Cum sa implici copilul in ingrijirea animalului familiei - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum sa implici copilul in ingrijirea animalului familiei

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Cum sa implici copilul in ingrijirea animalului familiei
Cum sa implici copilul in ingrijirea animalului familiei - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - girls-5801275_1920

Animalele de companie sunt o achizitie minunata pentru beneficiile pe care le aduc pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii copiilor. In afara de faptul ca invata ce inseamna dragostea neconditionata, ei mai invata ce inseamna responsabilitatea si respectul pentru un suflet. Este benefic pentru copil sa il implicati in toate etapele ingrijirii unui animal, ca sa ii fie un stapan responsabil si iubitor.

Este important sa tii cont ca varsta copilului tau sa permita implicarea lui in anumite responsabilitati compatibile lui si e bine sa nu exagerezi, punandu-l pe el la majoritatea muncilor pentru animal, chiar daca este mai maricel.

Cum recunosti acest lucru?

Daca un copil poate sa aiba grija de sine, sa se imbrace singur, sa se incalte singur, sa isi ia singur un bol de cereale cu lapte pentru micul dejun, deci se poate ingriji de nevoile sale de baza, inseamna ca este pregatit sa poata primi in responsabilitate grija fata de o alta fiinta.

Va fi nevoie sa ii repeti zilnic si des ce responsabilitati are, pe care le stabiliti impreuna. Intre adulti nu e nevoie de asa multa repetitie, dar pentru copii acest lucru este necesar; ei nu au disciplina interioara formata de a asculta si respecta un angajament stabilit de comun acord cu o alta persoana.

Inarmeaza-te cu dorinta, incredere, rabdare, luati ca sa aveti la indemana tot ce e nevoie pentru ingrijirea animalului pe care il aveti (mancarea lui specifica, litiera, boluri de mancare si de apa, zgarda) si urmeaza ghidul pentru parinti cu animalut in casa :

1. Masoara tu portia de mancare a animalului si da-i-o copilului ca sa i-o puna cu mana lui in bolul sau de mancare.

Asa se invata sa isi hraneasca zilnic prietenul necuvantator si sa inteleaga ca acesta are aceleasi nevoi de baza ca si el. Daca copilul este mai mare, il poti invata sa masoare singur portia de mancare a animalului si sa se ocupe, sub supravegherea ta, de acest aspect, cu grija sa nu il hraneasca prea mult sau prea putin.

2. Pune-l pe copil sa fie responsabil de nivelul de apa in bolul animalului si sa se ocupe ca animalutul lui sa aiba mereu apa proaspata.

3. Daca ai un caine, ia-ti copilul, daca se poate, de fiecare data cand scoti cainele afara.

Daca copilul e suficient de mare, iar cainele nu este dintr-o rasa de talie mare, arata-i copilului cum sa tina zgarda si lasa-l si pe el sa il plimbe.

Citeste si: 8 motive sa NU iti iei animal de companie​, chiar daca iubesti animalele​

4. Arata-i copilului cum se curata litiera si cum trebuie sa verifice ca aceasta este mereu curata.

Invata-l sa completeze litiera cu un nou nisip, ori de cate ori acesta se termina. Nu este o activitate placuta, dar este necesara si il invata multe despre a fi responsabil si grijuliu.

5.  Lasa copilul sa te ajute la tot ce tine de igiena si cosmetica animalului

Perierea zilnica daca este pisica sau catel, curatarea urechilor, spalarea animalului ori de cate ori este cazul sau alte activitati specifice altui tip de animal pe care il aveti (peste, hamster, broscuta). De exemplu, la baia animalului pufos, tu ii poti pune samponul iar copilul il poate spala sau el te poate ajuta sa tina animalul in timp ce tu il speli.

6. Implica copilul in ingrijirea animalutului bolnav in timpul administrarii doctoriilor pe care medicul veterinar i le-a indicat.

Il poate tine de labute sau de cap in timp ce tu ii administrezi doctoria sau pur si simplu iti poate da doctoria si poate sta in preajma voastra, ca sa inteleaga ca si prietenul lui poate trece prin episoade de imbolnavire ca si oamenii si trebuie vindecat cu grija si dragoste.

7. Invata-ti copilul sa se joace cu blandete si in siguranta cu animalul, fara brutalitate.

Copilul nu are de unde sa stie la inceput, mai ales daca este mititel, cum se ridica in brate un animal fara sa fie zgariat sau respins de catre acesta. Ajuta-l si invata-l.

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 24/07/2022