Preșcolari/Comportament și dezvoltare

Lasi copilul sa se joace cu un copil cu retard?

12 noiembrie 2010, , Vizualizări: ...

Generozitatea si empatia sunt doua trasaturi pe care voi dori sa le insuflu copilului meu inca de mic. Sa iti pese de semenii tai, cu atat mai mult de cei aflati in suferinta si nevoie, sa intelegi oamenii de langa tine, ce e in mintea lor, de ce actioneaza intr-un anumit fel aparent de neinteles pentru tine, sa le descifrezi ranile si suferintele si in functie de ele sa stii cum sa te porti cu fiecare in parte, nu e putin lucru.

 

Nu mereu reusim nici noi, ca adulti, sa ne comportam conform acestor doua valori, mai ales in perioadele noastre grele cand, la randul nostru, am dori ca cineva sa fie generos sau empatic cu noi, dar provocarea exista toata viata. Dealtfel, una din formele de a dezvolta un copil armonios si fericit este si aceea de a-i da ocazia sa isi exerseze atat generozitatea, cat si empatia, sa vada ca nu e doar el pe pamant, regele absolut in fata caruia tot Universul se inclina in iubire.

 

In acest context, soarta mi-a oferit ocazia de a pune in practica ceea ce gandesc pe acest subiect cand, o data cu mutarea familiei intr-un alt cartier, am descoperit ca unii dintre noii nostri vecini aveau o fetita cu retard, atat locomotor cat si neurologic. Respectiv, bietul copil merge cu o oarecare dificultate, dar are si dificultati de vorbire si deci si de evolutie intelectuala in comparatie cu varsta ei. Copilul este mai mare decat al meu.

Intre cele doua s-a legat o prietenie. La inceput din curiozitate, dublata de natura iubitoare peste medie a fetitei mele, care ori de cate ori intalneste o persoana mai speciala, este exagerat de inimoasa, preia asupra ei durerea acelei persoane si isi doreste sa o ajute.

 

Prietenia si ceea ce copilul meu a avut de daruit afectiv acestei fetite, a fost ca un cadou al vietii nesperat pentru un copil obisnuit a fi respins mereu. Irina a vazut ca exista cineva care nu doar o respinge, dar ii spune “te iubesc” (iar ea raspunde “pe mine ???”), ii daruieste cadouri de ziua ei, isi face onomastica cu ea, o trateaza ca pe un om normal si chiar nu are o problema in a se juca cu ea.

 

Am avut intotdeauna emotii puternice si contradictorii legate de aceasta prietenie dintre copilul meu si fetita cu probleme. Cand fata mea era mai mica, ma temeam ca ii va afecta procesul de a invata sa vorbeasca corect, ca o va influenta. In egala masura ma bucuram ca invata sa iubeasca neconditionat, intelege din practica faptul ca oamenii sunt diferiti, ca unii sunt mai necajiti si ca noi, cei fara asemenea probleme, nu suntem cu nimic mai grozavi pentru asta, ci tot lui Dumnezu trebuie sa ii multumim.

 

Copilul meu a invatat rapid aceasta lectie; seri la rand au mancat cina impreuna, s-au jucat intr-o limba evident necunoscuta de mine, caci ea era printre putinii oameni care intelegea ce spunea fetita din vecini; mai mult, era singurul copil care ii daruia atentie, prietenie si iubire. Restul lumii o respingea din motivele sociale cunoscute, desi copila nu avea nici o vina si nu era de respins.

 

Anii au trecut si, o data cu ei, ambele fetite au evoluat, intrand in etapa lor urmatoare de dezvoltare. Emotiile mele s-au estompat, ba chiar  am incurajat-o pe a mea sa nu o abandoneze pe aceasta fetita, oricati noi prieteni si-ar face, pentru ca nu e corect si ar suferi ingrozitor. Insa acum si trairile mele au intrat intr-o noua etapa. Realizez tot mai acut ca fata mea, ajunsa la varsta scolii, nu are cum invata lucruri noi de la prietena ei, al carei intelect a stagnat la varsta de patru ani. Dar Irina este de ani de zile tovarasul ei de joaca permanent, o parte importanta din viata fetitzei mele. Iar o parte din copiii din jur, cu care ea s-ar juca in mod normal, o evita pe fiica mea din pricina prieteniei cu fetita cu retard. Evident ca ea nu intelege si ma intreaba: “Mami, dar de ce acei copii nu vor sa se joace cu noi? Daca eu ma pot juca cu Irina, ei de ce nu pot?”. Cu alte cuvinte, e un pret de platit si pe care noi il platim.

 

Deci, pe de-o parte am reusit sa imi ajut copilul sa invete de mica sa fie generoasa si empatica si chiar iubitoare fata de un alt seaman al sau aflat in suferinta pe viata, dar, o data cu trecerea timpului, aceasta prietenie nu pare a-i mai aduce ceva bun pentru dezvoltarea ei mintala, ba o mai tine si departe de alti copii de varsta ei, cu preocupari similare, cu care, daca s-ar imprieteni, ar avea poate relatii care i-ar stimula evolutia intelectuala.

 

Nu o pot indemna in mod direct sa isi abandoneze prietena bolnavioara; ar fi ca si cum i-as preda eu, cu mana mea, lectia tradarii si abandonului. Ma simt vinovata pentru ca gandesc si simt aceste lucruri. Daca intervin sa ii stric prietenia, ma aliniez cu restul familiilor din cartier care asa de facil au decis inca de la inceput ca nu vor sa aiba de-a face cu aceasta fetita, negandindu-se o clipa ca oricand puteau fi in pielea acestor parinti necajiti. Daca nu intervin, deja apare o incompatibilitate prea mare intre ele doua si fata mea nu va invata sa gestioneze relatii sociale cu alti copii, pe picior de egalitate, atata timp cat cercul ei e limitat la o singura fetita, un copil bun, dar care, din pacate, nu are cum stimula si imbogati mintea si abilitatile sociale ale fiicei mele.

 

Sunt zile si ore in care imi zic ca timpul le va decanta si aseza pe toate. In alte momente, cred ca trebuie sa preiau eu controlul si creez pretexte de a le impiedica sa se joace impreuna, convinsa ca e mai bine asa pentru copilul meu, desi ea se supara pe mine si ma acuza ca sunt rea.

Alteori le las sa se joace, zicand ca are grija Dumnezeu sa iasa totul bine pana la urma pentru fiecare dintre ele si ca in cazul acesta, sufletul copilului e mai important decat mentalul; lasa, ca are ea cum sa evolueze pe linie intelectuala din belsug in restul timpului.

 

Sigur ca nu stiu cum e mai bine si continui sa ma zbucium incercand sa gasesc o solutie buna si corecta si pentru fata mea si pentru prietena ei. Cert e ca sunt ingrijorata si ma simt vinovata. Este o lectie de viata pe care mi-as dori ca atat eu cat si fetita mea sa o invatam si trecem cu bine. Dar, oare cum e mai bine?

 

Tu ce ai face in locul meu? Te-ai aflat vreodata intr-o situatie similara?

 

  

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (12)

  1. alinutza_alinus spune:

    Nu am trecut prin asa ceva, dar pot spune ca ceea ce mi-a venit in cap prima data a fost ca nu ar fi bine sa-mi las copilul sa se joace cu un altul cu retard, deoarece fiind in crestere cred ca i-ar afecta intelectul si altii copii l-ar marginaliza si pe el, stiu ca nu e bine dar…e greu.

  2. dodolin spune:

    aici intr un park vine un baietel cu sindrom dawn uneori e bun si cuminte alteori rau si nu te poti intelege cu el baietelul meu ma intrebat ce are baietelu de se poarta asa si de ce nu intelege ce ii spune si nu se joaca frumos cu ei ia m explicat ca e bolnavior si ca trebuie sa ii explice de mai multe ori,nu ia m interzis niciodata se se joace cu un copil bolnav si nici nu as faceo vreodata indiferent de boala atata timp cat boala nu este trasmisibila nu vad problema.

  3. kristinutza13 spune:

    la fel ca si alinutza nu cred ca este bine sa-i lasam cat sunt micuti deoarece sunt in crestere si ii afecteaza un comportament anormal
    bine inteles ca in parc sau la locul de joaca 10-15 minute nu au ce strica,dar nu zilnic

  4. ramy29 spune:

    se vede ca e buna papa……

  5. asminasmin spune:

    NU STIU CE SA ZIC

  6. theofana spune:

    da….am si facut acest lucru…de mai multe ori……

  7. cami_marga spune:

    nu m-am aflat intr-o astfel de situatie. dar probabil as fi facut la fel… nu stiu, e greu sa dai un sfat intr-o asemenea situatie. e de preferat sa nu ti se intample asa ceva.

