Shop

Top 7 riscuri medicale pentru bărbaţii peste 40 de ani. NU le ingora!

22 ianuarie 2018, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro_Top 7 riscuri medicale pentru barbaţii peste 40 de ani

Riscuri medicale. Sănătatea este un capitol important atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Astăzi vom vorbi însă despre riscurile medicale la care sunt supuşi bărbaţii peste 40 de ani. După depăşirea vârstei medii se pot instala bolile cardiovasculare, atac cerebral, diabet, boli respiratorii, Alzheimer sau depresii cu gânduri suicidale sau chiar sinucidere.

 

Riscuri medicale. Iata cei mai importanţi factori de risc care ameninţă sănătatea şi chiar viaţa bărbaţilor peste 40 de ani:

 

1. Singurătatea, riscantă pentru bărbaţi

Numeroase studii au demonstrat faptul că bărbaţii căsătoriţi (de 50, 60, 70 de ani) erau cu mult mai sănătoşi decât bărbaţii celibatari (fie că nu s-au căsătorit niciodată, divorţaţi sau văduvi) din aceeaşi categorie de vârstă. Bărbaţii care nu au fost niciodată însuraţi erau mai predispuşi riscului de a muri de boli cardiovasculare, de exemplu. După 50 de ani, sănătatea bărbaţilor divorţaţi se deteriorează mult mai rapid decât a celor căsătoriţi. Explicaţia? Legăturile dintre soţ şi soţie reduc nivelul hormonului stresului şi previn depresia.

În plus, bărbaţii singuri au tendinţa de a avea obiceiuri nesănătoase, beau mai mult alcool, mănâncă prost, nu fac analize medicale, au un comportament riscant (consum de droguri, relaţii sexuale în promiscuitate).

Şi, cum spune proverbul, niciodată nu e prea târziu. Se pare că bărbaţii care se căsătoresc după 25 de ani sunt mai sănătoşi decât cei care îşi pun pirostriile înainte de această vârstă.

 

 

2. Pentru bărbaţi, electronicele înseamnă sedentarism

Psihologii sunt de părere că „dependenţa de internet” ar trebui să fie considerată un diagnostic de sine stătător. Cât de mult este prea mult depinde de fiecare persoană în parte. Totuşi, s-a trasat o linie generală: cu cât eşti mai aproape de televizorul wide-screen, smartphone-uri, tablete, console de jocuri, laptop-uri şi alte electronice, cu atât mai puţin timp petreci făcând mişcare sau interacţionând cu oamenii.

Izolarea socială creşte riscul de depresie şi demenţă, iar o viaţă sedentară a fost asociată cu bolile cardiovasculare, diabet de tip 2, obezitate şi moartea prematură. Potrivit unui studiu realizat în acest an în Australia, pe un eşantion de peste 220.000 de adulţi peste 45 de ani, persoanele care petreceau zilnic mai mult de 11 ore stând pe scaun, prezentau un risc cu 40% mai mare de deces în următorii 3 ani. Chiar şi mai mult de 3 ore pe scaun fără să faci altă mişcare cresc riscul de a muri de o boală cronică.

Pentru a preveni bolile grave ar trebui ca la fiecare oră de stat pe scaun să executaţi chiar şi 5 minute de exerciţii fizice.

 

 

3. Soarele, mai periculos pentru bărbaţi

Bărbaţii sunt de două ori mai predispuşi decât femeile de a muri din cauza cancerului de piele. Aşa că este vitală protecţia împotriva razelor ultraviolete. Potrivit statisticilor 6 din 10 persoane diagonosticate cu melanom  sunt bărbaţi peste 50 de ani. Pe lângă faptul că nu se dau cu cremă cu factor SPF, bărbaţii trecuţi de vârsta medie nici nu se autoexaminează, nici nu merg la analize medicale regulate. Cel puţin aşa susţine un studiu al Academiei Americane de Dermatologie.

Comparativ cu 65% dintre femei, mai puţin de jumătate dintre bărbaţi aplică metode de protecţie solară.

 

 

4. Dieta, un element deficitar în special pentru bărbaţii singuri

Alimentaţia necorespunzătoare este asociată cu bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul, principalele cauze de deces ale bărbaţilor peste 40 de ani. Dieta bărbaţilor tineri cuprinde în principal carne roşie, junk food şi fast food, ceea ce conduce la exces de greutate, nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune arterială etc. Bărbaţii singuri sunt supuşi riscului de a deveni alcoolici şi malnutriţi întrucât nu prea sunt dispuşi să-şi gătească sănătos.

