Horoscop/Horoscop saptamanal

Afla ce-ti spun stelele: Horoscopul saptamanii 9-15 ianuarie 2012

09 ianuarie 2012, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro - Horoscop saptamanal

Iata ce ne rezerva astrele pentru saptamana a doua din 2012, 9-15 ianuarie 2012, potrivit www.astrocafe.ro, site-ul de astrologie al dr. Nicoleta Svarlefus –  astrolog si life coach – si partener al Sfatulparintilor.ro. Mai multe informatii despre fiecare zodie, dar si horoscopul pentru ziua de azi, luni, 9 ianuarie, gasiti pe www.astrocafe.ro.

 

 

Berbec
Evenimentele principale ale săptămânii sunt legate de casă, familie şi mentalul profund. În dimineaţa zilei de 9 ianuarie se formează aspectul de Lună plină în semnul Racului, aspect ce te va duce către o reconfigurare a relaţiilor cu familia şi rudele. Sunt posibile despărţiri de unele persoane care până nu demult îţi erau apropiate şi confidente, însă te poţi alătura altor personaje mult mai folositoare vieţii tale actuale. Sunt momente excelente pentru curăţenii generale, reparaţii de anvergură, dar şi pentru achiziţionarea unui spaţiu nou de locuit sau a unui teren. Atenţie că manifeşti destul de puternic tendinţa de a te refugia în domeniul profesional, în detrimentul familiei. De aici pot rezulta discuţii aprinse cu cei dragi. Încearcă să te împarţi echitabil atât în familie, cât şi domeniul muncii. Intervalul 12 – 14 ianuarie se anunţă cu multă treabă la serviciu. Relaţiile colegiale sunt conflictuale, de aceea bazează-te doar pe forţele tale şi evită provocările celorlalţi. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului digestiv, însă nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale pe cât posbil. Planeta Venus va intra în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, aducându-ţi raze minunate în planul mentalului profund. Timp de trei săptămâni şi jumătate de acum încolo vei simţi o protecţie specială, care te va ajuta să depăşeşti neplăcerile legate de sănătate şi de locul de muncă.

 

Taur
Începutul săptămânii îţi poate aduce o călătorie importantă vizavi de domeniul profesional, de cel al studiilor sau la o rudă apropiată. Datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie vei avea imboldul de a pune la punct pe cineva din anturajul apropiat, care în ultimul timp ţi-a cam pus beţe în roatele destinului. Se recomandă prudenţă, întrucât se pot strica definitv relaţii importante. Pe de altă parte, bine ar fi să faci o curăţenie drastică printre oamenii apropiaţi. Gândirea şi comunicarea sunt destul de afectate, de aceea exersează lecţia tăcerii sau vorbeşte puţin, dar concis. Zilele de 12, 13 şi 14 ianuarie îţi pot aduce situaţii confictuale cu persoana iubită sau, funcţie de caz, cu copiii. Atenţie că, existând acum neplăceri sau neînţelegeri în acest sector de viaţă, acestea se pot accentua începând cu 14 ianuarie, când planeta Venus se va instala în semnul Peştilor. Se recomandă prudenţă, discernământ şi detaşarea faţă de problemele celorlalţi. Canalizează-ţi energia către un hobby sau către întâlniri şi dialoguri cu un prieten de încredere. Pe de altă parte, tendinţa următoarelor trei săptămâni şi jumătate va fi de a te alia mai mult cu prietenii, în detrimentul celor dragi. Este posibilă apariţia unui sfătuitor important, dar care îţi va fi alături puţin timp. Arta, muzica şi meditaţiile în locuri sfinte îţi sunt de mare ajutor în această perioadă.

