by Sfatul Parintilor | 21/12/2023 18:10
Baietelul Cristi are 8 ani si este in clasa a 3 a. Intr-o zi, Cristi vine de la scoala suparat nevoie mare. Gaseste un moment prielnic si isi intreaba tatal: “noi de ce nu avem o masina asa frumoasa ca a prietenului meu, Gabi? Dar chiar asa, de ce nu avem deloc masina?”. Tatal tace. Inghite in sec in timp ce incearca sa isi caute cuvintele potrivite ca sa isi lamureasca fiul. Si nici sa nu se pozitioneze in fata lui drept un looser. O mai veche durere, ingropata sub masti si straturi, iese la iveala si ii inteapa inima. Asa mult ar dori sa fie acceptat asa cum este… Dar oare el se accepta pe el asa cum este?
Nu toti copiii din clasa au bani pentru excursie si acest lucru este un element de diferentiere intre ei. Brusc, se privesc si se impart in doua grupuri: cei care au si cei care nu au bani de excursia de 2 zile.
Daniela reproseaza parintilor ei, seara la televizor, printre lacrimi si zbucium: “voi de ce sunteti asa de saraci si nu imi puteti oferi ce ofera alti parinti copiilor lor?? Eu eram fericita daca ma duceam in excursie… Asa, stau in casa ca fraiera. Pentru ca voi nu ati fost in stare sa aveti mai multi bani, cu toata facultatea voastra!”.
Cei doi parinti raman interzisi si se privesc unul pe altul… Tatal raspunde agresiv vorbe de aparare, certandu-si fiica pentru obraznicie. Mamei i se umplu ochii de lacrimi. Lacrimi de neputinta, revolta, furie, tristete. Nu prea stie sa gestioneze situatia, cel putin nu pe loc. Ambii si-ar dori sa fie acceptati asa cum sunt…
Citeste si: Cand parintii isi ranesc copiii. De ce este pericolos. Ce pot face parintii[1]
Fetita Ana are 10 ani. Intr-o zi, satula de laudele colegelor sale pe diverse lucruri ce tin de realizarile sau identitatea parintilor[2] lor, gandeste „Imi e rusine cu mama. Nu e la fel de cocheta ca mamele altor fete. Nu are genti si bijuterii ca ele. Ba mai mult este si mai grasuta decat ele. De ce nu am si eu o mama cu care sa fiu mandra?”. Gandurile ei nu raman mult timp nerostite. Caci asa sunt copiii, spontani si uneori cruzi. Fara menajamente ii spune mamei: “Tu de ce nu esti slaba ca mama lui Alina? Ea cum poate sa aiba 48 kilograme si tu nu?”. Mama ramane blocata. Pe moment chiar nu stie ce sa raspunda.
Se simte umilita, jignita, neputincioasa. Si-ar dori asa de mult ca fiica ei sa fie mandra de ea. Dar nu stie ce sa faca mai mult din ce face sau sa fie mai mult decat a reusit sa fie pana acum… Se simte comparata cu toata lumea care e deasupra ei pe vreun domeniu sau altul… Asa mult ar dori sa fie acceptata asa cum este…
Iar Alexandru are 23 de ani si locuieste impreuna cu iubita lui cu chirie. Ca orice cuplu de tineri care decid sa isi ia viata in maini si sa stea separat de parinti, se ajung mai dificil cu banii. Alexandru, impins de la spate de iubita, nu gaseste altceva de facut mai bun decat sa vina intr-o seara acasa la apartamentul parintilor si sa faca o scena: “normal era ca voi sa imi fi putut asigura un viitor, sa imi fi putut da un apartament, macar o garsoniera ca sa am un start bun in viata!! Asa, eu ma chinui si nu simt ca parintii m-au ajutat! De ce nu ati fost in stare??”. Si pleaca, neasteptand niciun raspuns, parca singura dorinta a fost sa se racoreasca, iar consecinta nu s-a lasat asteptata prea mult. Peste doua zile, tatal lui sufera un atac cerebral pe strada.
