5 căi să fii un părinte calm

by Sfatul Parintilor | 18/09/2013 21:10

Unul dintre cei mai mari duşmani ai părinţilor[1] este stresul. Nici nu e de mirare având în vedere vremurile tulburi din prezent: necazuri la job, muncă multă, frici şi anxietăţi cu privire la viitor. La toate acestea se mai adaugă grijile de părinte, cu tot ceea ce implică această „meserie”. Din păcate, multe dintre grijile cotidiene se răsfrâng asupra modului în care sunt trataţi copiii[2]. Ei nu au nici o vină că vremurile sunt aşa cum sunt, iar cel mai bun exemplu pe care îl pot da părinţii[3] mai departe este cum să-şi păstreze calmul, luciditatea, astfel încât, atunci când vor creşte copiii[4] să ştie cum să-şi gestioneze anxietăţile.

 

Aşa că trage aer în piept şi demonstrează-i că ştii ce înseamnă să fii calm. Cu cât eşti tu mai relaxat, cu atât va fi şi copilul[5] tău. Iar acest calm ne va face pe toţi mai fericiţi, mai sănătoşi, mai relaxaţi.

 

Iată 5 căi prin care poţi deveni un părinte[6] mai calm:

 

 

1. Ai grijă de tine

Toată lumea ştie cum e: trebuie să ai grijă de copii, de partener, de job, de casă. Dar cine are grijă de tine? Pentru a fi un părinte bun, un partener de viaţă bun, trebuie ca tu să te simţi bine. Fiecare are rolul său în armonia familiei, inclusiv tu. Aşa că fă exerciţii, mănâncă sănătos, bucură-te de un hobby, trage un pui de somn de fiecare dată când ai ocazia, spune şi NU când e cazul fără să te simţi vinovat că ai refuzat pe cineva. Copiii merită nişte părinţi fericiţi şi sănătoşi. Şi cu cât te simţi mai bine, cu atât te vei simţi mai competent, mai încrezător în forţele proprii şi, evident, mai calm şi stăpân pe orice situaţie.

 

 

2. Încetează să încerci să fii perfect

Nu există părintele perfect, aşa că nu-ţi mai seta un asemenea obiectiv. Fii cel mai bun, permite-ţi să faci greşeli şi arată-i copilului cum e să îţi dai toată silinţa ca să fii cel mai bun. Nu încerca să ai copilul perfect, ci un copil minunat.

 

 

3. Fii tu însuţi

Eşti părinte, însă nu uita să fii TU. Ai emoţii, sentimente, speranţe şi idei. Creşte-ţi copilul aşa cum şimţi TU şi nu cum ar vrea mama, soacra, vecinii sau prietenii. De asemenea, dă-i voie copilului să te cunoască aşa cum eşti tu, cu bunele şi relele tale. Dacă eşti mamă sau tată, nu înseamnă că eşti o persoană diferită. Povesteşte-i copilului ce nebunii făceai în copilărie sau cum e o zi la serviciu, lasă-ţi copilul să vadă toate laturile personalităţii tale, nu numai faţa de “părinte”.

 

 

4. Nu ţipa! Vorbeşte

Când copilul ţipă la noi, nu ne place. Când ţipăm la copii, e un sentiment şi mai rău. E mult mai uşor pentru noi, oamenii, inclusiv pentru copii, să ascultăm când cineva foloseşte un ton ferm, dar cu o voce calmă şi nu una isterică.

Vrei ca să te asculte copilul, nu să se concentreze asupra furiei tale. De fiecare dată când simţi impulsul de a ţipa la copilul tău, adu-ţi aminte ce sentimente te cuprindeau când ţipau ai tăi la tine. E destul de greu să nu ţipi, dar, totuşi, cine a zis că e uşor să fii părinte?

 

Ţi s-a întâmplat să suferi pentru faptul că te-a luat valul de nervi sau „gura pe dinainte“[7] şi ai spus copilului tău cuvinte pe care le-ai regretat în secunda următoare după ce le-ai rostit?

 

 

 

 

 

5. Nu uita să râzi

Gândeşte câte din lucrurile făcute de copilul tău ţi s-ar fi părut caraghioase dacă erau făcute de copilul vecinului X. Aşa că nu mai exagera la fiecare trăznaie a copilului. Râzi, chiar dacă ţi se va părea imposibil. Cu cât râzi mai mult, cu atât mai mult va râde şi copilul tău. E chiar amuzant să fii părinte.

 

 

Tu cum încerci să te calmezi când eşti nervos?

 

Credit foto: freedigitalphotos.net[8].

Endnotes:
  1. părinţilor: http://sfatulparintilor.ro/scolari/comportament-si-dezvoltare-scolari/parinti-si-copii-cum-sa-ti-faci-copilul-sa-te-asculte/
  2. copiii: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/relatia-parinti-copii-spui-sau-nu-copilului-tau-imi-pare-rau-am-gresit-fata-de-tine/
  3. părinţii: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/parinti-si-copii-8-lucruri-esentiale-pentru-a-fi-un-parinte-bun/
  4. copiii: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/parinti-si-copii-9-moduri-in-care-copilul-tau-iti-transmite-ca-te-iubeste/
  5. copilul: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/parinti-si-copii-cum-sa-imbunatatesti-comunicarea-cu-copilul-tau/
  6. părinte: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/inspirational-motivational-emotional/parinti-si-copii-lucruri-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-la-fel-dupa-ce-ai-copii/
  7. să suferi pentru faptul că te-a luat valul de nervi sau „gura pe dinainte“: http://www.parinti-copii.rs.ro/?cs=526312
  8. freedigitalphotos.net: http://www.freedigitalphotos.net/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/5-cai-sa-fii-un-parinte-calm/