 

Gemeni
Capitolul financiar va cunoaşte revigorări, începând cu ziua de 9 ianuarie, datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului. Ori primeşti un cadou important sau o sumă de bani consistentă, ori vin veşti mult aşteptate legate de condiţiile legate de un loc de muncă. De fapt, provocarea momentului constă în a-ţi muta atenţia de la aspectele materiale ale vieţii şi a te orienta mai mult către cele spirituale. Divinitatea are în permaneţă grijă să ai toate cele necesare atât trupului, cât şi sufletului. Emotivitatea este la cote înalte, de aceea dozează-ţi eforturile şi ocupă-te doar de activităţi de rutină. Zilele de 12, 13 şi prima parte a zilei de 14 ianuarie sunt potrivite pentru treburile gospodăreşti şi pentru achiziţionarea unor bunuri patrimoniale. Relaţiile cu membrii familiei sunt destul de tensionate, de aceea fii prudent şi ţine cont şi de părerile celorlalţi. Amintirile din copilărie şi farmecul iernii petrecute cu cei dragi te poate urmări întreaga săptămână, chiar dacă momentan relaţiile cu rudele au un gust dulce-amar. Intrarea planetei Venus în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie îţi va aduce raze minunate în sectorul carierei. Se vor îmbunătăţi relaţiile cu şefii, însă pe acest fond poţi primi însărcinări noi. Fii circumspect la orice vine din partea persoanelor cu autoritate, pentru că există multe lucruri ascunse greu de estimate şi controlat.

 

Rac
Tu eşti vedeta săptămânii, datorită formării aspectului de Lună plină în dimineaţa zilei de 9 ianuarie chiar în semnul tău zodiacal. Sunt momente excelente de a-ţi schimba personalitatea şi modul de relaţionare cu tot ce este în jurul tău. Mergi la un salon de cosmetică sau de întreţinere corporală, îmbunătăţeşte-ţi garderoba sau stai de vorbă cu specialişti în dezvoltare personală. Bine ar fi să fii prudent la proiectele şi colaborările în care eşti implicat, deoarece pe de o parte vin lucruri bune, însă pe de alta există şi multe neînţelegeri. Pe 10 şi 11 ianuarie se anunţă cadouri, recompense mărunte, dar suficiente cât să îţi bucure sufletul. Intervalul 12 – 14 ianuarie de anunţă cu multe drumuri pe distanţe scurte la rude şi prieteni. Pentru alţii se poate ivi ocazia participării la cursuri de formare, perfecţionare sau pur şi simplu la un curs plănuit ceva mai demult. Relaţiile cu cei din anturajul apropiat sunt destul de conflictuale. Recomandabil este să fii prudent şi să nu iei în seamă chiar toate problemele celorlalţi. Planeta Venus va intra în semnul Peştilor începând cu dimineaţa zilei de 14 ianuarie, trimiţându-ţi raze în sectorul relaţiilor cu străinătatea şi al studiilor pe termen lung. Pot avea succes demersurile pentru o călătorie îndepărtată si dialogurile cu persoanele aflate dincolo de graniţele ţării. Cei implicaţi în cursuri universitare pot susţine examene, probe şi interviuri cu note şi calificative bune.

 

Leu
Debutul săptămânii îţi aduce schimbări profunde în gândire, datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie. Stările tale de spirit vor fluctua destul de mult, de aceea fii cât mai retras şi discret. Sănătatea este vizată de astre pe segmentele aparatului digestiv şi osos. Nivelul energetic îţi este la cote joase, aşa încât dozează-ţi eforturile şi ocupă-te doar de treburi uşoare. Nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale în prima parte a săptămânii. Pe 10 şi 11 ianuarie te vei simţi mai bine, venind în mijlocul celorlalţi cu forţe noi. Intervalul 12 – 14 ianuarie se anunţă cu aspecte legate de banii câştigaţi din munca proprie. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru cineva drag. Totodată ai putea primi şi tu la rândul tău mici cadouri sau recompense binemeritate. Planeta Venus va intra în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, susţinându-ţi astfel capitolul financiar. De această dată este vorba de un noroc la banii şi bunurile altora. Poate apărea tendinţa de a investi sau cheltui mai mult decât trebuie. De reţinut că această mână nevăzută ce îţi va face daruri îţi va fi alături doar trei săptămâni şi jumătate. Bine ar fi să încerci să faci economii.