Statisticile sunt îngrijorătoare. Dacă până în anul 2000 femeile aveau tendinţa de a deveni obeze, în 2010 cifrele s-au schimbat. Procentul bărbaţilor obezi a crescut de la 27,5% în 2000, la 35,5% în 2010. Procentul femeilor a rămas relativ la fel, aproximativ 37%.

Pentru a preveni creşterea în greutate, nutriţioniştii le recomandă bărbaţilor sedentari trecuţi de 50 de ani un consum de 2000 de calorii şi de 2400 celor activi.

 

 

Riscuri medicale. 5. Şofatul neglijent, factor de risc pentru bărbaţi

 În general, bărbaţii au mai multe accidente rutiere decât femeile, iar bărbaţii de 50-60 de ani au un risc de două ori mai mare de a murit în accidente auto. Rănile din accidente se numără printre principalele cauze ale deceselor bărbaţilor cu vârste cuprinse între 40 şi 44 de ani, a treia cauză de deces în rândul bărbaţilor între 45 şi 64 de ani, şi a 8-a cauză în rândul bărbaţilor peste 65 de ani.

Cele mai multe accidente rutiere în care sunt implicaţi bărbaţii de vârsta a doua sunt cauzate de adormirea la volan, excesul de viteză, neacordarea priorităţii. De asemenea, bărbaţii peste 45 de ani au mai multe accidente pe timp de iarnă. Cu toate acestea, se pare că pe drum uscat bărbaţii de vârsta a doua au mai puţine accidente decât tinerii, probabil din cauză că aceştia din urmă n-au depăşit impulsul teribilismului.

 

 

6. Depresia duce la sinucidere în rândul bărbaţilor

Deşi femeile sunt de trei ori mai predispuse la tentative de sinucidere, sunt mai mulţi bărbaţi care duc gestul până la capăt. Potrivit statisticilor din 2009, 79% dintre sinucigaşi erau bărbaţi. Rata sinuciderilor la bărbaţi cunoaşte o creştere după vârsta de 65 de ani, de 7 ori mai mare decât rata femeilor sinucigaşe de aceeaşi vârstă.

Mai mult de 60% dintre cazurile de deces prin sinucidere sunt cauzate de depresii majore. Dacă adăugam şi factorul alcoolism, rata creşte la 75%. În rândul adulţilor, un alt factor care duce la sinucidere este izolarea socială, în special în rândul bărbaţilor văduvi.

Din păcate, se ajunge la aceste cifre îngrijorătoare din cauza faptului că bărbaţii tratează depresia ca pe o simplă supărare, nu-şi dau seama de semnalele de avertizare ale depresiei, nu o tratează şi aceasta se adânceşte. Principalele simptome ale depresiei sunt oboseală accentuată sau, dimpotrivă somnolenţă excesivă, agitaţie şi lipsa odihnei, tulburări de concentrare, iritabilitate crescută, modificări ale apetitului.

Vestea bună este că depresia este tratabilă la orice vârstă, mai ales dacă este depitată la timp.

 

 

7. Fumatul, mai periculos pentru bărbaţii de vârsta a doua

Ştim cu toţii cât de dăunător este fumatul, la orice vârstă, însă cu atât mai mult după vârsta a doua. Şi cu cât fumatul a început mai devreme şi continuă, riscul afectării majore a plămânilor este mare. În plus, fumătorii peste 65 de ani, sunt de două ori mai predispuşi de a muri din cauza unui atac cerebral.  Fumatul cauzează peste 90% dintre bolile pulmonare obstructive (cea de-a patra cauză de deces în rândul bărbaţilor) şi 80-90% dintre cazurile de cancer pulmonar. Fumătorii mai pot dezvolta Alzheimer (a şasea cauză de deces).

Pentru că sunt fumători şi au ajuns la o vârstă venerabilă, bărbaţii sunt şi mai greu de convins să se lase de fumat decât bărbaţii tineri.

Vestea bună este că, indiferent de vârstă, dacă te laşi de fumat, riscul de a suferi de o boală cardiacă se înjumătăţeste după primul an. Riscul unui atac vascular, a unei boli de plămâni, inclusiv cancer, scade imediat.

Cuvinte cheie: , , , ,

Loading...
Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (2)

  1. 27ralu spune:

    Pentru toata lumea sunt periculoase aceste lucruri,daca se exagereaza.nu stiu daca barbatii sunt mai predispusi decat femeile.

  2. melancolia spune:

    riscuri medicale apar mai mult la cei singuri si neglijenti,cu vicii

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Mail (nu va fi facut public) (obligatoriu)

Website

Meniu