Tusea la copii. Cauze, tipuri, solutii. Ghid complet pentru parinti

by Sfatul Parintilor | 20/02/2022 18:10

Tusea la copii. Tusea este unul dintre cele mai comune simptome ale imbolnavirilor din copilarie. Desi tusea suna ingrozitor si parintii se panicheaza, de multe ori nu este o afectiune foarte grava. A tusi este chiar sanatos pentru tractul respirator: tusea reprezinta un reflex al corpului care astfel  protejeaza caile respiratorii din gat si piept de varii surse externe.

Dar uneori tusea persistenta a copiilor anunta o infectie in organism din pricina unui virus responsabil cu raceala. Sau poate indica si o problema de sanatate mai serioasa, indeosebi daca copilul are probleme cu respiratia. De aceea, in destul de multe cazuri in care copilul tuseste, este bine sa il vada si un medic.

Este rolul tau de parinte sa intelegi cat mai multe despre tipurile de tuse, ce inseamna fiecare, de la ce afectiune vin, ca sa realizezi cum sa iti ingrijesti copilul in timpul si dupa o viroza respiratorie in care apare si tusea neplacuta. Dar si cand e cazul sa te duci negresit la medic cu cel mic.

Te mai poate interesa Febra la copii. Ce inseamna si cum poate fi combatuta[1]

Tusea la copii. Care sunt afectiunile sau cauzele ce stau la baza tusei?

–        Rinitele alergice (febra fanului): tuse, nasul care curge, congestie nazala, stranut, ochi aposi si care te mananca. Poate fi sezoniera.

–        Astmul: copiii cu astm tusesc de regula sau suiera in timp ce se joaca, in timpul unui efort fizic sau dupa el sau dupa ce au fost expusi la aer rece si pot avea o tuse nocturna uscata, neproductiva.

–        Bronsiolitele: o infectie virala care cauzeaza un suierat al respiratiei, tuse si dificultate evidenta in a respira, in special la copiii mici si foarte mici. Apare dupa ce copilul a avut o raceala timp de cateva zile.

–        Bronsitele: o boala virala care de regula incepe cu simptome de nas curgator si tuse, ce se inrautateste gradual dupa trei-patru zile, iar copilul poate dezvolta o tuse intensa, neproductiva, uscata, tusind continuu. Tusea se accentueaza si poate deveni productiva si copilul poate avea o stare de febra scazuta (in jur de 37,5) si un nivel mai scazut de energie. Simptomele dispar gradat in 5-10 zile si, fiind boala virala, nu raspunde la antibiotic. Medicii mai recomanda totusi antibiotic pentru a evita efectele unei suprainfectii bacteriene cauzata de secretia excesiva de mucozitati.

–        Tuse astmatica: aceasta este o forma de astm in care copiii doar tusesc si nu au suierat. Acestia au o tuse neproductiva care se inrautateste noaptea; este agravata de activitatea fizica si de aerul rece, poate fi sezoniera si raspunde la tratamente cu bronhodilatatoare care sunt folosite de regula pentru tratarea astmului.

–        Crup: afectiunea este cauzata de un virus care produce o tuse foarte caracteristica, ca un latrat ascutit. De regula incepe in mijlocul noptii, in special la copiii mai mici, si poate cauza dificultate la respiratie.

–        Fibroza cistica: copiii cu aceasta afectiune au o tuse cronica, infectii frecvente, rata mica de crestere si fecale foarte urat mirositoare si grase.

–        Aspirare sau inghitire de corpuri straine: tusea de regula urmeaza si unui episod in care copilul a inghitit un corp strain. O radiografie poate fi folositoare pentru a se identifica obiecte metalice; altfel, in cazul ingerarii obiectelor non-metalice este nevoie de o radiografie cand copilul inspira si o alta cand expira pentru a se compara cele doua. Oricum, suna urgent la salvare daca din senin copilul tuseste si nu mai poate respira!

–        Iritatie: copiii pot tusi mai mult si in cazul in care caile lor respiratorii sunt expuse factorilor iritanti, in special fum de tigara, poluare, mirosuri puternice, etc.

–        Pneumonie: aceasta afectiune poate avea ca simptome o tuse productiva si dificultate la respiratie, insotite de febra mare.

–        Tuse reflexa, psihogena :o tuse uscata poate fi si un obicei, in special la adolescentii care sunt stresati, iar in timpul noptii tusea dispare. Daca sunt consumate pastile de supt pentru tuse se poate intrerupe obiceiul.

–        Boala de reflux esofagian: la unii copii care au boala de reflux esofagian, regurgitarea poate cauza o tuse sau un suierat.

