SOS! S-a ratacit copilul de tine! Sfaturi practice - Sfatulparintilor.ro
Shop
Ultimele 100 de articole

SOS! S-a ratacit copilul de tine! Sfaturi practice

13 decembrie 2017, , Vizualizări: ...
copil pierdut - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - girl-1464038

Este unul dintre cele mai mari cosmaruri ale tale. Te afli intr-un magazin mare si aglomerat, facand cumparaturi pentru Sarbatori, si nu iti mai vezi copilul langa tine, acolo unde era acum o fractiune de secunda. Da, oricat de ingroziti suntem de aceasta perspectiva, ea se poate intampla oricand, oricui. Copiii care merg bine pe picioarele lor de ceva vreme si au curaj sa exploreze lumea din jur si sunt si energici pot fi atrasi de orice se afla un pic mai incolo de unde sunt parintii lor si ei nu au mereu simtul orientarii in teren ca sa revina langa mami si tati. E suficienta o clipa de neatentie ca sa se declanseze cosmarul. Si uneori, oricat esti de grijulie, nu ai cum sa il eviti doar tu. Este nevoie sa iti inveti copilul ce sa faca daca se rataceste de tine. Iata cateva sugestii de la autorul cartii „Protejeaza-ti darul”, Gavin de Becker.

 

Formeaza de mic in copilul tau abilitatea de a nu se teme de straini, de a comunica, de a vorbi cu adultii potriviti daca vreodata ajunge se pierde, e singur sau e pericol de orice natura.

 

 

Ce sa il invat primul si primul lucru pe copil?

Daca copilul tau se pierde de voi, primul lucru pe care el trebuie sa il faca este sa ceara ajutor de la o femeie. Femeile sunt mult mai emotionale decat barbatii si cu siguranta din acest motiv sunt dispuse sa iti ajute copilul, iar statistic vorbind niciodata femeile nu sunt pradatori sexuali. In plus, o femeie e mereu in preajma si usor de gasit si de abordat mai ales cand vine vorba de copii.

Chiar daca tu l-ai invatat multe alte sfaturi, in clipele acelea de groaza ca s-a pierdut de mami sau tati si vede in jur o lume necunoscuta lui, sunt sanse mari sa uite de orice invatatura. Si atunci ramane doar el cu reactia lui spontana de disperare si frica uriasa. Ca sa fie capabil sa faca ceva si sa nu bajbaie mai rau printre rafturi sau alei de parc plangand, trebuie sa retina acest lucru simplu: stai pe loc si cere ajutor unei femei.

 

 

Faceti exercitii de dialogat cu strainii

Incurajeaza-ti copilul sa invete sa dialogheze cu straini atunci cand mediul este sigur si cand nu e nicio problema. Intreaba-l ce simte in fiecare situatie si repetati ce trebuie sa spuna. Cauta situatii in care poti indemna copilul sa se duca el sa vorbeasca cu un strain si tu sa il supraveghezi de aproape, ca sa ii formezi si intaresti capacitatea de a vorbi cu cineva din afara grupului cunoscut de adulti. Apoi, vorbeste cu copilul despre cum a fost in timpul interctionarii cu acea persoana cu care a ales sa vorbeasca.

Incepe cu situatii mai usor de gestionat de copilul tau si apoi creste-le dificultatea (e nevoie de mai multe asemenea exercitii):

  1. Incurajeaza copilul sa abordeze un strain ca sa intrebe cat este ceasul.
  2. Incurajeaza copilul sa ceara indicatii de directie de la un adult (de exemplu pana la cel mai apropiat chiosc de inghetata).
  3. Indeamna-l sa intre singur intr-un magazin sa cumpere bomboane, cu tine in preajma lui, in spate.
  4. Indeamna-l sa se duca singur sa cumpere ceva dintr-un magazin micut, cu tine la intrarea in magazin.
  5. Creeaza tu situatii potrivite pentru copilul tau in locurile publice pe care le frecventati si unde se poate intampla vreodata sa se ratacasca de tine.

Dupa fiecare asemenea situatie de exercitiu, intreaba-ti copilul:

  1. De ce a ales anume acea persoana pe care a ales-o.
  2. Cum a decurs mica conversatie.
  3. Daca s-a simtit confortabil cu persoana cu care a vorbit.
  4. Daca ar face ceva diferit data viitoare, la alt asemenea exercitiu de acomodare cu strainii.

Aceste simulari sunt foarte importante, atat pentru copil cat si pentru tine, intrucat ii dezvolta increderea in sine ca este capabil sa interactioneze pozitiv cu strainii (pentru copii e o mare realizare, intrucat pentru ei e o grozavie uriasa sa vorbeasca cu cei din afara familiei).

 

Dar daca copilul se rataceste, ce e de facut?  

