by Adriana Vaduva | 30/04/2026 18:37
Poate că nu e un moment mai potrivit să oferim o colecție de rugăciuni[1] prietenilor noștri deschiși la suflet și la minte, trebuincioase oricărui părinte ce dorește să își crească copilul și în acest spirit, al iubirii de Dumnezeu[2].
Un copil crescut de părinții săi în spiritul iubirii divine are șanse mari să ajungă un adult echilibrat, împlinit, care știe să își găsească sprijin și alinare în viață în propriile sale forțe, știind că este iubit și înțeles de Dumnezeu[3], știind că este parte a Universului mare din care cu toții facem parte și care are pentru el posibilități nelimitate de bunătate, bogăție sufletească și materială și fericire.
Un copil căruia i se vorbește de mic despre Dumnezeu și căruia i se citesc rugăciuni, fie seara la culcare, fie dimineața înaintea unei noi zile, este un copil care crește mai liniștit, mai împăcat cu sine și cu lumea pe care o descoperă permanent cu bune sau mai puțin bune, un copil care se simte iubit și protejat de familia sa și care învață astfel ce înseamnă a iubi și a dărui iubire.
În interiorul fiecăruia dintre noi se află un copil, acel copil mic din noi care niciodată nu s-a maturizat, care există adânc în inima noastră și care își cere și strigă dreptul la existență și iubire.
Îmbrățișează-ți copilul interior, răsfață-l, întreabă-l zilnic ce mai dorește ca să se simtă fericit. Amintește-ți de copilul din tine, alintă-l, mângâie-l așa cum ai vrut mereu să primești afecțiune. Ai grijă de tine. Găsește-ți liniștea. Menține-o de îndată ce ai găsit-o. Rămâi aproape de sufletul tău. Astfel ai grijă cel mai bine de propriii tăi copii.
Rugăciunea de azi are darul să ne aducă în suflet puțină liniște, încredere, credință, acceptare și putere în fața provocărilor vieții de zi cu zi.
Este rugăciunea de întărire culeasă de noi de la Sfânta Biserică Batiștei din București.
Doamne, dă-mi putere să primesc cu suflet liniștit tot ce-mi va aduce ziua de mâine.
Dă-mi puterea să mă las cu totul în voia Ta cea sfântă și în fiecare clipă stai în preajma mea și mă întărește.
Orice veste va aduce ziua de mâine, bună sau rea, învață-mă să o primesc cu inima împăcată și cu credință neclintită că voința Ta stă deasupra tuturor.
Fie ca, în tot ceea ce fac și spun, voia Ta să îmi stăpânească cugetul și simțirea. Iar când asupra mea vor veni împrejurări neașteptate, ajută-mă să le împlinesc după voia Ta.
Dă-mi puterea să lucrez cu tărie și înțelepciune, fără să stânjenesc sau să amărăsc pe aproapele meu.
Ajută-mă, Doamne, să pot duce povara zilei de mâine cu toate câte le va aduce ea.
Strunește-mi voința și învață-mă să mă rog, să sper, să cred, să îndur, să iubesc și să iert.
Iar când mă rog, fie ca Tu Însuți să fii Cel ce se roagă în mine.
Amin.
Vom continua să oferim rugăciuni folositoare sufletului de părinte și sufletelor copiilor noștri. Le poți găsi pe toate aici[4].
ID 176063165[5] © 9parusnikov[6] | Dreamstime.com[7]
Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/rugaciuni-pentru-copii/rugaciuni-pentru-sufletul-tau-rugaciuni-pentru-copii/
Copyright ©2026 Sfatulparintilor.ro unless otherwise noted.