Povesti de Craciun pentru copii: Povestea de Craciun a Regiei Maria a Romaniei

09 decembrie 2014, , Vizualizări: ...

O sa va istorisesc astazi o poveste foarte stranie, o poveste de Craciun!
E vorba de un put parasit, adanc si tainic, care se afla in mijlocul unei paduri mari si intunecoase.
Nimeni nu stia de ce putul era acolo, nici cine il facuse, nici cat de vechi era.
Taranii din imprejurimi se temeau grozav, caci din el se auzeau iesind vaiete, gemete si cateodata niste ciocanituri ca si cand cineva ar fi batut in ghizduri.
Credinta tuturora era ca un suflet sta robit in adancimea-i din care nu putea scapa.

Satul cel mai apropiat de padure se numea Galea; sat micut si saracacios, cu case scunde si ticaloase, in ale caror gradini florile pareau searbede si far’ de viata, caci pamantul era pietros si nerodnic.
In mijlocul satului se ridica o bisericuta veche de lemn, cu un acoperis foarte mare ce parea ca o doboara. Nenumaratele anotimpuri il parguisera atat de frumos, incat sita invechindu-i-se batea in cenusiu, de-ti era mai mare dragul sa privesti la el.
Tufe de lilieci batrani si piperniciti cresteau imprejurul bisericii, adapostind sub umbra lor umilele morminte imprastiate pe alocuri, ca o turma de oi parasite.

Taranii se cam rusinau de bisericuta lor darapanata si visau sa dureze una noua, frumoasa si alba pe dinafara, cu un acoperis de tabla, ce ar fi stralucit la soare ca argintul si prin care n-ar fi razbit in vremuri rele nici ploaia, nici zapada. Iar amvonul sa aiba stalpi grosi de piatra zugravita in culori vii, cu ochiul lui Dumnezeu vopsit deasupra usii.
Fara indoiala ca noua ne-ar fi placut mai mult bisericuta stramba de lemn, cu acoperisul cel mare, dar vedeti… fiecare sat isi are ravna si mandria lui si nu-i place sa ramaie mai prejos de altul.
In Bostea, satul de dincolo de padure, se inaltase o biserica noua si mare, asa precum o ravneau cei din Galea.

Galea era un biet satuc sarac, ce suferea cumplit de starea in care se gasea.
Dar pare-mi-se ca vorbeam de putul fermecat, nu e asa?
Nu stiu de ce, taranii isi inchipuiau ca fiinta necunoscuta, ce sta robita acolo, le-ar fi adus mari primejdii daca ar fi scapat din put si ca singurul mijloc de a o imblanzi era sa-i arunce mici daruri.
Adeseori saracii cred ca singurul chip de a goni nenorocul de la pragul casei lor e sa aduca jertfe lui Dumnezeu si oricarei alte puteri.
Dar Dumnezeu stie bine ca viata saracului nu e decat un lung sir de jertfe, de la inceput si pana la sfarsit!
La anumite sarbatori, mai cu seama la Sfanta Maria si la Sfantul Dumitru, satenii luasera obiceiul sa duca daruri putului fermecat.

Cum se sfarsea liturghia, inainte de a merge la hora sau la carciuma, se adunau palcuri, palcuri si porneau spre padure cu ciudatele lor daruri. Unii duceau flori sau oua incondeiate ori covrigi presarati cu susan, altii snopi de grau legati cu cordele frumoase. Copiii dadeau bucuros cele dintai poame coapte ce le capatau: prune, cirese sau nuci, ori pietricele adunate din albia raului, care deveneau frumoase, trandafirii si lucitoare cand le lingeau.
Fetele aruncau margele din ciucurii betelor, poze cu sfinti, marturii si multe alte nimicuri, cumparate la Mosi; iar flacaii, parale marunte, nasturi de la tunici militare si garoafele rosii, pe care cu atata drag le purtau la ureche!
Chiar babele, cu furca in brau, mergeau schiopatand pe zaduf si cadeau langa put frante de oboseala, apoi aruncau in apa carbuni nestinsi, lana sau canepa, bolborosind descantece si ruga­ciuni, pe cand trageau cu coada ochiului la tineret, doar, doar de le-o gasi vreun cusur.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu