Bine ai revenit acasa, copilul meu iubit!

28 august 2016, , Vizualizări: ...
bine ai revenit

Este ora 17 duminica dupa-amiaza. Ma simt ca un butoi plin ochi de emotii care dau pe afara daca nu sunt atenta. Si ce daca? Nu e nimic rau cu ele, atat ca parca nu stiu sa gestionez asa de multe in acelasi timp. Ce fac eu cu toata revarsarea acestor emotii pe care le simt pentru ca mi se intoarce copilul acasa dupa o saptamana de tabara la munte? In afara ca imi dau seama cat de emotionala sunt si as vrea sa fiu ceva mai ponderata, descopar multe lucruri inedite in relatia mea cu copilul meu preadolescent.

Stiu atatea in teorie despre cum sa gestionezi separarile de copilul plecat prima data departe de casa si familie, in mediu complet nou, cu oameni total noi, ca sa fie bine si pentru copil dar si pentru noi parintii, si iata-ma totusi, vulnerabila, emotionata si emotionala, cu inima batandu-mi nebuneste in piept ca in fata unei intalniri vitale pentru viata mea.

Imi amintesc ca asa am simtit cand s-a nascut. Cumparasem hainute pentru a le lua in maternitate, le spalasem si in timp ce le intindeam la uscat am realizat brusc ca eu nici nu stiu cum arata colocatara din corpul meu cu care merg de 9 luni si pe care in 2 zile urma sa o intalnesc. Atunci inima a inceput sa imi bata nebuneste si am numit acea clipa unica “Marea Intalnire”.

Asa si acum, doar ca acum este “Marea Reintalnire”. Indiferent de varsta copilului pe care o are cand pleaca prima data un timp mai lung departe de casa, noi parintii simtim anumite emotii cu totul unice.

Mi-am facut toata saptamana tot felul de ganduri, cum sa fiu ca mama de asa natura incat nici sa nu o sufoc cu cautarile sau insistenta intrebarilor despre cum e acolo, nici sa ii reprosez ca nu suna acasa atat de des precum ne-am fi dorit noi, sa o incurajez si felicit ca s-a adaptat atat de bine cu peste 30 de oameni complet necunoscuti, colegi, coordonatori de tabara…. Dar inima a batut ca nebuna, de dor, de bucurie, iar de dor, iar de uluirea trairii ca trebuie sa ma antrenez ca sa ma imprietenesc cu cine sunt eu cand copilul e departe de noi, pentru ca acesta e mersul vietii. Mai devreme sau mai tarziu, copiii sunt departe de noi, fie fizic fie emotional si e firesc si sanatos sa fie asa.

In timp ce mergeam printr-un hipermarket zilele trecute, observam multi parinti cu copiii lor destul de mici la shopping. Marea majoritate erau destul de nervosi, agasati de insistentele sau neascultarile copiilor lor. Ba ii bruscau, ba ii certau, ba ca sunt prea miorlaiti, ba ca nu stau locului, ba ca vor aia si nu aialalta. Copiii erau mici si dependenti de parintii lor. Imi aminteam asa clar de clipele cand eram cu copilul meu mic tot in asemenea magazine. Ni se pare ca timpul sta in loc, ca asa va fi mereu. Ei cu noi, noi decizand pentru ei, certandu-i sau laudandu-i, dar avandu-i acolo cu noi. Imi venea sa ii opresc pe toti si sa le spun: pretuiti aceste clipe unice cat sunt mici si langa voi. Nici nu aveti idee ce repede trec aceste clipe si cat ai clipi copilul e mare si isi ia zborul.

De fapt, raportand la numarul de ani de viata pe care un copil ii are comuni cu parintii lui, un redus numar de ani prind copilul mic, marea majoritate el este matur iar relatia cu copilul nostru mare se construieste inca de cand are el cativa anisori.

Asa de tare imi doresc sa nu impovarez sufletul copilului meu cu emotiile mele, ca ea sa nu se simta responsabila de-a lungul vietii ei cu trairile mele pe umerii ei. Trairile mele sunt doar ale mele si eu trebuie sa mi le gestionez, pentru binele tuturor.

 

Cand copilul te enerveaza, fii constient ca el nu sta vesnic la tine si cu tine. Bucura-te de compania lui, de nazbatiile lui, de stricaciunile pe care le face, de prezenta lui in viata ta.

Cand copilul te bucura, savureaza clipele si pune-le in albumul special din inima ta pe care il vei rasfoi atunci cand el va fi plecat departe in cautarea destinului pentru care a fost zamislit.

Cand iti vine sa plangi de fericire ca ai copilul langa tine, fa-o si aduna acele lacrimi udand un ghiveci cu floarea iubirii tale. Nu te jena sa simti, sa fii autentic, sa iti arati iubirea.

Tot ce daruiesti copilului tau in primii 10 ani de viata devin programele din subconstientul sau care il ghideaza tot restul vietii. Si iubirea se invata, ca orice altceva.

 

Sunt multi parinti care intuiesc cat le e de greu cand pleaca copilul si se protejeaza de acest tip inedit de durere a separarii de fiinta careia i-ai dat viata, nelasandu-i sa isi traiasca experientele de care au nevoie in diverse etape ale dezvoltarii sale. Nici asa nu e bine. O data asumat rolul de parinte, el vine la pachet cu 2 lectii: aceea sa le formam radacini copiilor, de unde ei sa se incarce de energie si putere fie direct fie doar cu puterea gandului, dar si aceea sa ii ajutam sa aiba aripi de zbor, caci nu e ceva mai trist decat sa vezi ca ai un copil doar cu radacini si fara aripi, care se uita in jur cu jind ca s-ar dori si el cu oameni si bucurii de varsta lui dar nu are abilitatile de a fi acolo.

Sa simtim cand e cazul sa accentuam dezvoltarea radacinilor si cand a aripilor este poate cea mai dificila misiune a modelarii unui viitor adult armonios, echilibrat, puternic, cu incredere in sine si in viata.

 

Inima parca bate ceva mai ponderat si echilibrat in timp ce imi astern aceste emotii pe hartie pentru voi, semn ca supapa s-a deschis si ele au dat pe afara cu un rost.

Am pregatit cu multa iubire tot ce stiu eu ca imi bucura copilul atunci cand e acasa, sunt fericita ca vine cu o imagine de sine mai puternica din tabara de 7 zile, cu prieteni noi – stiu cat e de important acest aspect pentru ea – si sunt fericita ca revine acasa.

Si astfel ma trezesc simtind ca mama mea care chiuia de bucurie cand ne revedea in jurul ei dupa lungile noastre calatorii descoperind lumea asta mare si frumoasa.

Si eu care imi spuneam… eu nu o sa fiu ca mama. Abia acum ii inteleg emotiile si e bine ca e asa. Se inchide si vindeca firesc si frumos un cerc al iubirii, intelegerii si acceptarii peste timp.

 

Dragii mei, bucurati-va de fiecare clipa cu copilul alaturi. Cat am clipi, s-au facut mari si au plecat.

Hei ! Suna la usa ! Inima chiar ca imi iese din piept ! Ma duc la Marea Reintalnire, sa imi tineti pumnii!

 

 

 

Autor: Cristina Niculescu

Publisher Sfatulparintilor.ro

 

Cuvinte cheie: , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu