Festivalul de Teatru pentru elevi “Ferdinand I”, la a III-a ediţie - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Festivalul de Teatru pentru elevi “Ferdinand I”, la a III-a ediţie

Sfatulparintilor » Blogul tău » Festivalul de Teatru pentru elevi “Ferdinand I”, la a III-a ediţie
sfatulparintilor.ro-festival de teatru pentru elevi

În perioada 24-25 mai 2012, în Sala de Festivităţi a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 64, “Ferdinand I”, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru pentru Elevi “Ferdinand I”.

Acesta este singurul festival municipal organizat de o şcoală de stat, pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial, dar unde este permis accesul tuturor elevilor din Bucureşti. Nu se percepe taxă la înscriere!  Acest eveniment se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.

Interesul pentru această manifestare a crescut cu fiecare ediţie. Astfel, la prima au participat 19 trupe, totalizând 173 de elevi, iar la cea de-a doua 25 de trupe, totalizând 280 de elevi. Aşteptăm un număr mai mare de participanţi şi invitaţi din provincie.

Din juriu fac parte: Boris Petroff (preşedinte), Crenguţa Hariton (actriţă, Tetrul C.I. Nottara), Bogdana Darie ( Conf. Dr. IATC)

Data articol: 20/05/2012