  8. 27ralu spune:

    Hm.dar daca unele dintre voi cele care ati postat aici ,ati avea un copil cu retard,cum v-ati simti daca nimeni nu s-ar juca cu el???????daca ar fi exclus din toate grupurile de copii?e usor sa vorbiti,ptr ca nu sunteti in situatia acelor parinti.copilul meu este cu retard si am simtit pe pielea mea cum e sa fie exclus.el inca nu intelege,dar e foarte greu sa vezi cum esti privit peste tot.dar,am trecut peste toate si nu ne mai intereseaza.
    Iar daca va ganditi ca copilul vostru nu va mai evolua daca se joaca cu un asemenea copil,nu e adevarat.ptr un copil cu retard,conteaza si o jumatate de ora sa se joace un copil cu el.in felul acesta il ajutati si pe copilul cu retard,dar si pe al vostru,ptr ca va intelege ca viata nu e asa usoara si in viata intalnesti tot felul de oameni.
    Dar,conceptia oamenilor nu se poate schimba.dar putem sa ne gandim doar sa fim oameni mai buni…

  9. oanap85 spune:

    vreau sa spun ca gradinita lui David e lipita de un centru de copii cu handicap,cand l-am dus prima data a crezut ca acolo e gradinita ..zic nu ,aici e o gradinita pt copii speciali,cum adica specali ma intreaba..zic adica sunt copii care au nevoie tot timpul de cineva care sa-i ajute,unii nu pot merge,altii nu pot vorbi,altii nu pot sa se joace…David a inteles ca acest copii speciali(vreau sa spun ca niciodata nu i-am numit handicapati)au nevoie sa invete ceva de la el ,si poate ca si el poate invata ceva de la ei…a inteles ca acesti copii speciali au nevoie de ajutor si de asta se numesc special..iar eu cred ca copilul invata cel ma mai mult de la parinti; deci ganditi-va ca ei pot invata ceva de la copilul voastru si nu ca ii afecteaza ..

  10. cristinacomanmaria spune:

    e bine ca durat ceva timp pana mi-am facut cont pe acest site sa va pot raspunde
    o sa apara si un articol pe tema asta pe site-ul supereroiprintrenoi.ro recent infiintat ca si grup de suport pentru familiile care au un copil cu vreun handicap si se intalnesc zilnic cu oameni ca tine, stimata mamica, si din aceasta cauza se izoleaza la un moment dat in casa. De ce sa mai iasa afara? oricum suntem ciuma parcului.
    Stiam ca ganditi asa, dar sa vad asta si scris, cu framantarile voastra, daca handicapatul nostru il molipseste pe copilul vostru perfect? De ce? de ce ganditi asa?
    Poate copilul Dvs e singurul din miile de copii care empatizeaza cu acesti copii si cand va fi adult va fi un terapeut de succes
    Poate copilul tau simte ca face o bucurie din suflet cand se joaca cu acel copil si va invata astfle sa aprecieze ceea ce are el
    Poate copilul tau e un copil incredibil si tu ii tai aripile numai gandind astfel de lucruri

    sunt furioasa sa vad asa un articol, asa e, dar in acelasi timp recunoscatoare ca am ocazia sa va spun ca si copiii cu dizabilitati sunt doar copii. Copiii unor parinti cu batista vesnic in buzunar, parinti care ar da orice ca si copilul lor sa aiba un partener de joaca.
    Nu fiti egoisti, copilul tau isi poate face oricand un prieten, dar copilul meu NU.
    Trebuie explicat copiilor care nu vor joace cu acest gen de copii speciali ca dizabilitatea nu e o boala si nu e o alegere. Maine ar putea fi chiar el in locul copilului din scaun cu rotile care flutura haotic din maini. Si atunci, ce ar simti?

  11. Sfatul Parintilor spune:

    Noi am publicat acum 5 ani articole scrise de mamici care aveau diverse trairi, printre care si acesta. Fiecare e liber sa aiba un raspuns pentru aceasta doamna, asa cum pe site la comentarii sunt asemenea raspunsuri. Parintii isi pot da sfaturi intre ei si sa ii indrepte pe drumul cel bun pe cei rataciti.

    Cu multumiri,
    Echipa Sfatulparintilor.ro

  12. CorinaP spune:

    Cand eram mica, eram intr-o mica gasca de prieteni. Unul dintre copii avea o sora cu sindrom Down. Era integrata in cercul de copii, desi nu putea participa la unele jocuri. Stiam ca trebuie sa avem mai multa grija de ea si era tratata cu respect de catre toti copiii. Se intampla sa apara cate un copil nou in grup, care initial era nedumerit, dar se molipsea de comportamentul celorlalti si era ok. Asa cum doi copii fara probleme nu au in general o relatie excusiva, tot asa, zic eu, fetita ta se va juca de-a lungul timpului cu diversi copii. Sa luam cazul a doua fetite sanatoase care se joaca impreuna doar ele doua de cand erau mici. La un moment dat, una dintre ele se va mai juca si cu alta fetita, iar prietena ei va suferi …putin. Dar lucrurile se regleaza pe parcurs, si ele vor vor inua sa se joace. In cazul de fata, fetita isi va face si alti prieteni, si cred ca la un moment dat unii dintre prietenii ei cei noi o vor accepta si pe fetita cu dezabilitati. Si copiii care nu au dezabilitati sunt cateodata respinsi de copiii din cartier, pe diverse motive.

Comenteaza

Meniu