Mamele au iubit mereu sa fie mame, iar pasiunea lor de a participa la oferirea darului vietii catre o mica creatura a fost mereu definitorie pentru structura lor. Dar daca iei in serios glasul bland sau suparat al unei mame, el poarta de obicei si un mesaj. Este un mesaj catre familie, catre barbat, catre tata. Putem presupune idealizat ca familiile tind utopic spre armonie, cu mamici, tatici si copii ideali, care se iubesc unul pe altul si nu au probleme. Sau putem privi realitatea, realitatea in care oamenii adesea sufera chiar in propriile lor familii. Iar glasul mamelor rasuna adesea, in gol, dar niciodata fara sens, chemand in arena de gladiator, tatii. Ele invita provocator, adesea disperat, la scena deschisa, cu miza dezvoltarii pe mai departe a unei generatii de copii care vor fi adultii si parintii de maine, pe cei mai grei si mai absenti dintre campioni, taticii. De cate ori nu am auzit reprosul, sotul meu nu se implica mai mult in relatia cu copilul nostru.
Fie ca intrebam Cartea Sfanta a crestinilor, de orice denominatie, fie ca ne lasam iluminati de claritatea ultimelor descoperiri ale stiintei, rolul tatalui nu este, nicidecum, acela de a aduce banii acasa! Tatal este imaginea stralucitoare, a conducatorului iubitor, protector, vizionar, care comunica cu copilul sau si il educa, il modeleaza, si il iubeste pas cu pas. Cel putin asa spun idealurile noastre. Si tragic descoperim in cabinetul psihoterapeutului, ca tatal acesta ideal, chiar daca noi am crede ca nici macar nu exista, daca nu este cat de cat prezent produce efecte traumatice masive, iar efectele secundare sunt nenumarate. Tatii trebuie sa dea copiilor lor viziunea despre viitor, dar si increderea ca o vor si experimenta in realitate. Tatii trebuie sa conduca pas cu pas, cu rabdare, cu afectiune, cu fermitate, dar si cu umor si bucurie, copilul care priveste cu admiratie la eroul lor, spre acel viitor. Tatii trebuie sa fie modele. Tatii trebuie sa apere, sa protejeze. Ei sunt aceia care iubesc neconditionat, iar daca gresesc, modeleaza in copilul lor abilitatea de a-si cere iertare, cerandu-si iertare. Tatii lanseaza in fata copilului, dovezile necesare, ca de exemplu ca a avea familie poate fi placut, ca dragostea se merita si ca munca are sens si poate fi savuroasa. Tatii sunt forma cea mai accesibila si functionala de putere si autoritate. Tatii ar trebui sa fie vulnerabili si accesibili, deschisi catre copii si sotiile lor, catre mamicile cu care incepusem noi povestea. Ei vor dovedi astfel ca autoritatea e de fapt buna si ca „trebuie” este tradus ca un antonim al lui „imi place”. E nevoie de exemple si de abilitati antrenate, ca sa practice meseria de tatic, meserie complementara celei de mamica. Cum am putea modela practic asa ceva, un rol atat de complex, chiar pornind de la niste tati binevoitori, care au multe intrebari si doresc sa invete mai mult despre latura pragmatica a profesiei de tata? Exista oare raspunsuri? Poti invata sa fi tata? Prin programul de tabere pentru tatici si copii, daddycamp, noi dam raspunsuri pozitive la aceste intrebari.
Autor,
Daniel BOLEA
psiholog – daddycamp
