6 secrete sa cresti un copil fericit. Toti parintii moderni trebuie sa le cunoasca

by Sfatul Parintilor | 19/06/2023 18:10

Relatia dintre parinte si copil[1] se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi doresc sa aiba o relatie parinte-copil[2] extrem de trainica, sa realizeze un parteneriat bazat pe respect si incredere reciproca. Acest lucru nu este usor, insa nici imposibil.

De multe ori, lucrurile spuse din suflet, bazate pe experienta si trairile unui parinte pot fi mai valoroase decat sfaturile specialistilor. Pentru ca vin din inima, pentru ca vin de la cineva “ca tine”. Cineva care, ca si tine, a cautat, a citit, s-a inspirat, si a facut ce a crezut el ca e mai bine pentru el si puiul lui.

Iata gandurile si concluziile la care a ajuns Sean Platt, blogger si cofondator al fundatiei Children Write the Future (Copiii scriu viitorul) din Statele Unite, tatic a doi copii, fetita si baiat.

1. Lasa copilul sa simta cat de fericit esti sa-l vezi

Copiii simt dansul luminitelor din ochii oamenilor. Lasa-ti copilul sa vada si sa simta bucuria din ochii tai, zambetul tau, caldura ta. Intampina-l cu caldura cand vine acasa sau cand te duci sa-l iei de la gradinita/scoala. Spune-i numele tare, mandru. Copiii se bucura cand se aud strigati, in plus se vor simti validati de cei dragi lui. Cel mai mult pe aceasta lume, copiii isi iubesc parintii. Intoarce-i aceasta iubire si lasa-l sa vada asta.

Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici![3]

2. Invata copilul ca este in regula sa fii plictisit

Ai observat, desigur, cat de repede se plictiseste copilul tau. Copiii au o imaginatie care vrea sa fie “hranita”. Invata-l sa-si foloseasca aceasta imaginatie creativ, dandu-i cateva coli si creioane colorate sau cuburi de construit. Este OK sa te plictisesti si este OK sa vrei sa faci altceva. Ar fi de preferat sa nu-l inveti sa butoneze telecomanda televizorului de “plictiseala” si incurajeaza-l sa faca orice altceva, mult mai sanatos pentru el.

3. Limiteaza-i canalele media

In primii ani de viata, parintele este “creatorul” deciziilor unui copil. Il poti invata inca de mic ca viata inseamna mult mai mult decat televizor, telefon, computer. Nu numai ca ii vei stimula si mai mult creativitatea, insa il vei putea ajuta mult mai usor sa ramana calm. De multe ori, fara sa-ti dai seama, chiar, copilul aude sau vede lucruri pe care n-ar fi trebuit, la varsta lui: un program de stiri, o poza de pe internet etc. Aceste lucruri ii pot suprasolicita sistemul nervos, facandu-l mai agitat.

4. Copilul este mult mai important decat munca

Copilul nu simte doar nevoia de a sta langa el. El vrea sa si fii prezent. Sa te joci, sa interactionezi, sa-i raspunzi la intrebari, sa-i pui intrebari, sa-i asculti raspunsurile. Copilul simte nevoia contactului vizual, a atingerilor. Indeplineste-i aceste nevoi lasand pentru o clipa legumele pentru cina de-o parte sau mail-urile pe care mai trebuia sa le trimiti in interes de serviciu. Copilul trebuie sa fie si trebuie sa simta ca este mult mai important decat munca ta. Acest lucru il va face foarte fericit.

Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici![3]

5. Lasa copilul sa impuna si el cateva reguli

Nu trebuie sa fii sau sa faci pe seful tot timpul. Iti poti lasa copilul sa ia cateva decizii de unul singur, sa faca propriile reguli in anumite privinte. Copiii se simt bine cand au credinta ca detin si ei controlul. Il poti lasa sa faca niste reguli in ceea ce priveste curatenia in camera sau sa te ajute la spalatul vaselor sau alte sarcini domestice (daca este mai mare). Copilul este mult mai doritor sa accepte si sa urmeze regulile care nu sunt impuse cu strictete de cazarma.

6. Fii un model de comportament

Copiii fac ceea ce vad, nu ceea ce li se spune. Daca vrei sa ai un copil altruist, trebuie sa fii altruist, daca vrei sa ai un copil respectuos, trebuie sa fii, la randul tau, respectuos. Daca vrei sa nu mai tipe, ai grija la tonul pe care il folosesti. Daca vrei sa ai un copil fericit, zambeste si tu cat mai des. Si exemplele pot continua. In primii ani de viata, aceasta influenta a parintilor este mult mai puternica decat orice altceva.

Odata ce te vei concentra pe nevoile copilului si te vei asigura ca poti face orice sa i le intelegi si sa i le indeplinesti, eforturile tale de a avea un copil fericit vor fi rasplatite pe deplin.

Imagine de White77[4] de la Pixabay[5]

Endnotes:
  1. Relatia dintre parinte si copil: http://sfatulparintilor.ro/scolari/comportament-si-dezvoltare-scolari/relatia-parinti-copii-cum-sa-faci-fata-momentelor-dificile-din-viata-de-parinte/
  2. relatie parinte-copil: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/relatia-parinti-copii-spui-sau-nu-copilului-tau-imi-pare-rau-am-gresit-fata-de-tine/
  3. Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici!: https://sfatulparintilor.ro/recomandari-si-timp-liber/ghid-sfatulparintilor-ro-100-de-expresii-care-fac-rau-copiilor-interzise-unui-parinte-bun-il-poti-cumpara-de-aici/
  4. White77: https://pixabay.com/ro/users/White77-185772/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=1023003
  5. Pixabay: https://pixabay.com/ro/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=1023003

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/6-secrete-sa-cresti-un-copil-fericit-toti-parintii-moderni-trebuie-sa-le-cunoasca/