Top 6 pericole pentru copii, vara - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Top 6 pericole pentru copii, vara

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Top 6 pericole pentru copii, vara

Vara este un anotimp destul de periculos pentru copii. Multe accidente se pot întâmpla vara, iar părinţii ar trebui să acorde o atenţie sporită mai multor aspecte pentru a fi siguri că nu îşi expun copiii riscurilor.

Iată cele mai periculoase locuri şi lucruri pentru copiii tăi, în timpul verii.

 

 

Când sunt locurile de joacă periculoase pentru copii?

Locurile de joacă sunt iubite de copii, însă le pot pune sănătatea şi chiar viaţa în pericol dacă nu eşti atent. Sunt riscante locurile pentru căţărat, balansoarele, leagănele. Copiii pot cădea şi se pot lovi la cap sau la membre.

Cum previi? Un copil de vârstă preşcolară n-ar trebui niciodată să se afle la o înălţime mai mare de 120 cm de sol. Alegeţi parcurile care au suprafeţele moi, evitaţi locurile în care este turnat beton. Verificaţi de fiecare dată când mergeţi în parc leagănele, balansoarele, locurile pentru căţărat etc. chiar dacă frecventaţi des aceste locuri de joacă.

 

 

Expunerea excesivă la soare, un pericol pentru copii?

Chiar dacă soarele este bun pentru producerea şi asimilarea Vitaminei D, în exces poate avea consecinţe grave. Copiii sub 4 ani sunt extrem de vulnerabili la temperaturile înalte şi apar insolaţiile. Primele semne sunt extenuarea, deshidratarea, pielea palidă, ameţeala, durerile de cap, stările de greaţă şi voma.

Citeşte mai multe despre insolaţia la copii aici.

Cum previi? Ţine copilul în casă când este foarte cald. Asigură-te că este hidratat suficient, dă-i apă chiar dacă nu îi este sete. Nu lăsa niciodată copilul singur în maşină. Se poate încălzi şi deshidrata rapid.

 

 

Toxiinfecţiile alimentare, greu de suportat de copii

Pe timpul verii, alimentele sunt extreme de perisabile. În plus, bacteriile se pot dezvolta rapid pe legume, fructe, ouăle şi carnea nepreparate termic suficient de bine. Simptomele unei toxiinfecţii alimentare sunt stări de greaţă, crampe, vomă, diaree şi, în cazurile severe, temperatură şi scaune cu sânge.

Cum previi? Asigură-te că mâncarea este bine preparată. Spală-te temeinic pe mâini pentru a preveni contaminarea celorlalte alimente. Foloseşte farfurii separate pentru carnea crudă şi carnea preparată. Nu lăsa niciodată mâncarea afară mai mult de o oră. Dacă ieşiţi la picknic, asigură-te că ai suficientă gheaţă pentru păstarea alimentelor în condiţii optime.

Mai multe sfaturi despre prevenirea toxiinfecţiilor alimentare găseşti aici.

 

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 07/07/2013