 

Fecioara
Relaţiile de prietenie sunt un capitol important al acestei săptămâni, datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie. Te poţi despărţi uşor de vechile cunoştinţe, însă se face loc în viaţa ta pentru alte personaje mult mai interesante şi de folos. Un protector important se va retrage din preajma ta. Relaţiile sentimentale sunt dinamice, iar funcţie de caz, copiii roiesc în jurul tău şi cu bune şi cu altele mai puţin. Zilele de 10 şi 11 ianuarie îţi aduc dorinţă de retragere din iureşul vieţii cotidiene. Sunt zile bune pentru o analiză atentă a oamenilor şi evenimentelor din jurul tău. Priveşte obiectiv ce se petrece şi detaşează-te de persoanele care îţi pun beţe în roate. Atenţie că sănătatea inimii şi a picioarelor este precară. Plimbă-te în aer liber, meditează într-o biserică si dormi mai mult. Pe 12 şi 13 ianuarie te vei simţi mult mai bine, implicându-te cu succes în tot şi toate. Planeta Venus se va instala în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, oferindu-ţi un plus de farmec în relaţiile parteneriale. Începe o perioadă bună vizavi de acest capitol, dar care va dura trei săptămâni şi jumătate. Profită de acest aport astral deosebit şi stai de vorbă cu partenerul de viaţă sau afaceri, verifică-ţi situaţia proiectelor sau colaborărilor şi încearcă să descoperi alte acţiuni pe care le poţi desfăşura în comun cu alţii. Recomandabil este să îţi dozezi combativitatea şi să eviţi critica excesivă, ocupându-te strict de treburile tale.

 

Balanta
Domeniul profesional este accentuat de astre încă din prima zi a săptămânii, prin formarea aspectului de Lună plină în semnul Racului. Deocamdată eşti foarte implicat în treburile familiei, dar vei fi nevoit să rezolvi şi unele chestiuni ce ţin de capitolul muncii. Relaţiile cu şefii se vor reconfigura, fiind posibil să fii degrevat de unele sarcini de care te ocupai până acum. Pe de o parte este bine, întrucât se încheie o etapă şi se face loc alteia noi, mult mai profitabile. Zilele de 10 şi 11 ianuarie îţi aduc în atenţie prietenii. Poţi primi informaţii şi sfaturi utile, dar şi reproşuri vizavi de faptul că în ultimul timp nu mai eşti prezent în cercurile de apropiaţi. Sunt momente pasagere, pe care cu farmecul tău caracteristic le vei depăşi uşor. Intervalul 12 – 14 ianuarie este delicat în privinţa sănătăţii aparatului digestiv şi picioarelor. Nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale, decât în cazuri ce nu suportă amânare. Pe de altă parte, conflictele din sectorul muncii se pot amplifica. Evită provocările şi fii mai realist. Planeta Venus va intra în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, oferindu-ţi raze benefice la serviciu. Astfel, relaţiile colegiale vor fi agreabile, iar munca o vei desfăşura cu plăcere. Totodată se pot ameliora unele probleme de sănătate, dar fondul rămâne precar.

 