Inca de cand intra in contact cu mica fiinta numita copil, orice parinte se straduieste sa fie cat mai bun si sa aduca fericire in viata lui, sa nu ii lipseasca nimic si sa ii ofere iubire, cele necesare traiului si o educatie cat mai buna.
Ce ne facem insa atunci cand, oricat de mult ne straduim, ceea ce suntem, ceea ce putem, ceea ce realizam pentru copiii nostri nu este suficient pentru asteptarile lor? Ce facem cand echilibrul familiei se destrama din pricina inevitabilelor comparatii pe care copiii le fac intre situatia lor si situatia altor copii de la scoala sau chiar gradinita? Cand atractia vietii altora e asa de mare incat copilul se intoarce impotriva parintilor sai, acuzandu-i, judecandu-i?
Insa putini luam in calcul ce se intampla cu sufletul parintelui atunci cand copilul este cel care raneste, deseori fara sa isi doreasca, ci doar strigandu-si frustrarile sau neintelegerile?
Multe armonii in familie se destrama pe situatii ca cele de mai sus. Pur si simplu, parintii se simt atat de raniti incat nu vor sa simta durerea si se inchid in ei sau in spatele ideii ca sunt parinti si au dreptul sa tipe, sa se supere, sa isi arate dezamagirea sub abordarea “dupa cate am facut pentru tine, tu asta imi spui acum?”.
Dar asa nu se rezolva nimic. Nici copilul nu va fi mai empatic cu viata parintelui sau. Nici parintele nu isi va asuma realitatea proprie in fata sa si in fata copilului.
Nu rata nici: Iarta-ti parintii, ca sa nu-ti ranesti copiii! De ce este importanta vindecarea[3]
Daca copilul alege sa spuna anumite cuvinte acuzatoare si dureroase la adresa parintelui iar acesta nu simte o puternica emotie negativa, el va intelege ca ce spune copilul reflecta doar o etapa din formarea lui ca om in care el trebuie sa invete lectia de acceptare si de a nu isi castiga valoare comparandu-se cu altii. Parintele, cu calm si luciditate, isi va lua rolul de educator al copilului si ii va explica cat de mult rau face comparatia cu altii. Fara sa stii cu adevarat tot contextul vietii altora, ce aduce bun sau rau viata altora pe tot traiectul lor. Dar si ce au ales altii, constient sau nu, sa traiasca si sa experimenteze in aceasta viata. Lucrurile nu sunt mereu cum par a fi…
Nu de putine ori, oameni mari cu multe realizari au avut in spate conditii vitrege in familiile lor. Iar acestea i-au motivat ca ei sa mearga mai departe si sa depaseasca conditia parintilor. Ba mai mult, ajutandu-i si pe acestia. Cum si invers este valabil, copii care au avut totul pe tava si s-au folosit de identitatea parintilor lor ca sa se dea mari la scoala sau in grupuri nu s-au mai concentrat sa isi formeze propria lor identitate cu care sa ocupe un loc onorabil pe scena vietii.
Ar trebui sa afle si copiii nostri atunci cand se supara pe ceea ce viata nu le ofera, temporar, din asa zisa cauza a parintilor lor.
La fel de bine insa, parintii acuzati de copii resimt acest lucru cu multa durere si suferinta si iau haina victimelor, plang si sunt zbuciumati sufleteste. De ce acest lucru? Pentru ca ceva din ce a spus copilul a rezonat cu ceva ce e in interiorul sau, cu propria sa judecata despre sine.
In masura in care noi ne iubim sau ne judecam pe noi insine, fix in aceeasi masura ii iubim sau ii judecam pe altii. Dar si altii ne iubesc sau ne judeca pe noi, intorcandu-se la noi ceea ce noi ne dam noua sau nu ne dam si dam in exterior sau nu dam.
