OSHO despre relația dintre mamă și copil - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

OSHO despre relația dintre mamă și copil

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » OSHO despre relația dintre mamă și copil

Să devii mamă este una din cele mai mari responsabilități din lume. Lumea e plină de oameni dezechilibrați… Iar dacă veți pătrunde adânc în nevrozele umanității, o veți descoperi întotdeauna pe mamă. Multe femei vor să fie mame, dar nu știu cum s-o facă. Dacă relația dintre mamă și copil e greșită, toată viața copilului va merge pe un curs greșit. Dacă primul pas e greșit, toți ceilalți vor fi un continuu șir de greșeli. O femeie ar trebui să devină mamă în cunoștință de cauză, căci nu există responsabilitate mai mare decât statutul de mamă. De aceea, deveniți mame, dar nu cădeți în iluzia că puteți fi cu ușurință mamă numai pentru că sunteți femeie.
A fi mamă e o artă ce trebuie învățată. Există câteva lucruri pe care aș vrea să vi le spun în acest sens:

– În primul rând, nu-l tratați niciodată pe copil ca și cum l-ați poseda. Gândiți-vă că Dumnezeu s-a folosit de voi ca de un vehicul, pentru a aduce copilul pe lume, dar asta nu înseamnă că el este proprietatea voastră. Iubiți-l, dar nu-l posedați, pentru că va începe să se simtă ca un prizonier. O mamă posesivă îi distruge personalitatea și caracterul copilului și-l transformă într-un obiect. Numai un obiect poate fi posedat. Puteți poseda o casă, dar nu și o persoană. Aceasta este prima lecție și trebuie să fiți pregătite pentru ea. Când copilul vine pe lume, priviți-l ca pe o ființă independentă, cu drepturi depline, nu ca pe una care vă aparține.

– În al doilea rând, tratați întotdeauna copilul ca și când ar fi un om mare. Arătați-i cel mai profund respect. Dumnezeu v-a ales să-i fiți gazdă. El a intrat în ființa voastră în calitate de oaspete. Știu, e foarte greu să respecți un copil fragil, neajutorat. În schimb, e foarte ușor să-l umilești, deoarece, fiind neajutorat, nu poate reacționa. Tratați copilul ca pe un adult căruia nu trebuie să-i impuneți nimic. Acordați-i toată libertatea, mai ales aceea de a explora lumea exterioară. Ajutați-l s-o descopere, dar nu-i dați directive. Dați-i energie, protecție, siguranță, împliniți-i nevoile, dar în același timp ajutați-l să plece departe de voi și să exploreze lumea. Este evident că libertatea include și dreptul de a greși. E greu pentru o mamă să înțeleagă că libertatea acordată copilului nu se rezumă la a face totul bine. El are nevoie și de libertatea de a face prostii, de a greși. Ca să devină conștient și inteligent, nu-i dați copilului porunci; în fond, nimeni nu le respectă, iar copilul va învăța să fie ipocrit. De aceea, dacă vă iubiți copilul, nu-l forțați să devină un ipocrit.

– În al treilea rând, nu vă luați după morala oficială – după religie sau după cultura populară – ascultați de glasul naturii. Tot ce e natural e bun, chiar dacă vi se pare greu să acceptați asta. Și vă e greu tocmai pentru că nu ați fost crescute după principii naturale. Ați crescut cum vi s-a impus. De pildă, orice băiețel începe la un moment dat să se joace cu organele lui sexuale. Tendința mamei e să-l împiedice, căci a fost învățată că acest lucru e greșit. Iar dacă de față mai e cineva, se simte stânjenită. N-aveți decât! Copilul n-are nicio vină. Nu interferați cu naturalețea copilului. Lăsați natura să-și urmeze cursul firesc.

 

 

Citeste continuarea aici.

 

Data articol: 03/06/2017