu se da in laturi de la nici un tertip pentru a-si trece inca o femeie pe lista de cuceriri de-o noapte sau pentru a vinde cat mai multe medicamente, fara a-i pasa de consecinte in niciunul dintre aceste domenii in care exceleaza. Insa o intalneste pe Maggie. Artista boema, frumoasa, la fel de independenta ca si el, nu se lasa pacalita de nici unul din trucurile din arsenalul lui Jamie si, dupa ce il “foloseste”, ii da papucii. Bineinteles ca tanarul nu si-o mai poate scoate din cap si incepe s-o curteze intens pe Maggie, care il respinge din motive intemeiate: sufera de o maladie neiertatoare in faza incipienta, insa Jamie refuza sa accepte argumentele ei. Povestea nu e noua, dar e bazata pe o intamplare reala, asa ca e cu atat mai emotionanta si are si destule momente amuzante cat sa nu o lase sa cada in patetic, iar protagonistii sunt doi actori tineri, frumosi si chiar buni in tot ce i-ai mai vazut.

 

 

Titlu original: Love and Other Drugs

Regia: Edward Zwick

Cu: Anne Hathaway, Jake Gyllenhaal, Oliver Platt, Hank Azaria

Distribuit de Odeon

 

Sursa: Port.ro[1]

Endnotes:
  1. Port.ro: http://www.port.ro

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/recomandari-si-timp-liber/film-dragoste-si-alte-dependente/