Cum sa slabesti cu yoga. 6 pozitii de yoga care te ajuta sa dai jos kilogramele nedorite

by Sfatul Parintilor | 20/03/2024 18:08

Lipsa de miscare, alimentatia dezorganizata, nerespectarea orelor de odihna si factorii de stres, reprezinta principalele motive pentru care aproape 4 din 10 adulti sunt supraponderali, iar 13% sunt obezi.

In opinia specialistilor, practicarea yoga de cel putin 3 ori pe saptamana este cea mai eficienta metoda prin care putem scadea semnificativ nivelul hormonilor de stres si putem combate kilogramele in plus care ne dau atata bataie de cap si chiar sa ne modelam corpul si sa ne tonifiem musculatura. Pana si studiile realizate de doctorul Alan Kristal de la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle, pe un esantion de 15.000 de adulti de peste 50 de ani, arata ca persoanele supraponderale care au practicat yoga cel putin o data pe saptamana timp de 4 sau mai multi ani au pierdut, in medie, 5 pounds (2,27 kg), in timp ce persoanele care nu practicau yoga s-au ingrasat in medie 13,5 pounds (6,12 kg)

Profesorul de yoga acreditat international Dana Tupa, fondatorul PURNA Yoga Academy[1] – prima scoala de yoga din Romania acreditata de Yoga Alliance International USA (cel mai cunoscut for international in domeniu) considera ca exista 6 pozitii de yoga pentru incepatori care ne vor ajuta, in timp, sa ne echilibram nivelul hormonal si chiar sa slabim considerabil fara prea mare efort. Pot fi abordate toate posturile intr-o zi sau alternativ, dupa cum permite timpul personal.

Postura Triunghiului (Trikonasana)

1. Trikonasana[2]

Aceasta postura imbunatateste zona taliei si ajuta treptat la eliminarea partii laterale a grasimilor depuse pe centura abdominala, pe care o si tonifica, impreuna cu musculatura picioarelor si a umerilor. Putem adopta aceasta postura, astfel:

Se departeaza picioarele in lateral, cu talpile paralele, apoi se rasuceste mai intai talpa dreapta catre exterior;

Se ridica bratele in lateral, la nivelul umerilor si pe expir se apleaca trunchiul spre dreapta;

Bratul stang va ajunge perpendicular pe tavan, in timp ce bratul drept va fi perpendicular pe podea;

Capul ramane fie in prelungirea coloanei, fie se rasuceste usor astfel incat privirea sa ajunga la un unghi de 45 grade cu degetele mainii stangi;

Se respira normal, de voie si se mentine pozitia, in functie de posibilitati, intre 30 secunde si 4 minute;

Revenirea se face lent si, dupa aproximativ 30 secunde, timp in care coloana si muschii revin la normal, se va face postura exact opus practicii anterioare;

Timp total de practica – intre 2 si 10 minute;

Recomandata in special celor care au scolioza.

Citeste si: Yoga in cuplu sau cum sa reaprindem pasiunea in relatie[3]

Postura lui Shiva dansand (Natarajasana)

2. Natarajasana[4]

Ajuta foarte mult la accelerarea arderii grasimilor din corp, prin activarea focului digestiv, asigurand stabilitate si gratie fizica, flexibilizand coloana lombara, intarind muschii picioarelor, feselor, bratelor si spatelui;

Stam pe talpa stanga, ca baza, si prindem cu palma dreapta fie glezna, fie talpa piciorului drept, al carui calcai il departam cat mai mult de fese;

Ne aplecam in fata, ridicand piciorul cat de sus putem si ne permite antrenamentul sau flexibilitatea;

Privirea se indreapta intr-un punct fix, inainte;

Respiratia este normala pe durata practicii;

Se mentine postura pentru minim 30 secunde;

Se revine in control;

Se practica postura pe partea opusa.

Postura cobrei (Bhujangasana)

3. Bhujangasana[5]

Aceasta postura intinde musculatura abdominala si remodeleaza forma abdomenului. Este una dintre cele mai bune asana de practica atunci cand vine vorba de eliminarea stresului (unul din principalii factori, care duc la ingrasare), intrucat regleaza activitatea cortizolului (hormonul stresului), reducand dupa doar 3 minute de practica nivelul acestuia.

Este benefica si pentru flexibilizarea coloanei in zona lombara, dar este interzis sa fie practicata in cazul discopatiilor lomabare cu deplasarea vertebrelor catre in fata. Intareste musculatura bratelor, a spatelui si reduce curbura coloanei cifotice (cocoasa).