Scorpion
Locurile îndepărtate, culturile ţărilor străine şi persoanele aflate dincolo de graniţele ţării sunt temele propuse de astre la începutul săptămânii, prin formarea aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie. Poţi pleca într-o călătorie sau primeşti răspunsuri mult aşteptate vizavi de demersurile făcute mai demult în acest sens. Cei implicaţi în diferite forme de şcolarizare le vor putea finaliza cu succes. Pe de altă parte, spiritualul va căpăta un loc aparte în sufletul tău de acum încolo, raportându-te altfel la Dumnezeu. În zilele de 10 şi 11 ianuarie sunt posibile discuţii aprinse cu un şef sau cu autorităţile. Prudenţa, discernământul şi tonul moderat te vor ajuta să depăşeşti totul cu bine. Intervalul 12 – 14 ianuarie desfăşoară situaţii controversate în relaţiile cu prietenii. Schimbul de replici va fi la cote înalte, diferenţele de opinie vor fi evidente şi de aici despărţirile inevitabile. Recomandabil este să eviţi provocările momentului şi să încerci să acorzi celorlalţi libertatea de gândire şi acţiune. Intrarea planetei Venus în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie îţi va deschide pofta de distracţii şi aventuri. Te poţi îndrăgosti uşor şi chiar poţi începe o idilă. Se întrezăreste o perioadă minunată de trei săptămâni şi jumătate în care te poţi ocupa cu succes de un hobby.

 

Sagetator
Primele zile ale săptămânii sunt potrivite pentru achitarea datoriilor şi taxelor de orice fel. În dimineaţa zilei de 9 ianuarie se formează aspectul de Lună plină în semnul Racului, dinamizându-ţi sectorul financiar. Astfel este posibil să primeşti o sumă importană de bani de la cine te aştepţi mai puţin sau măcar un cadou substanţial. Pentru alţii se poate pune punct în demersurile legate de moşteniri sau partaje specifice divorţului. Atenţie că energia vitală este fluctuantă, recomandabil fiind să îţi dozezi eforturile şi să eviţi implicarea în problemele celorlalţi. Pe 10 şi 11 vin veşti din străinătate sau legate de cursuri universitare. Sunt momente pasagere, aşa încât nu le acorda prea multă atenţie. Intervalul 12 – 14 ianuarie anunţă dialoguri aprinse cu un şef. Sunt posibile reproşuri vizavi de faptul că eşti mult prea combativ în domeniul profesional şi neglijezi indicaţiile date de superiori. Încearcă să te conformezi regulilor de la serviciu şi să ţii cont şi de părerea colegilor. De reţinut că neplăcerile existente acum în domeniul profesional pot lua o amploare greu de estimat şi controlat. Prudenţa, discernământul şi temperanţa trebuie folosite în permanenţă. Intararea planetei Venus în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie îţi va aduce un plus de farmec şi culoare în casă şi în relaţiile cu membrii familiei.

 

Capricorn
Relaţiile parteneriale vor cunoaşte turnuri deosebite, datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie. Unele relaţii de pot încheia definitv, însă se face loc pentru altele noi. Soarele îţi susţine toate demersurile, aşa încât aplică o curăţenie drastică în viaţa ta şi aliază-te numai cu oameni de nădejde. Pe de altă parte, un proiect la care lucrezi mai demult împreună cu o echipă, se poate desfăşura mai uşor acum. Zilele de 10 şi 11 ianuarie sunt bune pentru achitarea taxelor, impozitelor sau pentru verificarea documentelor financiare. În perioada 12 – 14 ianuarie poţi lua legătura cu cineva din afara graniţelor ţării sau tu la rândul tău să pleci într-o călătorie. Recomandabil este să fii foarte prudent vizavi de tot ce este legat de alte ţări, deoarece există un factor de risc major. Alţii se pot ocupa de studii şi cercetări importante necesare domeniului profesional în care activează. În dimineaţa zilei de 14 ianuarie planeta Venus se va instala în semnul Peştilor, oferindu-ţi mult spor în călătoriile pe distanţe scurte şi în procesele de asimilarea cunoştinţelor. Timp de trei săptămâni şi jumătate de acum încolo, întâlnirile şi dialogurile cu rudele şi prietenii apropiaţi vor fi frecvente şi încununate de succes. Bine ar fi să asculţi ce spun ceilalţi, dar să eviţi implicarea în problemele lor.

