10 activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce. Cum îl ajută gătitul, pescuitul şi treburile gospodăreşti - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

10 activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce. Cum îl ajută gătitul, pescuitul şi treburile gospodăreşti

Sfatulparintilor » Preșcolari » Activități » 10 activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce. Cum îl ajută gătitul, pescuitul şi treburile gospodăreşti
activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce

Sunt multe activităţi pentru copii care contribuie la dezvoltarea lor armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. Mai mult, fie că le fac cu părinţii, fie cu prietenii sau colegii de şcoală, acestea sunt pentru copii experienţe unice care creează amintiri de neuitat.

Iată o listă cu activităţi pentru copii pe care ar fi bine să le facă orice copil.

Sportul în echipă este foarte bun pentru copii

“Cheia succesului este ca echipa să funcţioneze. Sunt mulţi indivizi geniali în lume, dar dacă îi aduni laolaltă, echipa lor nu va valora nici o centimă”, Babe Ruth

Sportul în echipă, lucrul în echipă contribuie la dezvoltarea abilităţilor de a acţiona într-un sistem, în care fiecare componentă are rolul său. O echipă va fi întotdeauna mai valoroasă decât un individ. Ştim şi noi foarte bine că acolo unde sunt doi puterea creştere. Mai mult, este mult mai frumos să ai cu cine împărţi bucuria succesului şi mult mai uşor să ai cu cine să suferi la înfrângere.

Excursiile cu cortul, ideale pentru copii

“Spiritul uman are nevoie de natură, de locuri în care mâna omului n-a <aranjat> nimic”, autor necunoscut

Fiecare copil merită şansa de a “gusta” natura în forma sa cea mai pură. De la mersul pe jos în drumeţii şi căţărări, la frigărui şi somnul în cort. Aceste lucruri i se vor întipări bine în minte şi vor deveni amintiri dragi.

Pentru copii sunt educative şi treburi casnice

“Viaţa este o luptă, iar cei care au totul de-a gata devin leneşi, egoişti şi insensibili la adevăratele valori ale vieţii”, Ralph Ranson

În funcţie de vârsta copilului, activităţi precum strângerea jucăriilor, sortarea rufelor, aranjatul camerei, spălatul vaselor, strângerea sau aranjarea mesei sunt activităţi care contribuie la dezvoltarea lor. În primul rând îi responsabilizează, în al doilea rând simt că fac parte din echipă, acel sistem care trebuie să funcţioneze şi în care fiecare are câte un rol foarte important şi foarte bine definit.

Joaca în zăpadă, o plăcere pentru copii

“Un bulgăre de zăpadă în faţă poate fi începutul unei lungi prietenii”, Markus Zusak

Nimeni nu poate uita joaca în zăpadă. Copiii au această abilitate de a “bloca” frigul şi de a se bucura doar de frumuseţea iernii.

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 03/02/2022