Cum iti inveti copilul sa asculte? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum iti inveti copilul sa asculte?

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Cum iti inveti copilul sa asculte?
Cum iti inveti copilul sa asculte
Credit foto: Pixabay.com

Arta de a asculta e pe cale de disparitie si stim cu totii cat apreciem in anturajul nostru sau in profesie un om care stie sa asculte cu adevarat, ca sa nu mai vorbim ca a sti sa asculti cu atentie e crucial in invatarea de lucruri noi, in acumularea de informatii.

De aceea e foarte important sa ne ajutam copiii sa devina buni ascultatori, ceea ce le-ar putea influenta decisiv viitorul in bine: si-ar face mai multi prieteni, ar contribui la popularitatea lor, ar deveni mai atragatori pentru sexul opus si ar avansa mult mai repede in cariera pentru ca ar acumula mult mai repede informatii decat colegii lor gura-casca.

Asadar, iata cateva jocuri amuzante sugerate de eHow.com pentru a antrena copiilor talentul de a asculta si capacitatea de concentrare.

Pentru copii mici

  • Striga tare! – Este extrem de important sa citim zilnic copilului, dar adauga la placerea lecturii amuzamentul unui joc. Carticelele pentru copii contin o multime de cuvinte care se repeta. Alege din cartea sau povestea favorita a copilului un cuvant care se repeta mai des si citeste-i povestea, iar copilul trebuie sa strige tare cuvantul de cate ori il aude in poveste.
  • Cioc –cioc! – pun copilul intr-un scaunel cu spatele la tine, iar tu inconjoara-te cu animalele lui de plus. Folosind voci amuzante, pune fiecare animalut sa bata la usa(“Cioc-cioc!”), copilul sa intrebe “Cine-i acolo?”, iar “animalutul” respectiv (adica tu, desigur) sa se descrie cu vocea proprie, lasand copilul sa ghiceasca dupa fiecare nou detaliu nou oferit care animalut ii bate la usa.
  • Jocul sunetelor – Bate din palme intr-un ritm simplu (1-2-1,3-1-1-3, 2-1-2, etc.) si pune copilul sa repete ritmul. Pe masura ce copilul va incepe sa prinda mai repede solo-urile tale de percutie, cu atat mai mult poti sa complici ritmurile, adaugand chiar batutul cu palmape picior, sau pe cap… Lasa-ti imaginatia sa zburde si poti sa-l lasi din cand in cand si pe copil sa propuna inlantuiri de sunete, ca sa fie si mai distractiv pentru el.

Citeste si: Cum îți înveți copilul să fie empatic și de ce este important

Pentru copii mai mari

  • Si… – Jocul se poate juca in minim doi copii.Unul dintre copii spune o propozitie care se termina cu “… si…” (Am intrat in padure si…), iar celalalt copil termina propozitia (… am vazut o veverita”). Apoi rolurile se inverseaza sau… copiii continua povestea la nesfarsit, punandu-si astfel si imaginatia la lucru si abilitatea de lucru in echipa si spontaneitatea.
  • Incurca adversarul – Unul din copii ii pune celuilalt o intrebare si ii interzice sa foloseasca un cuvant anume cand da raspunsul. De exemplu: “N-ai voie sa folosesti cuvantul zece. Cati ani ai?”. Celalalt copil poate sa raspunda “Voi face 11 cand o sa fie ziua mea” sau… “Am patru ani mai multi ca tine”. Apoi copiii schimba rolurile.
  • Acum cine vorbeste?– Un joc amuzant pentru copii de toate varstele. Lasa copilul sa aleaga unul din filmele lui favorite, il lasi sa se uite 10 minute, apoi il intorci cu spatele la ecran, lasi filmul sa continue si din cand in cand il intrebi pe neasteptate: “Acum cine vorbeste?”. Si el trebuie sa recunoasca personajul dupa voce si dupa ce spune. Puteti face cu schimbul.

Jocurile astea ii vor dezvolta copilului aptitudini extrem de folositoare tot restul vietii, va dau sansa sa va distrati impreuna, il poti stimula cu mici premii simbolice si il vor tine macar pentru cateva minute departe de jocuri video, televizor si calculator.

Nu rata nici: Cum sa iti inveti copilul sa isi propuna obiective noi

foto: Pixabay.com

Data articol: 02/11/2022