Cum tratezi febra la copii. Ghid util pentru părinţi - Pagina 2 din 2 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum tratezi febra la copii. Ghid util pentru părinţi

Cum tratezi febra la copii - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - cold-1947995_1920
Credit foto: Pixabay.com

Cum scazi febra la copii

Deşi, din instinct, vrei să tratezi copilul când are febră cu vreun medicament, ar trebui să te gândeşti mai întâi la faptul că vei trata un efect şi nu cauza. Fii atent la copil. Dacă are temperatură şi totuşi îl alergi prin casă ca să-i poţi da un antitermic, înseamnă că probabil n-are nevoie de el şi ar trebui să laşi febra să-şi urmeze cursul. S-ar putea să-ţi ajuţi astfel copilul să-şi întărească sistemul imunitar. Pentru copiii sub 6 luni se recomandă acetaminofenul, iar celor peste 6 luni se poate da şi ibuprofen (poate cauza iritaţii ale stomacului).

NU da aspirină copilului mai mic de 16 ani.

În cazul în care febra persistă, unii medici recomandă alternarea acetaminofenului cu ibuprofenul la distanţe de cel puţin două ore între ele.

Poţi încerca să-i scazi febra cu o cârpă înmuiată în apă călduţă. NU folosi apă rece şi în nici un caz NU apela la băi în apă rece. Deşi pe termen scurt scade temperatura, pentru că s-a răcit brusc corpul, acesta va face tot posibilul să se reîncălzească, iar temperatura corpului va creşte şi mai mult. Nici celebrele frecţiile cu alcool nu sunt indicate întrucât pot duce la intoxicaţii din cauza vaporilor de alcool.

Oferă-i copilului multe lichide, vor ajuta corpul să lupte cu boala şi vor preveni deshidratarea. Lichidele sunt indicate şi în cazul în care copilul vomită sau are diaree. Dă-i copilului haine lejere, din materiale naturale, în care să poată respira.

Cum se măsoara febra la copii

Iată câteva argumente pro şi contra pentru diverse metode de măsurare a temperaturii.

Rectal

Pro: Cea mai bună metodă de a măsura temperatura copiilor sub 3 ani, cu cea mai mare acurateţe.

Contra: Copiilor nu le place.

Sfat: Ţine copilul în poală, pe spate, cu picioarele ridicate. 

Oral

Pro: Majoritatea copiilor peste 4 ani poate urma corect procedurile. Nu este nevoie să-i scoţi hainele. Iar acurateţea măsurării este destul de bună.

Contra: Dacă copilul nu ţine termometrul sub limbă până la semnalul de avertizare, măsurătoarea nu este corectă.

Sfat: Dacă a băut ceva înainte, mai aşteaptă 15 minute. 

Axial

Pro: Cea mai simplă metodă de a măsura temperatura, cu o acurateţe destul de bună.

Contra: Dacă în cameră este răcoare, poţi obţine o măsurătoare greşită.

Sfat: Adaugă o jumătate de grad la valoarea citită pentru a obţine o temperatură apropiată de adevăr.

Ureche

Pro: Este o măsurătoare rapidă şi convenabilă, însă acurateţea citirii depinde de mulţi factori.

Contra: Medicii spun că este destul de dificil să introduci termometrul în ureche suficient de bine pentru o măsurare corectă, în special la copiii sub 1 an.

Sfat: Trage uşor, în sus înspre spate urechea pentru a introduce corect termometrul.

Frunte

Pro: Este o măsurătoare foarte confortabilă pentru copii şi durează câteva secunde.

Contra: Termometrul costă foarte mult.

Sfat: Pentru o acurateţe maximă, aşază termometrul la mijlocul distanţei dintre păr şi sprâncene.

Tu ce faci când copilul tău are febră? Experienţa ta le poate fi de folos şi celorlalţi părinţi­.

foto: Pixabay.com

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 06/05/2023