Sportul la domiciliu: cardio

by Sfatul Parintilor | 30/01/2012 22:00

Suntem cu toţii conştienţi de rolul extrem de important pe care îl are activitatea fizică pentru sănătate şi, nu în ultimul rând, pentru starea noastră de bine de zi cu zi.  Si totuşi, poate nu toţi avem timpul necesar pentru a ne dedica cu regularitate practicării unui sport sau frecventării unei săli de fitness.  Poate programul ne este atât de încărcat sau de neregulat, încât nu ne permite planificarea din timp a unui interval dedicat activităţii fiziceSau poate am prefera, pur şi simplu, introducem efortul fizic în viaţa noastră în mod treptat, mai ales după o lungă perioadă de pauză, pentru a ne obişnui gradual corpul cu starea activă.

 

În aceste cazuri, una din cele mai bune soluţii este începem desfăşurăm o activitate fizică chiar acasăPrintre cele mai accesibile şi eficiente tipuri de exerciţii ce se pot face la domiciliu sunt cele de tip cardio.  Sigur, principalul dezavantaj este avem nevoie de o „maşinăriededicată acestui scopPartea bună este aceste aparate au devenit foarte uzuale în ultima vreme şi se găsesc la o mulţime de firme, având preţuri, de obicei, accesibile.  Fie este vorba de o simplă bicicletă ergometrică (medicinală), un stepper, o bicicletă elipsoidală (crosstrainer) sau o bandă pentru mers/alergat, toate ne ajută facem un antrenament cardio de bună calitate.

 

Şi totuşi, ce anume aparat alegemPrimul aspect de avut în vedere este starea de sănătate.  După ce ne-am consultat cu medicul, dacă nu am primit vreun fel de recomandări, rămân preferinţele noastre.  De exemplu, dacă preferăm un gen de exerciţii care pună cât mai puţină presiune pe genunchi, ar fi bine alegem un tip de bicicletă, mai curând decât bandaDacă nu suspectăm, însă, probleme cu genunchii şi dorim un aparat cât mai versatil, atunci putem alege banda pentru mers/alergare, care ne pune la dispoziţie un spectru foarte larg de efort: de la o uşoară plimbare până la alergarea intensă (eventual în pantă).  Dacă dorim un efort mai mare, sau cu o durată mai scurtă, stepperul este foarte potrivit.  Iar dacă suntem începători, ar fi de preferat alegem un aparat mai „flexibil”, precum bicicleta sau banda, care ne permită şi un exerciţiu mai uşor (pentru început) dar şi unul mai intens (pentru când ne vom intra în formă).

 

Dar cel mai important lucru, când facem alegerea, este ne placă genul respectiv de efort.  Oamenii sunt foarte diferiţi, nu există soluţii universale şi este bine testăm fiecare aparat (la prieteni sau măcar la magazin) pentru a afla dacă ne simţim sau nu confortabil cu genul respectiv de mişcare.  Căci dacă nu avem nici o tragere de inimă atunci când ne gândim ne apucăm de „lucru”, ci privim asta ca pe o condamnare pe care ne grăbim o „ispăşim” cât mai repede… nu vom avea nici un succes.  În scurt timp respectivul aparat va deveni o piesă de mobilier inutilă şi beneficiile efortului nostru se vor pierde.

 

Spun asta din proprie experienţă.  Căci şi eu am crezut cel mai comod şi eficient mod de a face mişcare în mod regulat este acasă.  Aşa mi-am luat o bicicletă ergometrică cu care am mers până acum vreo 2000 km!  Poate părea mult la prima vedere, dar dacă ne gândim viteza medie este de cel puţin 20 km/h, înseamnă am mers cel mult 100 de ore.  Şi cum asta se întâmpla acum 7-8 ani, rezultă în medie am folosit-o mai puţin de o jumătate de oră pe săptămână!  Dar pot, în schimb, vă spun cât de utilă s-a dovedit a fi pentru atârnarea hainelor şi a altor lucruri…  Şansa mea a fost mi-am dat seama destul de repede de nereuşita încercării mele de a face mişcare acasă, căci de fiecare dată când mă gândeam la bicicletă, îmi găseam ÎNTOTDEAUNA lucruri mult mai importante şi mai urgente de făcut.  Astfel încât a trebuit să-mi schimb abordarea şi să-mi găsesc alte activităţi fizice.  Dar asta nu înseamnă a face cardio acasă nu este extrem de util, căci cu tenacitate şi perseverenţă se pot obţine rezultate foarte bune.  Parerea mea…

 

Autor:  Dan Sulica, asistent universitar UMF, Master of Science NY University

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/relaxare-si-wellness/sportul-la-domiciliu-cardio/