Ultimele

Prins in flagrant? Ce le spui copiilor daca te-au surprins facand sex

Relatii & Cuplu » Sfaturi sex » Prins in flagrant? Ce le spui copiilor daca te-au surprins facand sex
Ce le spui copiilor daca te-au surprins facand sex

In sfarsit singuri. Copiii au adormit, sunteti doar voi, unul langa altul, imbratisati, va sarutati patimas. Nu v-ati mai simtit de mult asa. Incet-incet, conservatia placuta de dinainte se transforma in gemete de placere, respiratie din ce in ce mai gafaitoare si…

… auziti de-odata… “Mami, tati! Ce faceti acolo?”.

Ups! Ati fost prinsi in “flagrant”. Poate ca e timpul sa pui incuietoare la usa sau, in cazul in care ai, sa o si folositi. Pana atunci, insa, ramane marea intrebare. Ce-i spui copilului? Adevarul? Sau te gandesti ce poveste sa inventezi?

Citeste si: Vrei sa discuti cu copilul despre sex! Iata 7 lucruri pe care trebuie sa le stii

“Mami si tati se luptau”

Iata o explicatie care nu este foarte indicata pentru ca ii induce in eroare pe copii. Poti deveni “parintele rau” – Tati ii face ceva rau lui Mami sau invers (in functie de pozitia in care va prinde). Sau, poate, vrea sa se lupte si el. Ceea ce n-ar fi tocmai bine, mai ales ca voi sunteti dezbracati.

“Mami si tati au un moment de intimitate”

Nu este bine sa-i minti pe copii. In mintea lor se pot naste sute de scenarii dintr-o singura fraza. Asa ca, daca ai uitat sa incui usa, cel mai bine ar fi sa-i spui copilului adevarul. “Mami si tati au un moment de intimitate. Asa au toti parintii care se iubesc, te rog du-te in camera ta si inchide usa. Vom discuta mai tarziu despre asta”. Oricat ti-ar fi de rusine, trebuie sa fii calm. Copilul trebuie sa inteleaga ca nu este nimic in neregula ca parintii lui sa aiba momente speciale de intimitate fizica.

Apoi ar trebui sa discuti cu copiii despre ce au vazut.

La 3 ani, un copil isi poate imagina ca cineva are de suferit (ghidandu-se dupa sunete sau imaginile pe care le-a vazut). Asa ca trebuie sa-i explici ca nu este nimic rau in asta, ca nimeni nu raneste pe nimeni. La 5 ani, copilul este deja “om de stiinta” si va incerca sa-si explice toate lucrurile pe care le-a vazut. Asa ca raspunde-i sincer la toate intrebarile, astfel incat nevoia lui de cunoastere sa fie satisfacuta. La 8 ani, i se va parea “ciudat” sau “scarbos” si este posibil sa-ti puna intrebari de genul “De ce trebuie sa faca lumea asa ceva?”. La 12 ani, copilul va sti deja despre ce e vorba, asa ca se va intoarce frumusel pe calcaie si se va indrepta spre camera lui surprins ca parintii lui inca mai fac sex.

Nu rata nici: Ce se intampla cu bebelusul cand faci sex in timpul sarcinii

Nu este de glumit cu informatiile cand vine vorba despre sex.

Mai bine sa-i spui tu, decat sa afle ceva eronat de la prietenii lui sau, mai rau, de la cineva care nu este tocmai bine intentionat. In plus, daca cel mic stie ca intre parinti exista astfel de momente de intimitate, ca sunt normale si ca este o modalitate a adultilor de a-si exprima sentimentele, copilul nu va mai fi surprins sau traumatizat, daca va prinde “in flagrant”. Si nu, in ultimul rand, nu trebuie sa fiti suparati pe copil sau pe voi. Sunt lucruri care se intampla si trebuie sa va purtati cat mai natural.

foto: pixabay.com

Data articol: 17 iulie 2023