În zona de vest a ţării i se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei, curcubeţică, iar pe malul Dunării, buruiana de remf. Este o plantă erbacee, perenă, ce creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Este înaltă de jumătate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolită de insectele dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor.
Partea aeriană a fost studiată intens în anii 80, când savanţii au fost fascinaţi de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense, motiv pentru care au supranumit această plantă „buruiana atomică”.
Printre afecţiunile care pot fi tratate prin utilizarea acestei buruieni se numără ulcerul gastro-duodenal, ulcerul ivaricos, pancreatita, hemoroizii, căderea părului, pelada, slăbirea organismului, viermii intestinali, giardia, colita, dispepsia, constipaţiile, durerile de gât, stările depresive, neliniştea, insomniile, acneea, candidozele şi herpesul bucal, anexitele violente, fibromul uterin, ulceraţiile uterine, chisturile ovariene, cancerul uterin, cirozele, bolile sistemului nervos, nodulii hormonali şi ganglionari, infecţiile externe grave, arsurile, muşcăturile de orice fel şi, nu în ultimul rând, rănile deschise.
Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca spânzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumită acţiune nefastă la nivelul rinichilor şi a tubului digestiv, în doze mari dând reacţii adverse severe. Se pare că în doze mici, de până la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată de timp (maximum o lună), nu prezintă nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor intestinale.