Atenţie la valul de căldură! Sfaturi să rezişti caniculei - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Atenţie la valul de căldură! Sfaturi să rezişti caniculei

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Atenţie la valul de căldură! Sfaturi să rezişti caniculei
Sfaturi să rezişti caniculei - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - umbrellas-1281751_1920
Credit foto: Imagine de Pexels de la Pixabay

Toată ţara este afectată de caniculă. În cursul după-amiezelor se vor înregistra temperaturi maxime peste 38 de grade. În unele zone se așteaptă temperaturi de pana la 40 de grade Celsius la umbră.

Cum este afectat organismul de căldură

Toţi oamenii suferă când este caniculă, de la cei mai bătrâni şi persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau diabet, la tineri sănătoşi şi copii.

Pe măsură ce organismul îmbătrâneşte, îşi pierde abilitatea de a transpira şi de a regla temperatura corpului. Aceasta este şi explicaţia pentru care oamenii în vârstă au tendinţa de a-şi lua mai multe haine pe ei. Pielea se subţiază şi nu mai oferă protecţie în ceea ce priveşte razele soarelui. Circulaţia precară a sângelui, bolile de inimă, plămâni sau rinichi, supraponderabilitatea sau kilogramele sub limita normală, medicamentele precum cele pentru Alzheimer, tranchilizantele, sedativele, diureticele, antihistaminicile, antidepresivele, drogurile, amfetaminele contribuie la scăderea capacităţii de a face faţă temperaturilor ridicate.

Citeste si: Cum tratam iritatia de la caldura

Sfaturi pentru a avea răcoare

– Poartă haine lejere, în culori deschise, din fibre naturale. Nu ieşi la soare fără pălării, şepci şi umbrele.

– Apelează la aerul condiţionat sau la ventilatoare. Dacă nu ai aparat de aer condiţionat, află aici cum poţi face răcoare în casă.

– Evită expunerea directă la soare. Poartă ochelari de soare şi foloseşte cremă de protecţie cu factor UV +30

– Limitează efortul fizic. Dacă este neapărată nevoie să faci mişcare, alege exerciţiile fizice uşoare şi fă-le seara, când este răcoare.

– Bea multe lichide, apă plată şi multe sucuri de legume şi fructe. Evită alcoolul, cafeaua şi ceaiul.

– Mănâncă alimente uşoare. Evită alimentele fierbinţi, mesele grele şi nu utiliza cuptorul.

– Fă-ţi duşuri dese sau pune un prosop rece pe umeri.

GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa. Il poti cumpara de aici

Semne că ai probleme de la căldură

Cere ajutor medical în cazul în care tu sau cineva apropiat prezintă următoarele semne:

– dureri de cap, ameţeli, oboseală;

– piele rece şi moale, puls slab şi stare de leşin;

– paloare, transpiraţii reci, ameţeli, puls slab şi ritm cardiac rapid;

– spasme musculare la abdomen, picioare sau braţe după executoarea unor exerciţii fizice;

– sete, slăbiciune, lipsă de coordonare, greaţă, transpiraţie abundentă, piele rece, puls normal sau uşor crescut, pupile micşorate, urinări rare şi vomă;

– temperatură 38-40 grade Celsius, stare confuză, comportament bizar, leşin, mers clătinat, puls rapid, piele uscată, lipsa transpiraţiei, stări de delir, atac de cord, convulsii şi chiar comă.

Nu rata nici: Căldură mare! Ghid de supravieţuire în caniculă

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 23/07/2023