Cum sunt copiii la şcoală în funcție de zodia lor. Ghid pentru părinți și profesori - Sfatulparintilor.ro
Shop
Ultimele 100 de articole

Cum sunt copiii la şcoală în funcție de zodia lor. Ghid pentru părinți și profesori

14 septembrie 2017, , Vizualizări: ...
scoala - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - school-2706541_1920

Ţinând cont de energia fiecărei zodii în formă ei pură, se poate alcătui un portret astrologic al elevului, un îndrumar pentru părinţi şi profesori:
BERBEC

Copilul BERBEC este unul dintre cei mai energici şi neastâmpăraţi. Ei au mereu nevoie de activitate fizică şi de subiecte care să le stârnească interesul şi curiozitatea. La şcoală, nu poate sta prea mult într-un loc.
Copiii Berbec au materii preferate şi de regulă le place sportul, mai ales dacă este un sport de competiţie. În orice caz, orice copil Berbec ar trebui să fie îndrumat către sport, în primul rând pentru că are resurse  pentru asta şi în al doilea rând pentru că îl ajută să fie eficient în toate celelalte aspecte ale şcolii şi vieţii.

Elevii Berbec sunt ambiţioşi şi de neoprit când au o miza, când participa la concursuri.
Nu sunt foarte studioşi. Să nu ne imaginăm că un Berbec va sta prea mult acasă cu nasul în cărţi. Nu are răbdare, se grăbeşte chiar şi când învaţă. Are nevoie mereu de sesiuni scurte, chiar dacă mai dese, de învăţare. Și modalitatea de învătare să fie una captivantă, sub formă de joc sau competiție.

 

 

 

TAUR

Taurul este genul de elev muncitor, determinat, iar dacă îi place şcoala, ambientul, dacă îi plac mirosurile de acolo, natura din jurul şcolii, atmosfera în clasa, cu atât mai atras va fi de şcoală.

Uneori pare lent şi e posibil să nu comunice foarte uşor cu profesorii sau colegii, cel puţin la început, însă în ritmul lui el îşi vede de responsabilităţi pentru că nu doreşte să supere pe nimeni şi nici să strice armonia.

Copilul Taur poate fi creativ peste medie şi atras de materii care necesită simt artistic.

Părinţii şi profesorii nu trebuie să-l grăbească sau să pună presiune pe el. E necesară blândeţea în relaţia cu un elev Taur. Și răbdarea. Altfel, devine extrem de încăpățânat, pentru a se apăra.

De asemenea, să nu ne așteptăm să fie competitiv sau incisiv, ori să se avante în preocupări care-i consumă prea multă energie fizică. Taurul va face mereu economie de energie și la fel e și când invață. Încet și sigur.

 

 

GEMENI

Mercurienii Gemeni sunt bucuroşi să studieze. Orice, câtă vreme e nou. Sunt curioşi, au o agerime a minţii specifică, le place să afle, să cunoască şi să înveţe mereu. Numai că au nevoie de un dascăl care să nu fie plictisitor şi de un părinte care să le înţeleagă mobilitatea cu care trec de la un subiect la altul şi de la o materie la alta, dând impresia de superficialitate şi neatenţie.

Gemenii sunt printre cei mai populari la şcoală, sunt vorbăreţi, au umor, creează legături între ceilalţi copii şi de regulă sunt printre primii care se implică în jocuri, distracţie sau petreceri.

Uneori sunt neatenţi şi simt nevoia să se joace cu ceva sau să facă mai mute lucruri simultan. Mai ales atunci când sunt nevoiţi să asculte, nu pot să se concentreze prea mult timp.

În schimb, setea de cunoaştere şi agerimea minţii se observă de la vârste fragede. Copiii Gemeni iubesc să se joace cu un puzzle sau să cânte la vreun instrument mai degrabă decât să se joace cu o păpuşă sau o maşinuţă.

 

 

RAC

Copilul Rac nu va dori să iasă în evidenţă cu orice preţ, mai ales atunci când nu este familiarizat cu mediul, cu oamenii şi locul în care este. Dacă profesorul  nu e atent şi nu are spirit de observaţie, ori dacă se grăbeşte, îl poate eticheta şi judeca greşit pe elevul Rac. De exemplu, îl poate cataloga drept neinteresat, nepregătit, lipsit de cine ştie ce calităţi, doar pentru că nu ţopăie şi nu scoate ochii niciodată ridicând mâna să spună ce ştie.

Înainte de orice, Racii au nevoie de delicateţe, de timp pentru a se adapta, de înţelegere a emoţiilor care pe ei îi copleşesc deseori.
Părinţii Racilor e bine să ştie cum să se poarte cu un copil Rac, acesta fiind unul dintre cei mai sensibili din toate zodiile.

Nu excelează ca energie fizică, dar au imaginaţie extrem de bogată, sunt creativi, se descurcă foarte bine în scris şi sunt acei colegi şi prieteni pe care îi vrei alături pentru cât sunt sunt devotaţi. Pot fi atrași și de istorie și/sau literatură.

Au memorie foarte bună, odată ce au învăţat ceva, nu mai uită aşa uşor. Au nevoie de dascăli empatici, delicaţi, care îi respectă şi chiar îi iubesc. Astfel, vor da tot ce au mai bun în ei. Părinţii e nevoie să fie alături de ei şi să-i sprijine moral când au teste şi momente importante.

 

 

LEU

Leilor le place să fie nişte apariţii, de mici. Şi la şcoală au nevoie să fie apreciaţi, admiraţi, în centrul atenţiei. Ei învaţă şi au rezultate, mai mult pentru a fi apreciaţi, decât pentru că au nevoie.

E important, aşadar, cum se prezintă, cum se îmbracă, cât de mult sunt apreciaţi pentru imaginea lor. Majoritatea Leilor vor fi vedete în clasa şi în grupurile în care se integrează, într-un fel sau altul.
Talentaţi din cale-afară, vor fi primii care se vor anunţă pentru participarea la festivităţi, petreceri cu colegii şi prietenii, activităţi extra-şcolare. Acestea sunt rampe de lansare şi nu vor rată astfel de ocazii pentru a ieşi în evidenţă.

Elevul Leu, pentru a avea rezultate, nu trebuie criticat excesiv niciodată. Dar nici lăsat să fie arogant. El poate fi strălucitor, delicios şi minunat, dacă stă bine cu stimă de sine.

 

 

 

Citeste continuarea pe ASTROCAFE.RO.

Cuvinte cheie: , ,

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro
Meniu