Te mai poate interesa si: Abuzarea parintilor. Ce e de facut cand copilul sau adolescentul te loveste[4]
Asadar, prin legea oglinzii, daca traiesti o asemenea situatie si te doare, evita tentatia de a te supara pe copilul tau. Incearca sa il intelegi, accepta ca vorbele lui ti-au apasat un buton sensibil si fii recunoscator ca astfel il constientizezi. Poate nu ai reusit sa te accepti cu tot ce esti sau ai realizat pana acum? Poate nu ai putut sa te iubesti pe tine sau sa nu te judeci pentru anumite aspecte cum ar fi banii pe care ii castigi, silueta pe care o ai, viata pe care o traiesti, casa in care stai?
Poate ca este un bun moment sa trimiti binecuvantare copilului tau. Sa il asiguri de toata iubirea ta – care nu depinde de nimic din elementele exterioare care par a stabili gradul de fericire – si chiar sa iti rostesti si arati iubirea fata de el. Indiferent ce a spus, cat de nedrept a fost si cat de mult te-a durut. Iarta-i nepriceperea verbalizarii si apreciaza ca a avut curajul sa spuna ce gandeste. Astfel il inveti si pe el lectia iertarii. Ca e demn de a fi iertat dar si ca nu se darama cerul daca spune ce gandeste chiar daca suna incomod pentru altii.
Are toata legatura din lume: copiul incearca sa isi umple un gol din interior atunci cand se compara cu altii si vrea sa fie mai cu mot decat ei. Gol ce poate fi umplut de prea plinul iubirii. Cand stabilesti o comunicare de la inima la inima, copilul intelege repede ca a fost nedrept sa isi judece parintele. Si reuseste sa vada toate lucrurile bune pe care acesta i le-a daruit, incepand cu a-i da viata pana la toate acele momente speciale care dau stralucire si unicitate relatiei voastre.
Nu te inchide in tine si evita capcana suferintei. Nimeni niciodata nu iese invingator din taramul comparatiilor dintre oameni. Acesta este drumul sigur spre frustrare si neacceptare de sine.
Discuta cu copilul tau ce face ca familia voastra sau relatia voastra sa fie speciala, unica, bogata si frumoasa.
Copilul va avea zilnic butoiasul cu iubire din inima plin cu iubirea ta, cu atentia ta, cu timpul tau acordat lui si se va simti bogat, cel mai bogat om din lume. Chiar daca nu realizeaza asta la nivelul mintii. Sigur ca si celelalte aspecte ale vietii raman o necesitate. Insa cu iubire reciproca in relatia cu parintii lui, va intelege exact cum stau lucrurile. Si nu va simti sa isi judece parintii, ci sa ii iubeasca asa cum sunt. Nu va simti furie si nervi fata de ei, ci compasiune, iubire, solidaritate. Acesta este efectul unei inimi deschise si iubitoare.
Dar pentru asta, ca de la tine sa plece suvoiul de iubire spre tine si spre familie, insotita cu acceptare de sine fix asa cum esti, e bine sa faci intai tu curat in interiorul tau si sa scapi de autojudecati si de autoblamari pe care, printr-o bizara coincidenta, le auzi din gura copilului. Iubeste-te si admira-te pentru diamantul pretios si unic care esti pe acest Pamant.
Si … nu in ultimul rand… pune-te in pielea lui… Nu cumva, candva si tu ai avut tendinta sa iti judeci parintii pentru anumite aspecte unde nu se ridicau la inaltimea asteptarilor tale? Poate fi foarte eliberator momentul cand realizezi asta… si mergi inapoi in timp si faci pace cu tine mic si cu parintii tai, printr-un autentic proces de iertare si de acceptare, care intregeste armonios intreaga voastra familie, de la bunici pana la copii.
Cristina Niculescu
Publisher Sfatulparintilor.ro
Imagine de 3773230[5] de la Pixabay[6]
Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/cazuri-reale-cand-copiii-isi-ranesc-parintii-pana-la-lacrimi/
Copyright ©2024 Sfatulparintilor.ro unless otherwise noted.