Iata cateva sfaturi practice pentru parinti ca sa isi reduca disperarea in eventualitatea nefericita in care copilul i s-a ratacit:

1. Imbraca copiii mici in culori cat mai puternice, usor de distins in multime si usor de descris. Retine acest sfat cand ii cumperi hainute si cand il imbraci ca sa plecati in locuri publice, chiar si exterioare, cum ar fi parcul. Parintii care isi amintesc cu ce sunt imbracati copiii lor (da, sunt si parinti care nu mai retin ce avea pe el copilul) au mai putina anxietate daca se separa de copil, deci isi pot pastra cumpatul ca sa actioneze lucid si rational.

2. Sa ai mereu la tine poze recente cu copilul tau. Asta e important indeosebi in vacante, cand familiile sunt in zone necunoscute, cu care nici ei nu sunt inca acomodati si familiarizati si cand posibilitatea de a se rataci unii de altii este si mai mare. Daca destinatia este o tara straina, fotografiile sunt de baza.

3. Obligatoriu trebuie sa aveti un plan in caz de ratacire. Cand ajungeti intr-un loc in afara casei, fie el in aer liber sau in interiorul unui magazin, mall, etc, neaparat stabiliti locul de intalnire in cazul in care se rataceste careva. „Daca, prin absurd, ne pierdem unii de altii,  ne intalnim aici, langa chioscul de inghetata din parc (sau la raionul de jucarii, etc).”. Sau ii spui copilului direct „Daca te ratacesti de mami cumva, vii direct AICI, la chioscul de inghetata (sau la raionul cu jucarii). Il vezi bine inca o data? Aici vii si stai nemiscat pana apar eu. Nu pleci sub nicio forma si cu nimeni strain”. Stabilesti cu copilul locul, te asiguri ca participa si el la alegerea locului de intalnire, ca ii este placut locul, familiar si clar. Daca alegi un loc de intalnire cu care el nu are nicio legatura, cum ar fi „daca te pierzi de mami ne intalnim la raftul cu conserve” si el da din cap semn ca a inteles, poti fi sigura ca ai vorbit cu peretii si nu va avea nici un efect. Cand un copil se rataceste, intra intr-o panica ingrozitoare si e posibil sa uite multe lucruri stabilite. De aceea, trebuie sa alegi un loc de intalnire drag si comun lui, pentru ca mintea lui sa faca imediat conexiunea: „nu o vad pe mami!! Ma duc langa chioscul de inghetata (sau langa jucariile de plus)”. Duci copilul la acel loc de intalnire ca sa il vada, constientizeze, sa ii ramana imaginea lui intiparita de creier.

 

 

In loc de concluzie:

Este inevitabil; cand si cand fiecare parinte isi va pierde copilul din ochi in public chiar si pentru o fractiune de secunda, clipa in care moare de 100 de ori si se cade cerul pe el. Covarsitoarea majoritate a acestor situatii – si sunt zeci de mii pe zi – este rezultatul neatentiei si a privitului in alta parte fie a parintelui fie a copilului, depinde pe cine intrebi. Foarte repede ei se gasesc si se reunesc, cu inima batand tare, cu lacrimi in ochi de ambele parti, si cu parintele care sare cu gura pe copil, uneori ca sa isi acopere propria neputinta si eroare: „Ti-am spus de sute de ori sa stai locului langa mine!!”.

Insa, parinti, retineti: pana cand un copil nu este suficient de mare sa recunoasca strategiile de rapire pe care un strain le poate incerca cu el, suficient de mare si cu incredere de sine sa le reziste si faca fata, suficient de dezghetat incat sa isi caute singur ajutor in caz de ratacire si suficient de puternic incat sa spuna la nesfarsit „NU” oricui si la orice i s-ar cere sau face, esenta este ca acel copil este prea mic ca sa fie propriul sau protector.

Este responsabilitatea ta totala ca parinte sa ii porti de grija permanent, sa nu iti dezlipesti ochii de el nicio clipa, mai ales in parc (nu te lua la discutii cu alte mame fara sa stai cu ochii pe copil), sa il tii de mana in magazine, sa il pui in carutul de cumparaturi ca sa il ai sub ochi mereu si in general sa faci totul ca prioritatea numarul unu sa ramana copilul tau, oricat esti de preocupata si de alte aspecte, cum ar fi ce sa cumperi sau ce sa raspunzi vecinei de banca din parc.

Vom reveni curand cu noi articole pe tema sigurantei copilului tau: cum sa invete sa isi poarte singur de grija; lectii pentru siguranta personala si corporala; sfaturi de siguranta in timpul vacantelor; cum sa eviti strainii; siguranta pe strada.

Cuvinte cheie: ,

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro
Meniu