–        Sinuzite: simptomele includ un nas care curge cu mucozitati galben-verzui care persista mai mult de 10-14 zile, iar tusea poate fi productiva, copilul acuzand si dureri de fata, febra si respiratie urat mirositoare.

–        Infectie de tract respirator superior: o raceala comuna este de regula acompaniata de un nas ce curge cu mucozitati galbene sau verzi, de tuse, de febra si de regula dureaza 10 zile.

–        Alte infectii, incluzand tuberculoza (acompaniate de febra ziua, transpiratie noaptea si contact recent cu cineva care a avut tuberculoza), pertussis sau mycoplasma (o forma de pneumonie).

Citeste aici TOTUL despre bolile copilariei[2].

Tusea la copii. Care sunt tipurile de tuse cele mai frecvente la copii?

Cand spui unui medic ca tuseste copilul, prima lui intrebare este „ce fel de tuse este? Seaca, productiva, iritativa, de noapte, de zi?”. Aceste informatii sunt indicii importante despre cauzele tusei si modul de tratare a ei.

Tusea la copii # Tusea latratoare

Acest tip de tuse vine din pricina unei obstructii a tractului respirator superior. Boala se numeste crup si de regula este rezultatul unui virus. Dar mai apare si din pricina alergiilor sau a schimbarii de temperatura in timpul noptii. Copiii mai mici au caile respiratorii mai mici, Atunci cand sunt ingustate si congestionate transforma respiratul in ceva foarte dificil. Copiii mai mici de 3 ani sunt cei mai vulnerabili in fata acestei afectiuni pentru ca ei au narile asa de inguste. O tuse din pricina crupului poate debuta brusc si in mijlocul noptii. De cele mai multe ori acesti copii cu crup au si o respiratie galagioasa si aspra la auz pe care unii medici o descriu ca pe un sunet muzical.

Tusea la copii # Tusea convulsiva

Aceasta este o alta denumire pentru pertussis, o infectie a cailor respiratorii cauzata de bacteria bordetella pertussis. Copiii cu pertusis au accese intregi de tuse fara sa poata respira intre ele, iar la finele accesului, copilul va trage puternic aer in piept producand un sunet suierat, convulsiv. Alte simptome ale afectiunii includ nasul care curge, stranutul, o tuse blanda ca si intensitate si febra scazuta. Desi pertussis se poate intampla la orice varsta, cei mai vulnerabili sunt copiii sub un an care nu au fost inca imunizati impotriva acestei afectiuni.

De regula copilul tau este vaccinat ca parte a vaccinului DTP (difteria, tetanos, pertussis) la 2,4, 6, 15 luni si la 4-6 ani. Pertussis este o boala foarte contagioasa. Bacteria se poate raspandi de la om la om prin stropi mici de lichid ce vin din nas sau gura cand o persoana stranuta, tuseste sau rade. Infectarea se produce prin inhalarea unui singur strop sau daca ajung stropi pe mana apoi mana este dusa la gura sau nas.

Tusea la copii # Tuse cu suierat

Daca copilul tau scoate un sunet ca un suierat cand expira, asta poate insemna ca e vorba de astm sau de o infectie virala cum este bronsiolita. Suieratul mai apare si daca sunt blocate caile respiratorii cu un obiect strain.

Tusea la copii # Tusea de noapte

Multe forme de tuse se agraveaza noaptea. Cand copilul este racit, mucusul din nas si sinusuri se scurge in jos pe gat si poate declansa un episod de tuse noaptea. Aceasta devine o problema numai daca nu mai poate dormi copilul din pricina aceasta. Si astmul poate provoca tuse noaptea din pricina sensibilitatii crescute a cailor respiratorii pe timpul noptii.

Tusea la copii # Tusea de zi

Aerul rece si activitatea fizica pot agrava tusea ziua. Incearca sa te asiguri ca nimic din casa din ce depinde de tine nu il face pe copil sa tuseasca: odorizante de camera, animale de casa sau fum de tigara.

Tusea la copii # Tusea insotita de febra

Un copil care tuseste si are o stare subfebrila sau o febra rezonabila si ii curge nasul probabil ca are o raceala. Dar o tuse cu febra de 39 de grade Celsius sau mai mare poate insemna pneumonie, in special cand copilul este si slabit si respira rapid. Daca te afli in aceasta situatie, suna doctorul imediat.

Tusea la copii # Tusea insotita de voma

Copiii uneori tusesc asa de mult incat li se irita gatul si le vine sa vomite. Ei mai pot vomita din pricina mucozitatilor adunate in gat care le aluneca in jos pe esofag, provocandu-le greata si voma. De regula nu este motiv de alarma decat daca vomitatul nu se opreste.

