by Sfatul Parintilor | 05/10/2022 18:08
Se tot vorbeste despre conflictul intre generatii, despre cum afecteaza acesta relatia dintre parinti si copii. Societatea este intr-o continua schimbare, altfel n-ar exista evolutia, nu?
De la o generatie la alta sunt alte reguli, societatea are alte valori, alte convingeri. Iar cei nascuti in „alte vremuri” se adapteaza mai greu schimbarilor care contravin „tiparului” in care au fost ei educati. Dar in cazul vostru va fi la fel?
Raspundeti sincer, spontan la cele 10 intrebari, incercuind raspunsul care se apropie cel mai mult de modul vostru de a gandi si actiona.
a. Da
b. Destul, cu toate ca ei nu mi-au indeplinit asteptarile.
a. Da
b. Nu, nu le-am dat o astfel de educatie.
a. Da
b. Nu, nu trebuie sa existe secrete.
a. Da, casa este mai vesela.
b. Nu, s-ar face multa dezordine.
a. Luand in considerare experienta si intelepciunea adultilor, este imposibil.
b. Uneori.
a. Da
b. Nu, s-au schimbat numai.
a. Exact.
b. Nu, copiii v-au adus si va aduc mult, chiar daca este intr-un fel diferit de al vostru.
a. Nu, nu sunt suficient de maturi.
b. Da.
a. Nu, nu le plac dezmierdarile, ceea ce nu va impiedica sa-i iubiti.
b. Da, uneori.
a. Da
b. Este foarte greu.
Acordati cate un punct pentru fiecare raspuns care corespunde urmatorului tabel:
1 – a; 2 – b; 3 – b; 4 – a; 5 – b; 6 – b; 7 – b; 8 – b; 9 – b; 10 –a.
De la 10 la 5 puncte: Ati reusit sa obtineti ceea ce toti parintii isi doresc: raporturi bune cu copiii lor, legaturi afective intense si spontane, libere de orice autoritate sau rigiditate. Fiind constienti ca reprezentati puncte de referinta indispensabile pentru copiii vostri, va dati seama, in acelasi timp, ca ei trebuie sa isi croiasca singuri drumul in viata. Veti culege roadele unei astfel de educatii cand copiii vostri vor fi adulti.
De la 4 la 0 puncte: Nu aveti raporturi bune cu copii vostri fiindca inainte de taote sutneti preocupati de a fi respectati, de a va impune autoritatea si punctele de vedere. Daca copiii vostri sunt mai mari va ganditi, probabil, ca tensiuneile dintre voi se datoreaza atitudinii lor, liberalizarii moravurilor si va asteptati la o schimbare de la ei cand vor fi adulti. Dar o neintelegere profunda se sterge foarte greu, cel mult se va estompa odata cu trecerea anilor, insa nu veti ajunge niciodata sa creati climatul de intelegere si afectiune pe care il vedeti in alte familii.
Alte teste de personalitate gasiti aici[1].
foto: Pixabay.com[2]
Source URL: https://sfatulparintilor.ro/fara-categorie/teste-de-personalitate-familie-parinti/teste-de-personalitate-conflictul-intre-generatii-a-aparut-si-in-familia-ta/
Copyright ©2024 Sfatulparintilor.ro unless otherwise noted.