 

Varsator
În prima parte a săptămânii se anunţă multe şi mărunte de făcut la serviciu, datorită formării aspectului de Lună plină în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie. Sunt momente bune pentru a finaliza unele activităţi ce trenează de mult şi de a-ţi orienta eforturile către altele noi şi profitabile. Relaţiile colegiale lasă mult de dorit, însă cu propriile forţe te vei descurca, având succes la acest capitol. Atenţie că sănătatea este precară pe segementele aparatului digestiv şi osos. De evitat consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale, pe cât posibil. Foloseşte doar remedii naturiste şi odihneşte-te mai mult. În zilele de 10 şi 11 ianuarie partenerul de viaţă sau colaboratorii te pot provoca la discuţii aprinse. Evită neplăcerile, ascultându-i cu atenţie pe ceilalţi şi apoi explicându-te în cuvinte puţine şi clare. Sunt momente pasagere pe care le poţi depăşi uşor, cu calm şi diplomaţie. Perioada 12 – 14 ianuarie vine cu aspecte legate de banii şi bunurile altora. Sunt zile bune pentru achitarea datoriilor de orice fel. Se recomandă multă atenţie în cazul celor implicaţi în credite, partaje sau demersuri legate de moşteniri. Există un factor de risc în acest sens, greu de estimat şi controlat. Planeta Venus se va instala în semnul Peştilor în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, oferindu-ţi noroc la banii câştigaţi din munca proprie. Pentru trei săptămâni şi jumătate de acum încolo poţi primi cadouri deosebite, recompense sau se pot îmbunătăţi condiţiile de muncă.

 

Pesti
Aspectul de Lună plină ce se formează în semnul Racului în dimineaţa zilei de 9 ianuarie îţi aduce un final de capitol într-o relaţie sentimentală sau o rezolvare legată de problemele copiilor. Prietenii îţi sunt alături cu sfaturi utile şi soluţii de viaţă originale. Creativitatea este la cote înalte şi poţi realiza adevărate opere de artă. Pe 10 şi 11 ianuarie se pare că vei avea multă treabă la serviciu. Colegii au alte priorităţi, aşa încât va trebui să te descurci singur. Se recomandă prudenţă la eforturi, deoarece sănătatea este precară pe segmentele inimii şi picioarelor. De evitat în această săptămână tratamentele alopate şi analizele medicale. Plimbă-te mai mult în aer liber, foloseşte remedii naturiste şi detaşează-te mai des de cotidian. Pe 12 şi 13 ianuarie se anunţă confruntări parteneriale. Discuţiile aprinse şi tonul ridicat vor fi la ordinea zilei. Partenerul de viaţă sau colaboratorii pot deveni ostili, iar de aici până la rupturi de contracte nu mai este decât un pas. Încearcă să îţi ţii firea şi să fii mai îngăduitor cu ceilalţi. Dacă acum dai curs unor conflicte parteneriale, ceva mai târziu se vor amplifica destul de mult. În dimineaţa zilei de 14 ianuarie, planeta Venus va păşi în semnul tău zodiacal, oferindu-ţi farmec, protecţie şi minunate ocazii de a-ţi îmbunătăţi personalitatea şi relaţiile cu ceilalţi.

Citeste si alte sfaturi si informatii utile de la Sfatulparintilor.ro:

Varicela la copii: Top 10 informatii importante despre varicela. Sfaturi utile pentru ingrijirea copilului bolnav

Instalarea maladiei Alzheimer: 8 semnale si simptome ce ne arata ca e momentul sa ne ingrijoram

Reteta zilei: Budinca de branza cu rosii cherry

Desertul zilei: Prajitura cu branza si stafide

Cum sa faci fata barfelor de la locul de munca

4 lucruri interesante pe care le utilizezi zilnic fara rost

5 pozitii sexuale pe placul femeilor

Curs pentru copii: Cum sa ai un copil echilibrat, sanatos si fericit

Esti capabil sa iti traiesti viata pentru care ai fost creat? Daca nu stii cum, afla aici

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (2)

  1. cami_marga spune:

    e de bine. sper sa fie totul asa cum arata previziunile.

  2. lyana8520 spune:

    nu cred in astea…

Comenteaza

Meniu