Cum pregatesti copilul pentru un nou fratior sau surioara? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum pregatesti copilul pentru un nou fratior sau surioara?

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Cum pregatesti copilul pentru un nou fratior sau surioara?
Cum pregatesti copilul pentru un nou fratior

Sosirea unui nou copil aduce multe schimbari intr-o familie. Parintii dedica mult timp si energie pregatirilor si, dupa ce se naste noul copil, mare parte din atentia familiei se concentreaza pe implinirea nevoilor de baza ale nou-nascutului.

Toate aceste schimbari pot fi dificil de acceptat de catre un frate sau sora mai mare, asa ca sentimentele de gelozie fata de noul sosit sunt foarte comune, acestea manifestandu-se prin modificari in rau ale comportamentului.

Insa, conform expertilor de la kidshealth.org, parintii pot pregati copilul pentru sosirea unui nou membru in familie discutand fenomenul sarcinii in termeni pe care copilul sa ii inteleaga si incluzand copilul in ritualul de ingrijire a nou-nascutului.

In timpul sarcinii

Nu exista un moment si un mod perfect de a-i spune copilului despre sosirea unui nou fratior sau surioara. Cand discuti cu el sarcina, ia in calcul propriul tau nivel de confort emotional si nivelul de maturitate al copilului. De exemplu, prescolarii nu prea au notiunea timpului, asa ca s-ar putea sa nu insemne mare lucru pentru el cand ii spui ca noul bebelus va sosi in cateva luni. S-ar putea sa fie mai folositor sa ii explici ca bebelusul va veni “la iarna” sau “cand va fi frig afara”.

Cat de multe detalii trebuie sa oferi copilului? Lasa-te condusa de intrebarile lui. De exemplu, un copil de 4 ani te poate intreba “De unde vin bebelusii?”. Desi pare ca iti cere sa-i explici cum e cu sexul si fertilizarea, de fapt el aproape sigur vrea sa stie din ce loc anume vin bebelusii. S-ar putea sa fie de ajuns sa ii explici: “Bebelusul vine din uter, care e in burta mamei”. Un copil care vrea sa stie mai mult, va intreba.

Te mai poate interesa si: Cosleeping: Dormim sau nu in acelasi pat cu copilul?

Daca interesul copilului tau pentru vitorul bebelus merge mai departe de primele intrebari, iata cateva activitati care pot incuraja acest interes:

–       uitati-va impreuna la poze de cand era el bebelus

–       citeste-i carti despre nastere (ai grija sa fie potrivite pentru varsta lui)

–       vizitati prieteni care au copii nou-nascuti

–       pregatiti impreuna geanta pentru cand vei merge la spital sa nasti

–       ganditi-va cu totii la posibile nume pentru bebelus

–       luati copilul la doctor sa auda si el bataile inimii bebelusului

Pregatirea pentru nastere

Cand se apropie momentul nasterii faceti aranjamentele necesare ca sa ai cu cine lasa copilul mai mare cat voi sunteti in spital. Discutati aceste planuri cu copilul, ca sa stie la ce sa se astepte cand va veni ziua cea mare.

Lasa copilul sa te viziteze in spital cat de curand posibil dupa nasterea fratiorului sau surioarei. E de preferat ca aceasta vizita sa aiba loc cand nu mai sunt si alti vizitatori, ca sa-i intaresti perceptia ca aceasta nastere e un eveniment intim, de familie.

Incearca sa pastrezi pe cat posibil programul zilnic obisnuit in zilele si saptamanile din apropierea datei nasterii. Daca intentionezi sa faci reamenajari in casa pentru noul copil, fa-o cu cateva saptamani inainte de nastere. Daca primul nascut se apropie de o etapa de dezvoltare majora, cum ar fi invatatul la olita sau mutatul din patutul cu gratii intr-un pat normal, incearca sa faci acele schimbari cu mult inainte de nastere sau sa le amani pentru dupa ce bebelusul va fi acasa de macar cateva saptamani.

Venirea bebelusului acasa

O data sosit acasa nou-nascutul, poti ajuta celalalt copil sa se adapteze schimbarilor. Include-l cat mai mult posibil in activitatile zilnice cu bebelusul, ca sa nu se simta abandonat. Multi copii vor sa ajute la ingrijirea noului fratior sau surioara. Desi acest “ajutor” poate insemna ca fiecare actiune va dura mai mult, ii poate da copilului mai mare ocazia de a interactiona cu nou-nascutul in mod pozitiv. In functie de varsta sa, fratele sau sora mai mare poate dori sa iti aduca scutecele la indemana, sa impinga landoul, sa vorbeasca cu bebelusul, sau sa ajute la imbracatul ori baia bebelusului.

Daca primul tau copil nu arata nici un fel de interes pentru noul sosit, nu fi alarmata si nu forta o apropiere.

Unele situatii, cum ar fi alaptatul, exclud copilul mai mare. Pentru acestemomente, tine la indemana jucarii, astfel incat sa poti hrani bebelusul fara sa te intrerupa celalalt copil si fara sa-ti faci griji ca cel mare se simte lasat pe dinafara.

Incearca sa prinzi orice ocazie de a petrece timp doar tu cu copilul mai mare. Cand nou-nascutul doarme, acorda-i toata atentia ta copilului mai mare si tu sau partenerul tau de viata trebuie sa incercati sa va faceti timp zilnic pe care sa-l petreceti doar cu primul nascut. Faptul ca unul sau ambii parinti isi fac timp special pentru el, ca sa fie doar cu el, il poate ajuta pe primul nascut sa scape de orice resentimente sau urma de furie ar simti in legatura cu aparitia noului membru al familiei.

Deasemenea, nu uita sa amintesti tuturor rudelor si prietenilor ca primul vostru nascut poate ca ar vrea sa vorbeasca si despre altceva decat noul fratior sau surioara.

Urmareste si: Cu Inima la Vedere: Părinții au o putere enormă de a nimici sau a înălța copilul

Gestionarea sentimentelor

Avand in vedere toate schimbarile uriase pe care le aduce in famiie un nou copil, unii copii mai mari ar putea intampina dificultati in adaptarea la noua situatie.

Incurajeaza copilul sa vorbeasca deschis despre sentimentele pe care le are fata de bebelus. Daca fiul sau fiica ta mai mare nu reuseste sa exprime aceste sentimente sa nu fii surprinsa daca va incepe sa se poarte urat, sa incalce limitele si regulile sau sa inceapa brusc sa vorbeasca asa cum vorbea cand era bebelus.

Daca copilul incepe sa se poarte urat, nu trece cu vederea incalcarea regulilor, dar intelege sentimentele care ii motiveaza comportamentul. Poate fi un semn ca primul nascut are nevoie de mai mult timp petrecut in doi, doar cu tine, insa spune-i foarte clar, ca sa priceapa, ca desi sentimentele lui sunt importante, trebuie exprimate in mod civilizat.

foto: Depositphotos.com

Data articol: 17/06/2022