Atenţie la valul de căldură! Sfaturi să rezişti caniculei

by Sfatul Parintilor | 23/07/2023 18:08

Toată ţara este afectată de caniculă[1]. În cursul după-amiezelor se vor înregistra temperaturi maxime peste 38 de grade. În unele zone se așteaptă temperaturi de pana la 40 de grade Celsius la umbră.

Cum este afectat organismul de căldură

Toţi oamenii suferă când este caniculă, de la cei mai bătrâni şi persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau diabet, la tineri sănătoşi şi copii.

Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte, îşi pierde abilitatea de a transpira şi de a regla temperatura corpului. Aceasta este şi explicaţia pentru care oamenii în vârstă au tendinţa de a-şi lua mai multe haine pe ei. Pielea se subţiază şi nu mai oferă protecţie în ceea ce priveşte razele soarelui. Circulaţia precară a sângelui, bolile de inimă, plămâni sau rinichi, supraponderabilitatea sau kilogramele sub limita normală, medicamentele precum cele pentru Alzheimer, tranchilizantele, sedativele, diureticele, antihistaminicile, antidepresivele, drogurile, amfetaminele contribuie la scăderea capacităţii de a face faţă temperaturilor ridicate.

Citeste si: Cum tratam iritatia de la caldura[2]

Sfaturi pentru a avea răcoare

– Poartă haine lejere, în culori deschise, din fibre naturale. Nu ieşi la soare fără pălării, şepci şi umbrele.

– Apelează la aerul condiţionat sau la ventilatoare. Dacă nu ai aparat de aer condiţionat, află aici[3] cum poţi face răcoare în casă.

– Evită expunerea directă la soare. Poartă ochelari de soare şi foloseşte cremă de protecţie cu factor UV +30

– Limitează efortul fizic. Dacă este neapărată nevoie să faci mişcare, alege exerciţiile fizice uşoare şi fă-le seara, când este răcoare.

– Bea multe lichide, apă plată şi multe sucuri de legume şi fructe. Evită alcoolul, cafeaua şi ceaiul.

– Mănâncă alimente uşoare. Evită alimentele fierbinţi, mesele grele şi nu utiliza cuptorul.

– Fă-ţi duşuri dese sau pune un prosop rece pe umeri.

GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa. Il poti cumpara de aici[4]

Semne că ai probleme de la căldură

Cere ajutor medical în cazul în care tu sau cineva apropiat prezintă următoarele semne:

– dureri de cap, ameţeli, oboseală;

– piele rece şi moale, puls slab şi stare de leşin;

– paloare, transpiraţii reci, ameţeli, puls slab şi ritm cardiac rapid;

– spasme musculare la abdomen, picioare sau braţe după executoarea unor exerciţii fizice;

– sete, slăbiciune, lipsă de coordonare, greaţă, transpiraţie abundentă, piele rece, puls normal sau uşor crescut, pupile micşorate, urinări rare şi vomă;

– temperatură 38-40 grade Celsius, stare confuză, comportament bizar, leşin, mers clătinat, puls rapid, piele uscată, lipsa transpiraţiei, stări de delir, atac de cord, convulsii şi chiar comă.

Nu rata nici: Căldură mare! Ghid de supravieţuire în caniculă[5]

Primul ajutor în cazul apariţiei unor probleme de la căldură

– Du persoana într-un loc răcoros.

– Ridică-i picioarele.

– Aplică comprese reci pe piele, în special pe cap, zona genitală, subraţ.

– Adu un ventilator sau fă aer cu un evantai.

– Dacă este posibil, dă-i câteva picături de apă.

– Nu aplica frecţii cu alcool.

– Sună la urgenţe.

GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa. Il poti cumpara de aici[4]

Ce e de făcut când ai copii mici

Bebeluşii au nevoie de o atenţie sporită. Dacă observi la bebeluşul tău că nu mănâncă, nu urinează şi vomită, solicită urgent ajutor specializat.

Bebeluşii care sunt alăptaţi, trebuie hrăniţi mai des. Bebeluşii hrăniţi cu formulă de lapte au nevoie de lapte în plus, dar şi de apă atunci când par a fi însetaţi.

Fă-i copilului duşuri dese. Este indicata apa călduţă, în nici un caz rece.

Ţine copilul în cea mai răcoroasă încăpere. Poţi recurge la un ventilator, atât timp cât acesta nu este îndreptat către copil.

Copilul trebuie să fie îmbrăcat lejer. Poţi pune un prosop ud pe ventilator, însă trebuie să fii atent să nu se facă prea frig pentru el. Dacă ai aparat de aer condiţionat, setează-l la 24-26 de grade.

Evită să ieşi afară cu copilul, iar dacă trebuie neapărat să o faci, îmbracă-l lejer, însă, trebuie să aibă mâinile şi picioarele acoperite. Nu lăsa niciodată copilul singur în maşină. Asigură-te că, pe timpul călătoriei, este pe partea cu umbră. Pielea copilului poate suferi arsuri solare, chiar dacă geamurile sunt închise.

Află aici[6] cum poţi trata iritaţia pielii provocată de căldură.

Imagine de Pexels[7] de la Pixabay[8]

Endnotes:
  1. caniculă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/pontul-zilei-familie-parinti/caldura-mare-ghid-de-supravietuire-in-canicula/
  2. Cum tratam iritatia de la caldura: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/cum-tratam-iritatia-de-la-caldura/
  3. aici: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/relaxare-si-wellness/cum-sa-ti-racoresti-casa-fara-aer-conditionat/
  4. GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa. Il poti cumpara de aici: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/alimentatie-sanatoasa/ghid-nou-dieta-alcalina-cum-sa-slabesti-natural-sa-scapi-de-toxine-si-de-boli-si-sa-ai-energie/
  5. Căldură mare! Ghid de supravieţuire în caniculă: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ghid-de-supravietuire-in-canicula/
  6. aici: http://sfatulparintilor.ro/bebelusi/sanatate-bebelusi/cum-tratam-iritatia-de-la-caldura/
  7. Pexels: https://pixabay.com/ro/users/pexels-2286921/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=1281751
  8. Pixabay: https://pixabay.com/ro/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=1281751

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/atentie-la-codul-portocaliu-de-canicula-sfaturi-sa-rezisti/