Familie-Părinţi/Inspirational, motivational, emotional

Mama, nu m-ai nascut pentru tine!

10 ianuarie 2016, , Vizualizări: ...
familie - sfatulparintilor.ro - freedigitalphotos.net

3 greseli ale parintilor: Mami, nu mai trai numai pentru mine!
„Numai pentru tine traiesc. Tu esti viata mea, dragul mamei. Tu esti ce am mai scump pe lume. Lasa, stai tu linistit, ca face mama. Mama face orice pentru tine. Tu esti lumina ochilor mei. Mi-as da si viata pentru tine.” Si tot asa…

Da, o mama si numai ea, probabil, s-ar putea jertfi pentru un copil. Cea mai intima apropiere fizica si emotionala intre doi oameni are loc intre mama si copilul pe care ea il poarta in pantece, iar apoi ii da nastere. Legatura dintre cei doi este o taina a vietii, chiar daca sunt si mame care nu constientizeaza asta. Ele sunt etichetate drept iresponsabile si „mame rele”, care isi neglijeaza, abandoneaza sau abuzeaza copilul. Iar cele care si-ar da si viata numai ca sa il vada fericit, si care ii repeta acest lucru, sunt cunoscute drept „mame bune”. Cum ar fi totusi sa dezlipim etichetele si sa vorbim despre mame… si atat?

Pentru ca mami, tu pentru mine esti cea mai buna mama, numai ca gresesti! Tu stii, mama, ce povara pui in carca mea de fiecare data cand imi repeti ca, fara mine, nu ai mai avea niciun rost pe lume? De fiecare data cand ma suni sa vezi daca am ajuns cu bine, daca nu cumva am luat ultimul virus auzit la stiri, daca nu cumva mi-am rupt ceva… pentru ca: „daca eu as pati ceva, tu nu ai mai avea pentru ce trai”?

Mama, tu il ai pe tata, dar el parca nu ar exista, comparativ cu existenta mea. Ai rude, parinti, prieteni, colegi. Dar niciun om nu te-ar putea ajuta. Nimeni nu poate face pentru tine mai mult decat mine, copilul tau. Eu sunt atotputernic in viata ta si responsabil de ea. Tu iti dai seama de asta, mama?! Ca pe un copilas de 1 an, 3 ani, 10 ani, 15, 20, 30, si la orice varsta ar ajunge, tu il faci responsabil de viata ta?! „Mama pentru tine traieste…” Dar inainte sa ma nasti pe mine, pentru ce traiai? Atunci nu traiai?

Mama, nu m-ai nascut pentru tine. Asa ca nu te mai sprijini cu toata greutatea sensului tau pe mine. Cand eram un bebe, eram simbiotici, eu si cu tine. Stii care este prima persoana de care devine constient un bebelus? Mama. Inainte sa devina constient de sine, un om devine constient de mama lui. Abia mai tarziu isi da seama ca el este o persoana diferita. Mama, tu nu mi-ai permis sa devin constient de mine. Mi-ai blocat dezvoltarea. Inca de mic, existenta ta ai conditionat-o de existenta mea. Viata mea este in lesa. Ce fel de dragoste este asta, mama? Acum sunt mare. Acum stiu ca nu copiii trebuie sa aiba grija de parinti si sa se simta vinovati sau responsabili pentru ei. Dar inca te simt, suferind in fiecare seara, acolo in casa ta, pentru ca „eu, puiul tau, nu sunt langa mami”. De fapt, tie iti este rau fara mine. Suferinta pe care o simt este dependenta ta de mine.

Te iubesc, mama, dar am nevoie sa stiu ca poti trai si fara mine. Ca daca eu ma imbolnavesc, cad in depresie sau ma calca o masina, tu vei trai in continuare. Ca nu am doua vieti pe care trebuie sa le feresc in fiecare zi, ca nu am doua sanatati pe care trebuie sa la ingrijesc in fiecare zi. Ca poti sa iti duci durerea ta. Umerii mei, acum de adult, tot nu ajung pentru doua. Mama, ai crescut mare acum. Haide, invata sa mergi singura!

 

 

3 greseli ale parintilor: Mami, nu imi mai povesti!
Confidentele pe care mama le face copilului sunt un abuz emotional asupra acestuia. Mama, daca as fi avut minte sa iti spun, la 3, 5, 10, 12, 16 ani, ti-as fi spus: Nu imi mai povesti despre tata! Nu imi mai povesti ce magar este, cum te neglijeaza, cum bea el inca de cand l-ai cunoscut, cum te lasa sa muncesti singura in casa, cum ne-a lasat pe amandoi intr-o seara cand eu eram mic si a avut o aventura cu alta femeie, cum nu te iubeste suficient, cum te certi tu cu soacra ta si cat de nefericita esti!

Acum am 30 de ani si te iert pentru ca ai facut din mine confidentul tau, in loc sa te duci la o prietena, la un preot sau la un psihoterapeut. Te iert, dar port cu mine nefericirea ta. Daca ai fi avut habar cat de toxice sunt astfel de marturisiri pentru baiatul tau, te-ai fi oprit. Daca ai fi inteles ca buna crestere, mancarea si mangaierile pe care mi le dai, sunt toate intoxicate de aceste confidente. Te iert ca ai fost prea inchisa in suferinta ta ca sa observi cum ma imbolnavesti cu ele.

Chiar si cand credeai ca nu inteleg. Imi amintesc cum venise la noi sora ta si stateam toti trei in bucatarie, iar tu ii povesteai despre „boul baltilor albastre”, ca sa nu imi dau eu seama ca vorbesti depre tata. Mama, aveam 5 ani, dar nu traiam pe alta lume. Ma durea ca ii spuneai asa. Si nu intelegeam de ce te ascunzi, ca oricum mie imi descriai adesea ce suparata esti pe tata.

Mama, tu stii cum are loc cresterea emotionala a unui copil? Atunci cand este mic, experimenteaza toata suita de emotii, pana la cele mai fioroase: furie, neplacere, frustrare. Iar cand creste, stie sa faca diferenta intre ele, le recunoaste cand apar si le gestioneaza cu brio. Are control asupra lor. Dar eu nu am putut sa fac asta. Eu nu puteam sa simt furie si nici macar neplacere, atunci cand tu mi-l acuzai pe tata, responsabil de nefericirea ta. Eu nu simteam decat neputinta… Cand tu terminai, ma duceam la tata, care ma lua pe genunchii lui sau ma scotea in parc cu mingea. Cum sa nu il iubesc? Cum sa fiu furios? Nici nu as fi stiut pe cine mai intai: pe mama mea sau pe tatal meu? Pana la urma, nici nu am avut parte de furia mea. Ci doar de furia si frustrarea ta, pe care le depozitai in mine, cu fiecare confidenta.

 

 

Citeste continuarea pe treziredivina.wordpress.com

Cuvinte cheie: , , , ,

Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu