Fără categorie

Cum iti inveti copilul sa fie generos

13 decembrie 2010, , Vizualizări: ...

Craciunul este una din cele mai bune ocazii sa iti inveti copilul valori si principii care il vor ghida tot restul vietii.  

In ziua de astazi sunt multi copii sarmani care nu se pot bucura de sarbatoarea Craciunului cu adevarat sau care nici nu au o familie cu care sa isi petreaca aceste sarbatori. Este trist ca multi dintre noi, cei care suntem binecuvantati cu aceste bucurii, nu realizam ca nu avem nici un merit special fata de cei necajiti si consideram ca ni se cuvine sa avem ce avem, sa fim ce suntem sau cine suntem. Uitam sa ne numaram motivele de recunostinta, desi sunt foarte multe cu adevarat.

Una din lectiile fundamentale de viata pentru copilul tau este aceea de a-l invata ca uneori este mai bine sa daruiesti decat sa primesti. Iar daca el va avea generozitatea de sti sa daruiasca, din putinul sau, orice, celor mai in nevoie (de la o vorba buna pana la un gest facut din suflet, nu neaparat numai cadouri ce depind de bani), atunci si binele facut se va intoarce spre el, sub diverse forme.

1. Da-i tu un bun exemplu. A darui vine din inima. Cand copilul te va vedea pe tine facand gesturi frumoase pentru altii, el va dori sa te imite, caci parintii sunt modelul copiilor. Copiii au tendinta, in mod firesc, sa fie preocupati asa de mult de „oare anul asta ce voi primi de Craciun?” incat nici nu realizeaza ce minunat este sentimentul de a darui, si nu doar de Sarbatori, dar cat de des se poate si in afara lor.

2. Du-ti copilul in vizita la bunici in Ajun de Craciun si cumparati-le o floare a Craciunului in drum spre ei. Lasa copilul sa fie acela care ofera cadoul si sa simta pe pielea lui ce multa bucurie va primi de la bunici pentru aceasta surpriza frumoasa. Urmareste indeaproape ca sa prinzi sclipirea din ochii celui mic in timp ce traieste toate aceste emotii frumoase.

3. Realizeaza manual mici ornamente impreuna cu copilul tau, din hartie si lipici si culori si sclipici. Apoi incurajeaza-l sa ofere cate unul fiecarei cunostinte de familie sau vecin pe care il indrageste, impreuna cu numele sau scris pe spate (fie scrie el, fie il ajuti tu, dar el sa vada ca i s-a scris numele).

4. Da-i copilului o suma decenta de bani cu care sa cumpere cate o mica atentie pentru ceilalti copii din familie (fratiori sau surioare sau verisori). Du-l la cumparaturi si indruma-l sa inteleaga exact ce suma de bani are si sa aprecieze pretul obiectelor, ca sa decida ce poate cumpara si ce nu, ca sa se incadreze in bani. Invata-l ca acei bani sunt doar pentru cumparaturile celor dragi si nu pentru el si fa cu el exercitiul de a se gandi la ce ii place micutuluii pentru care cumpara cadou, astfel incat darul oferit sa ii faca intr-adevar placere. Astfel, copilul tau va invata incet-incet arta de a face daruri gandite si din suflet.

5. Daca ai in preajma o familie mai nevoiasa pe care si copilul tau o stie, cumparati impreuna si faceti mici pachetele cu fructe, un dulce si eventual o mica atentie, daca bugetul va permite, si incurajeaza copilul sa ofere el acest cadou de Craciun celor sarmani. Acest gest il ajuta sa constientizeze ca viata lui este mai buna, sa practice si sa invete ce inseamna recunostinta pentru o soarta buna, pentru parinti care au grija cu iubire si dedicare de el dar si sa isi dezvolte empatia pentru altii.

6. Invata copilul sa pregateasca mici surprize si pentru parintii sai, facute eventual in „complicitate” cu mami pentru tati sau cu tati pentru mami, sa le impacheteze si sa le ascunda pana in Ajunul Craciunului cand el le va pune pe furis sub brad. Apoi in dimineata de Craciun priveste cu multa atentie reactia copilului. Vei vedea progrese de la an la an, vei observa cum nerabdarea de a deschide propriile cadouri se echilibreaza cu bucuria de a vedea reactia celor dragi din jur cand deschid cadourile de la el. Este cu adevarat fascinant sa vezi dragostea din inimile lor si zambetele lor pline de o fericire autentica cum numai in copilarie intalnesti.

Asa cum spune Bobby, un baietel de 5 ani:

„Dragostea este… ce se intampla de Craciun, cand te opresti din desfacut cadouri ca sa te bucuri de bucuria celorlalti.”

Tu cum iti inveti copilul sa fie generos?

Cuvinte cheie: , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (10)

  1. r3b3lul24 spune:

    de fiecare data cand ies la plimbare sau cand merg undeva imi invat copilul sa imparta ceea ce are cu ceilalti copii din jurul lui.
    Nu vreau ca atunci cand va creste mai mare si va merge la scoala sa nu dea nimic din ce are el colegilor lui , pentru ca nu oricine are situatia materiala si financiare de a lua unui copil tot ceea ce i pofteste inimioara,

  2. cristi2flor spune:

    Printesa mea are doar un anisor si doua luni si este foarte foarte generoasa cu cei din jur.Nu intelege mare lucru acum dar intinde jucaria la oricine o baga in seama sau intinde manuta cu papa la mami sau la tati

  3. crinutz spune:

    eu asociez generos cu darnic.o invat sa imparta si cu cei din jur in special jucariile

  4. ada26 spune:

    Fetita mea are doar 6 luni…inca nu stie ce inseamna toate astea,dar voi tine cont de tot si cu siguranta o voi invata sa fie generoasa…

  5. paul_a spune:

    asta cred ca tine si de caracter, generozitatea, …a mea fetita e in stare sa dea toate jucariile , e mik inca, noi nu prea am insistat pe problema asta, mai ales ca e foarte generoasa

    cateodata ma supar pe ea ca da prea mult, ceilalti nu dau si ea ramane fara

  6. vio_dreams spune:

    Noi suntem intr-un impas cu generozitatea, am incercat diverse metode dar nu intotdeauna functioneaza. Nu am incercat inca metoda cu oferitul cadourilor catre cei dragi. Cred ca o sa incerc acum de sarbatori

  7. crinutz spune:

    eu o sa cumpar un cadou pentru vecina noastra care este prietena ei si o sa i-l dau ei sa il ofere.acum sa vedem cat este de generoasa

  8. gina spune:

    eu mi am invatat copilul sa ofere mereu…ceea ce are el sa impatra si cu ceilalti copilasi…

  9. Adi84 spune:

    am sa invat copilul sa imparta ce are el si cu cei din jurul lui, sa fie generos

  10. Adi84 spune:

    interesant articolul

Comenteaza

Meniu