Sfaturile bunicii: Idei practice si utile pentru gospodarie de la Sfatulparintilor.ro, literele D-E - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Sfaturile bunicii: Idei practice si utile pentru gospodarie de la Sfatulparintilor.ro, literele D-E

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Utile, idei pentru casa » Sfaturile bunicii: Idei practice si utile pentru gospodarie de la Sfatulparintilor.ro, literele D-E

Cine le stie oare pe toate si nu are nevoie de sfaturi utile in gospodarie cu care sa rezolve acele mici sau mari probleme neprevazute si generatoare de stres? Cum nimeni nu-i perfect  si orice sfat e binevenit mai ales pe domeniul gospodariei de zi cu zi – de care nu scapam indiferent ce joburi avem, continuam sa iti oferim noi idei si informatii utile, de data aceasta cele care incep cu literele D si E. Citeste si sfaturile bunicii de la literele A-B si litera C.

 

Acestea sunt cunoscute inca de pe vremea bunicilor nostri si desi in unele cazuri lucrurile au evoluat spre ce stim cu totii, tot solutiile acestea pot fi cele bune si salvatoare.

 

1. Daunatori in bucatarie

Dupa ce ati curatat mobila de bucatarie si rafturile, puneti foi de dafin in dulap. Schimbati-le peste 6 luni.

 

2. Decojirea rosiilor

Executati o crestatura cu un cutit ascutit, asezati rosiile intr-un vas si turnati deasupra apa clocotita. Lasati sa stea un minut, apoi scoateti coaja cu usurinta.

 

3. Decuplarea sigurantei

Daca doriti sa decuplati siguranta de la o anumita camera si nu stiti care este, porniti un radio in camera respectiva cu volum tare, sa-l auziti si la tabloul de siguranta. Cand radioul nu mai functioneaza, inseamna ca ati decuplat siguranta potrivita si puteti efectua reparatia.

 

4. Depozitarea medicamentelor

Modul cel mai corect pentru depozitarea medicamentelor este in “farmacia de casa”, care trebuie amplasata intr-un loc innacesibil copiilor mici. Astfel toate medicamentele vor fi intr-un singur loc si nu le veti cauta timp indelungat cand aveti nevoie. Medicamentele au termen limitat de valabilitate. In cazul in care pe cutie nu este trecuta data expirarii, notati data cumpararii.

 

5. Depozitarea vinului

Se intampla foarte des sa ramana putin vin in sticla. Turnati vinul in tava/punga de pregatit cuburi de gheata si tineti-o in frigider. Astfel veti avea intotdeauna vin in frigider cand aveti nevoie pentru condimentare si pentru sosuri picante.

 

6. Deschiderea conservelor preparate in casa

Puteti deschide conservele de casa foarte usor daca introduceti borcanele in apa fierbinte pentru cateva clipe, intoarse cu gura in jos.

 

7. Detergent pentru vase

Pentru a nu folosi prea mult detergent pentru spalarea vaselor, acesta se poate spori. Turnati jumatate din continutul unui flacon nou intr-un flacon golit si adaugati in amandoua atata otet cat sa puteti amesteca continutul prin agitare. Acest amestec este la fel de eficace ca detergentul concentrat.

 

8. Diamant

Puteti deosebi un diamant original de unul fals daca le puneti in apa curata. Diamantul original sclipeste si in apa exact ca la aer, pe cand cel fals nu.

 

9. Dopuri

Dopurile raman blocate de multe ori in sticla. Infasurati un prosop umed pe gatul sticlei si frecati-l pana se incalzeste. Dopul poate fi scos cu usurinta.

 

10. Drojdie

Drojdia este buna doar proaspata. Daca nu sunteti siguri ca drojdia este proaspata, puneti o bucata in apa fierbinte. Daca se scufunda, nu mai este utilizabila.

 

11. Drumuri inzapezite

Daca este posibil, nu folositi sare pentru curatarea drumurilor de zapada. Folositi nisip fiindca acesta nu este daunator mediului ambiant.

 

12. Durere de cap

Daca va doare capul, incercati vechea reteta: cafea boabe. Efectul va fi mai rapid daca veti consuma cafeaua cu putina zeama de lamaie.

 

13. Dureri de stomac

Faceti un ceai dintr-o jumatate de litru de apa si doua linguri de cimbrisor, lasati sa stea zece minute, strecurati si consumati-l fara zahar.

 

14. Elastic

Puteti schimba elasticul de la haine cu usurinta daca prindeti elasticul nou de cel vechi. Cand scoateti elasticul vechi, in acelasi timp il introduceti pe cel nou.

 

Saptamana viitoare:  sfaturi practice si utile pentru gospodarie pe subiecte ce incep cu litera F.

 

(Multumiri Ana Maria Tepelus, Editura Aquila 93).

 

 

 

 

 

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 25/02/2012