Bhujangasana se practica in felul urmator:

Culcat pe burta si cu picioarele relaxate, se aseaza bratele aproximativ sub zona umerilor;

Pe inspir, se ridica trunchiul, indoind coloana, in special in zona lombara;

Daca jena din timpul practicii, in zona lombara, este foarte mare, atunci se ajusteaza postura si se deplaseaza palmele mai in fata si mai in lateral, pana cand ne simtim suficient de confortabil;

Se pastreaza postura intre 1 si 5 minute;

Revinirea din postura se face incet si se ramane aproximativ jumatate de minut culcat pe burta, pentru a da timp si spatiu coloanei si muschilor sa revina la normal.

GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa[6]

Postura clestelui (Pascimottanasana)

4. Pascimottanasana[7]

Actioneaza intens pe marirea focului digestiv, dar si pe vitalitate, lungeste ligamentele picioarelor si trunchiul, ajustand pozitia corpului si facand-o eleganta si supla. Da un impuls creierului si subconstientului pentru a nu mai depune grasimi in zona abdominala si pe coapse, reducand treptat depunerile de pe abdomen.

Postura crestelui se practica, astfel:

Picioarele sunt asezate pe podea cu genunchii intinsi;

Se apleaca trunchiul si, pe cat posibil, se prind degetele de la picioare sau talpile cu palmele;

Pe parcursul practicii, corpul este cat mai relaxat, fara muschi incordati, efectele posturii venind mai mult din intinderea ligamentelor si a trunchiului, nu prin activarea musculaturii;

Se mentine postura intre 1 si 5 minute;

Postura lui Matsyendranath (Ardha Matsyendrasana)

5. Ardha Matsyendrasana[8]

Este excelenta, la randul ei, pentru flexibilitatea coloanei (vertebrele 4 si 5 lombare), reduce grasimea de pe abdomen si de pe centura abdominala, da suplete si gratie trunchiului, regleaza activitatea tiroidei, care este responsabila de o multime de efecte negative asupra greutatii in cazul proastei functionari.

Se practica in felul urmator:

Se indoaie piciorul stang pe podea si dreptul vine cu talpa langa genunchiul stang;

Se rasuceste trunchiul spre dreapta, cu palma dreapta jos pentru sprijin si se mentine spatele drept, dar rasucit;

Antebratul stang vine pe coapsa dreapta;

Capul se rasuceste spre umarul drept;

Se mentine postura pentru minim 1 minut;

Se revine usor din postura si cand ne simtim confortabil, intram in postura polara si opusa celei pe care tocmai am practicat-o.

Postura lumanarii (Sarvangasana)

6. Sarvangasana[9]

Este considerata a fi un panaceu universal in practica traditionala, fiind cunoscuta si ca Regina Asanelor. Este numarul 1 in reglarea activitatii tiroidei, ca abordare holistica, insa pentru aceasta este necesara o practica de minim 20 minute pe zi, cu consecventa. Este cunoscuta si ca postura anti-ageing.

Este interzisa celor care au probleme cervicale majore, dezlipiri de retina, hipertensiune, probleme cardiace, probleme cu vasele sanguine la nivelul capului, sinuzite etc.

Postura se realizeaza astfel:

Din pozitia culcat pe spate, se ridica picioarele si trunchiul la vertical;

Spatele se sprijina cu ajutorul palmelor in mod ferm;

Interzis a se misca capul in timpul practicii;

Pe cat posibil, barbia se afla pozitionata in furca sternului;

Se mentine pozitia intre 30 secunde si 5 minute, in functie de posibilitatea personala;

Revenirea se face incet si in control, ramanand pe podea pentru aproximativ un minut, lasand astfel timp circulatiei sanguine sa revina la normal in intregul corp.

Endnotes:
  1. PURNA Yoga Academy: http://www.purna.ro/
  2. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/1.-Trikonasana.jpg
  3. Yoga in cuplu sau cum sa reaprindem pasiunea in relatie: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sex-si-relatii/yoga-in-cuplu-sau-cum-sa-reaprindem-pasiunea-in-relatie/
  4. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/2.-Natarajasana.jpg
  5. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/3.-Bhujangasana.jpg
  6. GHID nou: Cum sa fii cu ADEVARAT BINE cu TINE in pielea ta. Sute de idei pentru o viata armonioasa: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/alimentatie-sanatoasa/ghid-nou-dieta-alcalina-cum-sa-slabesti-natural-sa-scapi-de-toxine-si-de-boli-si-sa-ai-energie/
  7. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/4.-Pascimottanasana.jpg
  8. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/5.-Ardha-Matsyendrasana.jpg
  9. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/07/6.-Sarvangasana.jpg

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/cum-sa-slabesti-cu-yoga-6-pozitii-de-yoga-care-te-ajuta-sa-dai-jos-kilogramele-nedorite/