Ciclul neregulat: cauze si motive de ingrijorare

by Sfatul Parintilor | 12/06/2018 14:51

Ciclul neregulat constituie unul dintre principalele motive de ingrijorare ale femeilor care doresc sa devina mame, deoarece, in unele cazuri, un ciclu neregulat poate semnala anumite probleme de fertilitate. Qbebe iti dezvaluie informatii esentiale despre ciclul neregulat si care sunt motivele care ar trebui sa te ingrijoreze.
Ciclul menstrual normal este definit ca fiind o parte a ciclului de reproducere feminin, care debuteaza in perioada pubertatii si care dureaza aproximativ 28 de zile, daca femeia nu ramane insarcinata. Sangerarea dureaza, in mod normal, intre trei si sapte zile. Ciclurile menstruale regulate sunt un semn ca organismul, in special aparatul reproducator si sistemul endocrin, functioneaza normal. Un ciclu se calculeaza din prima zi a unei menstruatii (sangerari) pana in prima zi a urmatoarei menstruatii. Variatia in durata a ciclului menstrual poate fi intre 21-35 de zile la femeile adulte si 21-45 de zile la adolescente.

Ce este ciclul neregulat?

Uneori menstruatiile sunt scazute cantitativ sau rare in perioada de debut si atunci cand o femeie se apropie de menopauza. Menstruatiile neregulate sau rare (oligoamenoreea) sunt normale intrucat ovulul nu se produce in fiecare luna. Multe dintre femei au una sau doua menstre neregulate la fiecare sase luni. Acest lucru nu este provocat de afectiuni grave si de obicei nici macar nu este consultat medicul. Trebuie sa stii ca ai un ciclu neregulat atunci cand:
• menstruatia (sangerarea) apare la mai putin de 21 de zile sau la mai mult de 35 de zile;
• menstruatia lipseste de 3 ori sau mai mult de 3 ori consecutiv (si esti sigura ca nu esti insarcinata);
• menstruatia (sangerarea) are un flux mult mai abundent sau mai redus decat de obicei;
• menstruatia (sangerarea) dureaza mai mult de 7 zile;
• menstruatia (sangerarea) este insotita de dureri severe, crampe abdominale puternice, greata sau voma;
• ai sangerare sau pete de sange care apar intre menstruatii sau dupa actul sexual.
Citeste mai multe pe Qbebe.ro[1].

 

Endnotes:
  1. Qbebe.ro: http://www.qbebe.ro/mama/sanatate/ciclul_neregulat_cauze_si_motive_de_ingrijorare

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/ciclul-neregulat-cauze-si-motive-de-ingrijorare/