Tusea la copii # Tusea persistenta

O tuse provocata de o raceala poate dura saptamani intregi, indeosebi daca copilul o tine dintr-un tip de raceala in alta. Astmul, alergiile sau o infectie cronica in sinusuri pot cauza si ele tuse persistenta. Daca tusea dureaza de mai mult de 3 saptamani, ia legatura cu medicul.

Tusea la copii. Cand trebuie sa iei legatura cu pediatrul

Desi atunci cand tuseste copilul, parintele este ingrijorat, de regula tusea la copii nu e motiv de panica. Cu toate acestea, cheama medicul daca copilul tau:

–        are dificultati serioase la respiratie

–        respira mai repede decat normal

–        are o culoare bleu sau vanata la buze, fata sau limba

–        are febra foarte mare (in special daca si tuseste dar NU are nasul infundat si nici nu-i curge)

–        are orice febra, chiar si mica, si are varsta de pana in 3 luni

–        este sugar (sub 3 luni) care a tusit de cateva ore

–        scoate un sunet convulsiv dupa ce se termina un episod de lunga durata de tuse

–        tuseste cu sange

–        scoate ca un sunet muzical cand inspira

–        suiera cand expira

–        este slabit

Tusea la copii. Ce va face medicul pentru copilul tau

Una din cele mai bune forme de a diagnostica o tuse este prin ascultarea ei. Atunci cand stie cum suna tusea copilului tau, medicul va sti si ce tip de tratament sa iti dea pentru el.

Intrucat cele mai multe forme de tuse sunt cauzate de virusuri, medicul nu iti va prescrie antibiotic pentru tuse. Daca motivul este virusul, atunci e nevoie de timp ca sa isi urmeze cursul. O infectie virala poate dura si 2 saptamani.

Exceptand cazul in care copilul nu poate dormi din pricina tusei, nu e nevoie de multe medicamente antitusive. Acestea pot ajuta la oprirea pentru moment a tusei, dar nu trateaza cauza ei. Daca alegi sa ii dai un produs alternativ pentru tuse (tip sirop homeopat, sirop patlagina) vorbeste cu medicul ca sa fii convinsa ca ii dai doza corecta.

Siropurile de tuse oricum nu sunt recomandate copiilor sub 4 ani si in general nu ii da combinatii de doctorii si pentru raceala si pentru tuse care pot duce la o supradoza de substante in corpul copilului.

Tusea la copii. Cum tratam tusea copilului acasa?

Iata cateva modalitati prin care putem ajuta acasa copilul sa se simta mai bine:

–        asigura-te ca ai casa aerisita si la fel si camera copilului, ca el nu sta in mirosuri care il pot irita, de tigara sau de odorizant de camera.

–        mentine-i nasul permanent curat si dezinfectat cu picaturi nazale cu apa de mare, pentru ca sa impiedici noi mucozitati sa ajunga in gat si sa ii declanseze o noua criza de tusit, asta indeosebi inainte de a se duce la culcare.

–        daca copilul are astm, asigura-te ca ai un plan permanent de tratare medicamentoasa a acestei afectiuni de la medicul tau si ca ai doctoriile in casa la indemana ca sa i le dai imediat ce se declanseaza o noua asemenea criza.

–        pentru o tuse latratoare sau de tip crup, porneste apa fierbinte in baie si inchide usa pentru ca in incapere sa se faca cald si sa fie aburi. Apoi stai acolo, in baie, cu copilul pentru 20 de minute. Aburul ajuta copilul cu acest tip de tuse sa respire mai usor. Citeste-i o poveste dintr-o carte in timp ce stati acolo, altfel copilul se va plictisi.

–        foloseste un aparat umidificator in camera unde doarme copilul.

–        sucurile reci ii pot face bine, evident nu foarte reci. Dar nu ii da apa minerala sau suc de citrice intrucat acestea ii pot irita gatul care si asa este sensibil de la tuse.

–        nu da copilului tau niciun fel de sirop de tuse fara sa te consulti cu medicul sau, in special daca el este mic.

–        picaturile de sirop de tuse sunt folositoare la copiii mai mari, insa cei sub 3 ani se pot ineca cu ele. Mai bine le eviti pana nu iti spune exact medicul cu ce sa il tratezi.

Sursa: keepkidshealth.com

Foto: Pixabay.com[3]

Endnotes:
  1. Febra la copii. Ce inseamna si cum poate fi combatuta: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/sanatate-bebelusi/febra-la-copii-ce-inseamna-si-cum-poate-fi-combatuta/
  2. bolile copilariei: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/bolile-copilariei-ce-trebuie-sa-stii-despre-rujeola-varsat-de-vant-tuse-magareasca-si-alte-boli-transmisibile-in-colectivitate/
  3. Pixabay.com: http://Pixabay.com

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/tusea-la-copii-cauze-tipuri-solutii-ghid-complet-pentru-parinti/