Întrebări încuietoare ale copiilor despre corpul uman şi ce să răspunzi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Întrebări încuietoare ale copiilor despre corpul uman şi ce să răspunzi

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Întrebări încuietoare ale copiilor despre corpul uman şi ce să răspunzi
Întrebări încuietoare ale copiilor - sfatulparintilor.ro - piqsels.com-id-spxyt

Copiii sunt renumiţi în a pune părinţii în încurcătură cu întrebări despre corpul uman şi nu numai. Dacă la celelalte se mai găsesc răspunsuri inventive, despre corpul uman nu poţi „înflori” nimic.

Iată câteva întrebări despre corpul uman pe care copilul tău ţi le poate pune şi ce răspunsuri ar putea fi pe înţelesul lui.

Despre corpul uman – întrebarea #1: De ce unii copii au buricul înăuntru şi alţii în afară?

Buricul sau ombilicul este de fapt o cicatrice pe abdomen, creată atunci când  copiii vin pe lume şi este tăiat cordonul ombilical care îl unea de mămica lor. Majoritatea oamenilor au ombilicul înăuntru, pe măsură ce pereţii abdominali se întăresc. Însă în cazul unor copii, aceşti pereţi nu se întăresc până la capăt, iar buricul lor rămâne afară, chiar şi la maturitate.

Tu ştiai că… Unu din 10 oameni are buricul afară, iar majoritatea dintre aceştia sunt născuţi prematur.

Despre corpul uman – întrebarea #2: De ce are tati păr pe piept?

Strămoşii noştri aveau păr pe corp pentru a putea supravieţui. Un corp păros era înfricoşător pentru prădători, dar atractiv pentru femei. Şi este posibil să le fi ţinut de cald.

Tu ştiai că… bărbaţii care provin din familii care locuiesc în zone nordice au mai mult păr pe corp decât cei care provin din zone calde.

Te mai poate interesa: 20 de intrebari pentru copilul tau

Despre corpul uman – întrebarea # 3: De ce copiilor le cad dinţii?

Dinţii de beluşi cad (în jurul vârstei de 6-7 ani) pentru a le face loc celorlalţi permanenţi, care sunt şi mai mari. Dinţii de lapte au şi ei rolul lor. Sunt hotărâtori pentru o formă corectă a maxilarului, ajută la buna creştere şi dezvoltare a oaselor feţei, ajută la dezvoltarea vorbirii. Ca să nu mai vorbim de rolul în masticaţie.

Tu ştiai că… dinţii de lapte cad, de obicei, în aceeaşi ordine în care au apărut. Incisivii de sus, incisivii de jos, premolarii şi apoi caninii.

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 10/10/2021