Activităţi practice pentru a întări relaţia părinţi-copii. Bifează cât mai multe din listă!

17 septembrie 2017, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro - relatie parinti copii

Pentru a întări relaţia părinţi-copii, iubirea este răspunsul cheie. Ataşamentul, legătura invizibilă care ne leagă de copiii noştri, e construit din elemente care nu s-au putut crea în laborator: dragoste, timp, interactivitate, apropiere, înţelegere. Şi acestea sunt doar câteva exemple.

 

O relaţie părinţi-copii sănătoasă, pozitivă, puternică, se traduce printr-un copil calm, cooperant, fericit şi sănătos care, la rândul său, are relaţii puternice, pozitive cu ceilalţi (rude, prieteni, vecini etc.). Unele legături de acest gen se nasc, altele se construiesc. Durează mai mult, pot da bătăi mari de cap, dar nu sunt imposibil de realizat. Într-o relaţie, în special într-o relaţie părinţi-copii, este întotdeauna loc de mai bine. Trebuie depuse eforturi constant, ca la o maşină care are nevoie de mentenanţă sau reparaţii. Însă răsplata e nepreţuită: o relaţie părinţi-copii stabilă, puternică şi de durată.

 

Iată câteva activităţi practice care te vor ajuta să interacţionezi cu copilul tău, să te joci şi astfel să construiţi împreună o relaţie părinţi-copii trainică.Tu le pui în practică pe cele pe care le consideri cele mai potrivite pentru felul de a fi al tău şi al copilului tău.

 

Oglindirea

O persoană pretinde că este reflecţia celeilalte din oglindă, imitându-i cât mai fidel mişcările. Poate începe copilul, pentru a învăţa regulile mai uşor. Poţi face mişcări lente, rapide, bruşte.

De încercat:

– pune muzică

– priviţi-vă numai în ochi

– oglindiţi-vă doar mişcările feţei.

La ce ajută? Vă conectează şi vă face să vă concentraţi unul asupra celuilalt. Mai târziu veţi putea comunica mai bine pentru că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. De fapt acesta este şi scopul jocului, să vă aflaţi tot timpul pe aceeaşi lungime de undă.

 

 

Joaca de-a bebeluşul

Lasă-ţi copilul să pretindă că este bebeluş. Dacă vrea poţi găsi nişte scutece, o hainuţă mai mică, o păturică sau jucării de când era mic. Aminteşte-ţi şi povesteşte-i cât era de mic, cum îl ţineai în braţe, ce făceaţi când era mic. Poţi să-i cânţi sau să-l legeni la piept. De multe ori, prin acest joc copilul îţi arată sentimentele lui despre acea perioadă.

 

De încercat:

– priviţi-vă în ochi aşa cum vă priveaţi când îl alăptai

– jocul cu “bau”

– scoateţi sunete şi faceţi feţe-feţe haioase

– schimbaţi rolurile.

La ce ajută? În perioada în care sunt bebeluşi, copiii se bucură de cea mai mare atenţie din partea părinţilor. Atunci sunt grijulii, răspund repede la nevoile lor. Pe măsură ce cresc copiii, atenţia părinţilor este canalizată şi spre alte responsabilităţi. Şi atunci, aceste rememorări îi fac pe copii să înţeleagă că dragostea părinţilor este la fel de mare.

 

 

La coafor

Înarmaţi-vă cu perii, agrafe, ace de păr şi pregătiţi ad-hoc cel mai tare salon de coafură. În faţa oglinzii sau nu, fiecare trebuie să fie hair-stylist-ul.

 

De încercat:

– lasă copilul să ude peria, copiilor le place la nebunie apa

– lasă-l să-ţi facă unghiile. Poţi folosi cremă de mâini sau chiar ojă dacă e suficient de mare copilul sau dacă ai curaj.

La ce ajută? Este un joc al atingerilor. Contactul fizic este foarte important în stabilirea unor legături puternice între părinţi şi copii.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Loading...
No database selected